În 2020, au fost aduse modificări la reglementările privind cesiunea creanțelor bugetare, specificate la art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, iar, pentru a implementa aceste modificări, ANAF a emis Ordinul nr. 1.940/2023, care stabilește procedura de cesiune a creanțelor datorate de debitorii în insolvență.
Conform ordinului din 2023, cesiunea creanțelor bugetare trebuia realizată printr-o procedură competitivă. Aceasta presupunea că, ori de câte ori se depune o ofertă la organul fiscal, aceasta trebuie analizată și comparată cu alte oferte.
Ulterior apariției ordinului respectiv, ANAF a primit sesizări care sugerau că această procedură competitivă trebuia să fie similară cu licitațiile utilizate pentru valorificarea bunurilor sechestrate. În acest fel, ofertanții puteau suplimenta prețul oferit în funcție de celelalte oferte depuse, ceea ce ar fi permis statului să maximizeze valoarea obținută din cesiunea creanțelor. În acest sens, ANAF a venit cu un ordin nou pentru modificarea ordinului din 2023, stabilindu-se că procedura competitivă este licitația. Ordinul ANAF nr. 7.045/2024 a apărut în Monitorul Oficial și este în vigoare din 9 ianuarie 2025.
În principiu, preţul de pornire pentru licitaţie este preţul de pornire pentru cesiune pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru următoarele licitaţii, iar prețul cesiunii este prețul oferit de cumpărător, care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire pentru cesiune. Organul fiscal publică anunțul privind invitația de participare la licitație, care specifică și prețul de pornire, pe lângă toate informațiile relevante.
Pentru participarea la licitație, ofertanții depun oferta de cumpărare și dovada plății taxei de participare (cel puțin 10% din prețul de pornire) sau a constituirii unei garanții sub forma scrisorii de garanție. Conform noului act normativ, ofertele sunt depuse direct sau prin poștă.
„Licitaţia începe de la cel mai mare preț din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior preţului de pornire a licitaţiei, iar în caz contrar începe de la acest din urmă preţ. Procedura de desfăşurare a licitaţiei se realizează în mod similar celei care se efectuează pentru valorificarea bunurilor sechestrate potrivit Codului de procedură fiscală”, prevede ordinul recent publicat.
Ca norme tranzitorii, ordinul ANAF stabilește că:
- pentru ofertele depuse până la data de 9 ianuarie 2025, procedura de cesiune a creanţelor bugetare se realizează conform regulilor noi, dar asta cu condiţia să nu fi fost emisă decizia privind stabilirea rezultatului selecţiei cesionarului pentru recuperarea creanţelor bugetare;
- dacă până la data de 9 ianuarie 2025 a fost publicat anunțul privind invitația de participare la procedura competitivă, se va publica un alt anunț conform noii proceduri; dacă în baza anunțului publicat anterior erau oferte depuse, ofertanții trebuie să depună noi oferte conform noii proceduri.