"Intrarea in vigoare a Tratatului va aduce o consolidare fiscala importanta, in anii urmatori, pentru Romania", a precizat Dan Suciu.
Potrivit comunicatului de presa publicat de Guvern, tratatul stabileste ca limita a deficitului bugetar structural pragul de 0,5%, iar in cazul in care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% si nu exista riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice, acest deficit structural poate sa ajunga la circa 1% din PIB.
Deficitul bugetar maxim ciclic plus cel structural se va incadra in limita de 3% din PIB, se mai precizeaza in comunicat.
"In cazul in care se inregistreaza abateri fata de aceste nivele, exista un mecanism de activare directa, prin care Comisia Europeana sesizeaza Curtea de Justitie a Uniunii Europene, iar apoi, in functie de hotararea acestei instante, poate sa aiba loc o sanctiune financiara de maximum 0,1% din PIB-ul tarii respective", a afirmat Dan Suciu.
Purtatorul de cuvant al Guvernului a mentionat ca, in urma negocierilor desfasurate, Romania a obtinut introducerea in Tratat a prevederii care va permite participarea la reuniunile la nivel inalt ale zonei euro, a sefilor de stat sau de guvern din toate statele membre ale UE.
"A fost unul din demersurile la care Romania a tinut foarte mult, pentru a fi parte a procesului in permanenta, pentru a fi consultata si capabila sa afle in timp util, sa participe la aceste dezbateri legate de sustenabilitatea si coerenta fiscala a Zonei Euro", a mai spus purtatorul de cuvant al Guvernului.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Guvernul a decis semnarea Tratatului privind stabilitatea si guvernanta in UE
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Guvernul a decis in sedinta de marti, ca Romania sa semnezeTratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in Uniunea Europeana si zona monetara UE, a anuntat purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)