avocatnet.ro 
- Angajatorii au obligația legală de a suporta integral costurile pentru instruirea obligatorie în materie de securitate, sănătate și igienă în muncă, conform Legii nr. 319/2006.
- Solicitarea ca salariații să plătească pentru cursuri obligatorii (precum cele de igienă) este ilegală și abuzivă, contravine legislației românești și Directivei-cadru europene.
- Angajatorii trebuie să asigure periodic acces la formare profesională: o dată la 2 ani (firme cu peste 21 angajați) sau la 3 ani (sub 21 angajați).
- Angajatorul poate condiționa participarea la formare de rămânerea în firmă pentru o perioadă determinată, cu posibilitatea recuperării costurilor în caz de demisie.
Printre obligațiile legale ale angajatorilor se regăsește, în mod expres, asigurarea instruirii salariaților în materie de securitate, sănătate și igienă în muncă, precum și acoperirea integrală a costurilor asociate. În aceeași logică, atunci când formarea profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile aferente trebuie suportate de acesta, conform Codului muncii.
Într-o speță întâlnită recent, un lucrător comercial a fost informat că trebuie să achite, din propriul buzunar, 170 de lei pentru un curs de igienă. Potrivit celor relatate, angajatorul le-a transmis tuturor angajaților că participarea este obligatorie și că fiecare trebuie să suporte costurile.
În realitate, astfel de cursuri reprezintă o cerință legală pentru desfășurarea activității în conformitate cu normele privind sănătatea publică și securitatea în muncă. Nu vorbim despre un program de formare profesională în sensul reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, ci despre o instruire impusă de lege, fără de care angajatul nu poate presta legal activitatea pentru care a fost angajat.
Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă, explică faptul că aceste cursuri intră în categoria măsurilor de securitate și sănătate în muncă și constituie o obligație exclusivă a angajatorului.
„Principiul fundamental, stabilit atât de Codul muncii, cât și de Legea securității și sănătății în muncă (Legea nr. 319/2006), este că toate cheltuielile legate de asigurarea securității și sănătății la locul de muncă sunt suportate integral de către angajator”, a subliniat specialistul în relații de muncă.
Această regulă este prevăzută expres la art. 20 alin. (7) din Legea nr. 319/2006, potrivit căruia: „Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.”
Mai mult, principiul este susținut și la nivelul dreptului european, prin Directiva-cadru 89/391/CEE, care interzice în mod explicit ca salariații să suporte costuri legate de măsurile privind sănătatea și securitatea în muncă.
Prin urmare, în situațiile în care participarea la un curs de igienă este o condiție legală pentru ocuparea postului sau pentru desfășurarea activității, angajatorul este obligat să acopere integral costurile aferente.
Solicitarea unor contribuții financiare din partea salariaților în acest context nu doar că este nelegală, ci constituie o practică abuzivă.
Spre deosebire de instruirea impusă de legislația privind securitatea și sănătatea în muncă, formarea profesională este reglementată separat prin Codul muncii, care stabilește obligații specifice pentru angajatori. Aceștia trebuie să asigure accesul salariaților la programe de formare profesională, în funcție de numărul de angajați din firmă, astfel:
- cel puțin o dată la doi ani, dacă au 21 de angajați sau mai mulți;
- cel puțin o dată la trei ani, dacă au sub 21 de angajați.
Dacă angajatorul nu își îndeplinește obligația de a oferi acces la formare, salariatul are dreptul legal la un concediu plătit pentru formare profesională, de până la 10 zile lucrătoare sau 80 de ore, beneficiind integral de drepturile salariale deținute anterior.
Indiferent dacă formarea profesională este oferită în baza acestor obligații sau este inițiată voluntar de angajator, toate costurile asociate cursului (taxele de participare, cazarea, transportul și alte cheltuieli conexe) trebuie suportate integral de către acesta.
În plus, angajatorul poate condiționa participarea la formare de asumarea, prin act adițional la contractul individual de muncă, a unei perioade minime în care salariatul se obligă să rămână în firmă. Dacă salariatul demisionează înainte de expirarea termenului agreat, acesta poate fi obligat să restituie, proporțional, cheltuielile aferente formării suportate de angajator.