Vrei sa stii cât te costa sa deschizi un restaurant? Specialistii spun ca cel putin 100.000 de euro pentru un restaurant cochet, într-o zona "de fite" si circa 50.000 de euro într-un cartier obisnuit.
Zona si imaginea, primele în businessplan
O parte din români viseaza sa aiba suficienti bani pentru a intra sa ia masa într-un restaurant, iar cealalta parte sa faca o afacere de succes dintr-un restaurant. Primii care au investit în restaurante au fost oamenii din fotbal, dar, mai nou, si artistii se încumeta sa intre în afacere. "Pentru a porni la drum, ai nevoie de peste 100.000 de euro si de un businessplan bine pus la punct. Trebuie sa stii cu exactitate ce dever poti avea si ce target urmaresti. Înarmat cu aceste doua elemente esentiale, începi sa cheltuiesti. Daca vei alege o locatie în Dorobanti, chiria te va costa 5.000 euro/luna, pentru un restaurant de 100-120 mp. Într-un cartier obisnuit, chiria te va duce la 1.500 euro/luna. Amenajarea te va costa între 10.000 si 20.000 de euro, în functie de decorul ales, iar echipamentele si dotarile te vor duce catre 30.000-50.000 de euro", ne-a declarat George Chira, reprezentantul firmei Global Hotels. Conform acestuia, dupa ce ai pus la punct investitia, îti mai trebuie înca 20.000-40.000 de euro pentru publicitate. Artistii care îsi risca banii într-o afacere cu restaurante îsi pun la bataie propria imagine pe post de publicitate. "La restaurantul tatalui meu, eu am ajutat cu imaginea. Acest aspect a contat si conteaza foarte mult", ne-a declarat Pepe. Pe aceasta idee mizeaza si Gheorghe Gheorghiu, care îsi va inaugura în aceste zile un restaurant într-o zona de fite cu pretentii.
Bucatarul, peste 1.000 euro pe luna
Dupa ce ai cheltuit o caruta de bani, se pune problema personalului. "Cel mai important este bucatarul. El este cel care atrage 60-70 la suta din clientela, dar si salariul trebuie sa fie pe masura - peste 1.000 de euro pe luna. Ospatarii, care trebuie sa fie cel putin 12 într-un restaurant ce se respecta, aduc si ei 20-30 la suta din clientela, iar ambianta are un aport de peste 10 la suta", sustine George Chira. Dar bataia cea mare se va duce pe aprovizionare. Din start, trebuie sa ai contracte de fidelitate cu multinationalele care produc bauturi racoritoare. "Acestea solicita plata facturii în 12 zile, dar accepta si un ajutor de 2.000 de euro, daca le faci vânzare pe produs de 13.600 euro pe an", sustine reprezentantul Global Hotels. În privinta aprovizionarii generale, exista însa distribuitori care se preocupa sa asigure absolut toate produsele necesare unui restaurant de succes. "Începe sa se aseze piata. Apar distribuitori corecti si punctuali. Aprovizioneaza cu tot ce trebuie si nu se comporta ca producatorii, care asteapta sa li te-nchini", conchide George Chira.
Principalele elemente ale investitiei
- Chiria: 1.500-3.000 euro (5.000 euro, în zonele rezidentiale)
- Amenajarea: între 10.000-20.000 de euro
- Echipamente si dotari: între 30.000-50.000 de euro
- Retusuri si aprovizionare: între 5.000-10.000 de euro
- Publicitate: între 20.000 si 40.000 de euro
- Esti vedeta, te costa mai putin publicitatea
- Avize: cel putin 6 - de la OPC, Autoritatea Sanitara, Pompieri
www.adevarulonline.ro
Comentarii articol (0)