Faptul că regulile utilizării adeverinței electronice verzi vin sub forma unui regulament european înseamnă că documentul va fi obligatoriu în toate țările UE. Așadar, nu fiecare țară în parte va decide dacă îl folosește sau nu. Asta înseamnă că documentul va fi folosit și de România.
Adeverința electronică verde va fi eliberată cetățenilor UE și membrilor acestora de familie, potrivit propunerii de regulament, și va fi utilizată la trecerea granițelor europene. Așadar, acest document nu va fi folosit în cazul deplasărilor în interiorul țărilor, ci doar atunci când se trece granița unui stat european.
Apoi, propunerea de regulament stabilește că adeverința va fi interoperabilă, adică va putea fi verificată, pe lângă autoritățile din statul comunitar emitent, și de autoritățile din toate celelalte state UE.
Documentul, care va putea fi emis de fiecare stat UE în format digital, pe suport de hârtie sau în ambele formate, va permite eliberarea, precum și verificarea și acceptarea la nivel transfrontalier a oricăreia dintre următoarele adeverințe:
- adeverința de vaccinare - document care confirmă faptul că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19 în statul membru care eliberează adeverința;
- adeverința de testare - document care indică rezultatul unui test (RT-PCR, LAMP, TMA sau test antigenic rapid) și data la care s-a efectuat acest test;
- adeverința de vindecare - document care confirmă faptul că deținătorul s-a vindecat după ce a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2, confirmarea făcându-se pe baza rezultatului pozitiv al unui test.
Noile documente vor fi eliberate gratuit și vor fi redactate, cel puțin, atât în limba oficială a statului european emitent, cât și în limba engleză.
Eliberarea adeverințelor electronice verzi nu afectează valabilitatea altor dovezi de vaccinare, testare sau vindecare eliberate înainte de introducerea, la nivelul UE, a acestor documente.
În cazul în care un stat membru continuă să solicite titularilor unui adeverințe verzi carantinarea/ autoizolarea/ testarea sau refuză intrarea acestor persoane, el va notifica acest fapt celorlalte state membre și CE, înainte de introducerea planificată a respectivelor restricții.
Potrivit autorităților europene, documentul unic pentru deplasarea în alte state ar urma să apară în luna iunie. Pentru ca adeverințele să fie gata, așa cum vor autoritățile europene, înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European și de CE.
Atenție! Proiectul de regulament se va aplica direct în toate statele membre UE după adoptarea și oficializarea sa, fără să fie nevoie de transpunerea prin lege sau ordonanță.
Comentarii articol (6)