Legea nr. 221/2011 pentru modificarea alin. (2) al art. 29 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 853, din 2 decembrie 2011.
Newsletter avocatnet.ro: „Viitorul digital" și „10 de azi" Primești gratuit suplimentul de weekend despre impactul tehnologiei și cum să folosești AI, plus sinteza „10 de Azi" (L-V) cu cele mai importante știri și noutăți legislative. Rămâi informat, zi de zi și weekend de weekend!
Camera Deputatilor adopta prezentul proiect de lege.
Articol unic. – Alineatul (2) al articolului 29 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitatie a lucrarilor de proiectare si de executie a lucrarilor publice, precum si pentru intocmirea documentatiilor cadastrale de comasare, respectiv dezmembrare a terenurilor in cel putin 3 parcele, atunci cand operatiunile respective au ca obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari de constructii si de infrastructura, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un imobil. In cazul vanzarii sau cumpararii de imobile, certificatul de urbanism cuprinde informatiile privind consecintele urbanistice ale operatiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism atunci cand operatiunile de imparteli ori comasari de parcele fac obiectul iesirii din indiviziune este facultativa, cu exceptia situatiei in care solicitarea este facuta in scopul realizarii de lucrari de constructii si/sau de lucrari de infrastructura.”
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, in conditiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
p. PRESEDINTELE
CAMEREI DEPUTATILOR
Ioan Oltean
PRESEDINTELE
SENATULUI
Mircea Dan Geoana
Bucuresti, 29 noiembrie 2011.
Nr. 221
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (1)