ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Atragerea răspunderii pentru insolvență: Doar după soluționarea definitivă a acțiunii se poate considera închisă procedura insolvenței. Decizia ICCJ, publicată azi
Pentru a putea considera procedura insolvenței închisă, conform prevederilor din Legea insolvenței, e necesară soluționarea definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Articolul continuă mai jos
Printr-o decizie pronunțată în decembrie într-un recurs în interesul legii Înalta Curte a stabilit că procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014. Decizia ICCJ a fost dată în interpretarea preverilor art. 173 alin. (2), precum şi ale art. 180 din aceeaşi lege. Azi a apărut în Monitorul Oficial nr. 64 Decizia ICCJ nr. 27 din 12 decembrie 2022.
Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență e tratată pe larg în art. 169-173 din Legea insolvenței. Astfel, se stabilește la art. 169, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, pentru una sau mai multe dintre faptele listate acolo - de pildp, deturnarea sau ascunderea unei părți din activ, folosirea în nume propriu a bunurilor sau creditelor persoanei juridice ș.a.m.d.. Cererea privind răspunderea pentru intrarea în insolvență se judecă separat, conform art. 169.
Conform art. 173 însă, executarea silită împotriva acestor persoane („membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului”) de la care se vrea acoperirea în tot sau în parte a prejudiciului presupune ca sumele recuperate de la acestea să fie repartizate, în temeiul tabelului de creanțe, după închiderea procedurii falimentului. Or, rezultă din decizia ICCJ, e necesară o hotărâre definitivă pentru a putea închide procedura.
„Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi”, prevede art. 180 din Legea insolvenței.
„Posibilitatea efectuării executării silite, după închiderea procedurii falimentului și în afara acestei proceduri, a sumelor pe care pârâtul a fost obligat să le suporte din pasivul debitorului reprezintă o excepție de strictă interpretare, prevăzută de legiuitor pentru finalizarea etapei execuționale a unui proces de natură judiciară aferent procedurii insolvenței. Întrucât nu poate primi o interpretare extensivă, situația reglementată de art. 173 din Legea nr. 85/2014 presupune că hotărârea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență a fost pronunțată în timpul și în cadrul procedurii”, motivează ICCJ în decizia publicată azi.
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări:
office@avocatnet.ro