Cearta între frați, pân’ la 10 numărați! Cum mi-am învățat copiii să își rezolve singuri conflictele

Articol scris de Cristina Călin, redactor-șef

Sora lui era deja mare la acea vreme. Avea puțin peste 6 ani și ținea foarte mult la lucrurile ei. Cel mic habar n-avea de grija cu care ea strânsese atâta amar de vreme tot felul de jucării, cărți, rechizite. Nu numai că nu știa, dar nici nu îi păsa. Trăgea de toate, le rupea, le arunca, ba uneori le mai și molfăia. Așa au început să apară disputele. Toate lucrurile au fost ascunse, iar piticului nu îi mai rămăseseră doar câteva zdrăngănele. Chiar și cu ele avea soră-sa probleme, pentru că o irita peste măsură să vadă cum le roade și le strică. Am dus muncă de lămurire cu ea să îl lase măcar cu jucăriile lui de bebeluș să facă tot ce vrea el.

Timpul a trecut și bebelușul a devenit un băiețel care de-acum ajungea peste tot. Unde nu îl ajuta înălțimea, îi erau de folos brațele și picioarele pe care le utiliza cu succes ca să se cațere peste tot. Literalmente peste tot. Atunci au început adevăratele războaie pe care am încercat să le aplanez, dar de cele mai multe ori eu sfârșeam cu nervii țăndări, iar ei se jucau împreună liniștiți pentru că uitau în 5 minute de la ce s-au luat.

Cum mi-am învățat copiii să își rezolve singuri conflictele

Pentru liniștea mea am făcut un fel de îndreptar pentru mamele cu mai mulți copii. E scris în mintea mea, dar nu strică să îl pun și pe hârtie. Sună cam așa:

1. Încearcă să prevezi orice sursă de ceartă. Pune mâncarea în două castronele, chiar dacă sunt sticks-uri, cereale. Eventual, numără-le și fă în așa fel încât să fie la fel pentru toți copiii. Recipientele să fie la fel, la fel, pentru că și asta poate fi o sursă de scandal. Apoi, explică-le de fiecare dată că frații trebuie să împartă. La noi a funcționat. După câteva bătăi între ei, în adevăratul sens al cuvântului, au înțeles că nu este nevoie să numărăm fiecare cereală din castron. Ba chiar fac singuri împărțeala atunci când punem masa.
2. Separă lucrurile fiecăruia și explică-le că nu au voie să ia jucării sau obiecte decât din locul alocat. Știu că frații trebuie să împartă, dar pentru început poți adopta această metodă și, pe parcurs, să îi implici în jocuri în care fac schimb. În felul acesta, cred eu, învață că este în regulă și aibă un spațiu al lor, dar și că nu se întâmplă nimic dacă le dau voie fraților să se folosească lucrurile lor. Acesta a fost primul pas. Acum, toate lucrurile stau la grămadă și au dedus că nu este productiv să se certe pe spațiul de depozitare pentru că până la urmă se joacă amândoi cu toate jucăriile.
3. Încearcă să faci lucruri și cu fiecare împarte și cu ei împreună. Noi am ieșit pe rând când eu cu fata și băiatul cu tatăl lui, apoi ea cu domnul și eu cu băiatul, eu cu copiii, el cu copiii, toți 4. În felul ăsta au înțeles că este perfect normal să petrecem timp și împreună și separat și nu mai apar certuri legate și de acest aspect. După ce am făcut aceste activități o bună perioadă de timp, acum nimeni nu se mai agață de piciorul nimănui la ușă. Copiii știu că există activități care le plac și altele care nu și aleg să meargă doar la ce cred că li se potrivește.
4. Când simți că sunt obosiți, bagă-i la culcare. Am observat că cele mai multe certuri apar atunci când unul dintre copii sau ambii sunt obosiți. Poate nu par așa. Faptul că au multă energie nu înseamnă neapărat că nu vor dormi. Eu îi iau cu frumosul, să stăm puțin în pat, să ne odihnim piciorușele, să facem ”măi-măi”. Nu le spun că mergem să dormim, pentru că voi fi refuzată din start. Promisiunea unei sesiuni de drăgălășeală nu dă greș și după ce mă joc puțin în părul lor, dorm buștean. Schimbarea am observat-o în timp, mai ales când au mai crescut.

Evident, că uneori socoteala de pe hârtie nu se potrivește cu cea din teren și mai apar scandaluri din senin. Atunci, stau în umbră și îi urmăresc. Îi las să-și rezolve singuri problema, fără să intervin. De cele mai multe ori vin să-mi spună ce s-a întâmplat și vorbesc unul peste celălalt de nu mai înțeleg nimic. Spun ”stop!” și numesc unul dintre ei să povestească. Ascult ambele variante și le pun și întrebări suplimentare. Până terminăm de analizat, spiritele s-au calmant și nu mai este nevoie să fac pe arbitrul.

Copiii se descurcă singuri mult mai bine decât am crede noi!

Situațiile cele mai grave sunt cele în care unul dintre ei are un tantrum (am depășit ora de culcare, n-am sesizat că vine furtuna și nu am luat măsuri din timp) și nu mai aude ce vorbesc. Atunci, îl iau într-o altă cameră și stăm acolo și povestim. De cele mai multe ori se calmează, uneori mai repede, alteori mai greu, și cei doi se împacă.

Până la urmă cred că certurile între frați sunt normale și nu trebuie să ne facem atâtea probleme din cauza lor, atâta timp când își revin repede.

Într-un final, veți realiza la fel ca mine, că ăștia mici se descurcă singuri mult mai bine decât am crede noi. Poate că și intervenția noastră încă de când apare pe lume cel de-al doilea copil contează însă ei gestionează mult mai bine situațiile conflictuale dintre ei. De exemplu, acum câteva zile se luaseră la harță din cauza unor piese de construit. Așa cum vă așteptați amândoi aveau nevoie de aceleași cuburi, fix în același moment. Se prevestea un scandal serios, pentru că amândoi ridicau tonul și dădeau din mâini și picioare amenințător. Eu eram ocupată cu niște oale pe foc și nu puteam părăsi ”postul de lucru”. Din sufragerie urletele creșteau în intensitate, ba chiar mi s-a părut că aud și niște piese trântindu-se pe parchet. Deja îmi venea să sting focul și să mă duc eu să rezolv problema. Am riscat și am plecat câteva secunde de lângă aragaz. Când ajung în sufragerie ce-mi aud urechile: ”Bine, hai că mă ocup eu de partea de exterior a casei, fă tu interiorul, dar să știi că e ultima dată când mai cedez!”. Joaca a continuat până la următoarea piesă de care au avut nevoie amândoi. Au rezolvat problema la fel, fără ca măcar să-mi fie strigat numele o singură dată.

Pentru noi, părinții e mai greu, pentru că nu mai avem capacitatea de a ne binedispune în 5 minute. Slavă Domnului că există dulapurile în care putem ascunde ciocolata!

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.