ACCES GRATUIT
Poți vota la alegerile parlamentare în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință?
Cei care vor vota la alegerile parlamentare de anul acesta pot, ca regulă, să voteze doar în localitatea unde își au domiciliul sau reședința din buletin și doar la secția de votare unde sunt arondați. Există, însă, și o excepție: se va putea vota și în alte localități decât cele din buletin sau de reședință, însă doar în același județ. În acest caz, persoanele sunt libere să voteze la orice secție de votare.
Articolul continuă mai jos
Potrivit Legii nr. 208/2015 (prevederi preluate
și de Biroul Electoral Central, în cadrul Deciziei nr. 85/2020), alegătorii trebuie să voteze la secțiile unde sunt arondați. Arondarea se face fie în funcție de adresa de domiciliu, fie în funcție de adresa de reședință. În ambele cazuri, va fi posibilă exercitarea votului
la o singură secție de vot, aferentă adresei de domiciliu/reședință.
În cazul alegătorilor care nu se vor afla în localitatea de domiciliu sau de reședință, aceștia vor putea, totuși, să voteze și
la secții de votare din alte localități, atât timp cât ele se vor afla fie în același județ cu localitatea de domiciliu, fie în același județ cu localitatea de reședință.
De exemplu, cineva cu reședința în Cluj-Napoca va putea vota la orice secție din Turda, dacă se va afla acolo, ambele fiind în același județ.
Reamintim că alegerile parlamentare de anul acesta sunt programate pentru 6 decembrie, iar alegătorii vor trebui să respecte
o serie de măsuri de igienă. Acestea se vor aplica în egală măsură
pentru localitățile carantinate, precum și pentru cele necarantinate.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)