În decembrie 2022, România a adoptat Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, înlocuind vechea Lege nr. 62/2011. Noua reglementare a venit ca parte a angajamentelor asumate în raport cu Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate, care impune statelor membre să adopte măsuri menite să asigure un nivel de trai decent, inclusiv prin consolidarea negocierii colective.
Pentru țările în care mai puțin de 80% dintre lucrători sunt acoperiți de CCM — cum este și cazul României — directiva prevede obligația elaborării unui plan de acțiune pentru extinderea acoperirii. Deși este obligatorie, directiva nu include sancțiuni explicite pentru statele care nu ating acest prag, ceea ce face ca aplicarea sa concretă să depindă în mare măsură de voința politică.
Printre cele mai importante modificări aduse de Legea nr. 367/2022 se numără:
-
negocieri colective obligatorii în unitățile cu minimum 10 angajați;
-
reducerea pragului de reprezentativitate sindicală la 35%;
-
reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel național;
-
clarificarea structurii dialogului social la nivel de unitate, sector și național.
În acest context, datele prezentate în raportul publicat recent de Inspecția Muncii privind activitatea din anul 2024 indică o tendință clară de creștere a numărului de contracte colective de muncă (CCM) înregistrate în ultimii ani. Comparativ cu anul 2022 — ultimul an în care s-a aplicat vechea Lege privind dialogul social — se remarcă o triplare a numărului de CCM înregistrate: de la 519 în 2022, la 7.790 în 2023 și 9.034 în 2024.
Potrivit acestui raport, în cursul anului 2024 au fost înregistrate 9.034 de contracte colective de muncă, la care se adaugă 543 de acte adiționale de prelungire și 988 de alte tipuri de acte adiționale. Numărul total de contracte colective active la sfârșitul lunii decembrie 2024 a fost de 17.593.
Comparativ, în anul 2023 au fost înregistrate 7.790 de contracte colective, 308 acte adiționale de prelungire și 1.117 acte adiționale de altă natură, iar numărul contractelor colective active la final de an a fost de 15.617.
În 2022 s-au înregistrat doar 519 contracte colective de muncă, 347 de acte adiționale de prelungire și 963 de alte acte adiționale, cu un total de 12.197 de contracte active la finalul lunii decembrie.
Privind mai în spate, în 2021 au fost înregistrate 3.822 de contracte colective, 351 de acte adiționale de prelungire și 799 de alte acte adiționale. Raportul nu menționează însă câte contracte erau active la sfârșitul acelui an.
În 2020, numărul contractelor colective de muncă înregistrate a fost de 4.346, iar cel al actelor adiționale de prelungire a fost de 492; s-au mai înregistrat și 922 de alte acte adiționale. Numărul contractelor active la finalul lui 2020 era de 14.210.
Pentru anul 2019, raportul indică un total de 6.226 de contracte colective înregistrate, 784 de acte adiționale de prelungire și 1.273 de acte adiționale de modificare a clauzelor, însă nu oferă informații privind numărul de contracte active la final de an.
În urma analizei situației privind CCM la nivel național în perioada 2019–2024, observăm o creștere semnificativă a numărului de contracte înregistrate, mai ales după intrarea în vigoare a Legii nr. 367/2022. Dacă în 2022, ultimul an de aplicare a fostei legi, s-au înregistrat 519 contracte, în 2023 numărul acestora a crescut la 7.790, iar în 2024 a ajuns la 9.034. Evoluția se reflectă și în numărul contractelor colective active la final de an, care a crescut de la 12.197 în 2022 la 17.593 în 2024.