- Instanțele pot decide folosirea mijloacelor de telecomunicație audiovizuală când una dintre părți se află în alt stat membru UE, asigurând securitatea și confidențialitatea transmisiei.
- Decizia instanței privind participarea prin videoconferință va lua în considerare disponibilitatea tehnologiei, opinia părților și caracterul adecvat al utilizării în cazul specific.
- Citațiile vor include mențiuni despre participarea prin videoconferință, intervalul orar și modalitatea tehnică de acces, iar avocații și interpreții pot participa la distanță, fără a fi fizic lângă parte.
Proiectul de lege publicat recent de Ministerul Justiției, modifică OUG nr. 119/2006, în scopul alinierii legislației interne la Regulamentul (UE) 2023/2844 al Parlamentului European și al Consiliului privind digitalizarea cooperării judiciare și accesul la justiție.
Practic, inițiativa introduce un nou articol în OUG nr. 119/2006, prin care sunt reglementate situațiile în care părțile și reprezentanții acestora pot participa la ședințele de judecată prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, atunci când una dintre părți se află într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
În prezent, legislația nu permite participarea părților la procese civile prin videoconferință, fiind posibilă doar audierea martorilor sau a experților în scopul administrării probelor.
Astfel, în cadrul procedurilor în materie civilă, în cauzele transfrontaliere prevăzute de Regulamentul nr. 2023/2844, atunci când una dintre părți sau reprezentantul acesteia se află în alt stat membru, instanțele judecătorești pot hotărâ ca participarea părților și a reprezentanților acestora la ședințele de judecată să se desfășoare prin mijloace de telecomunicație audiovizuală care permit verificarea identității părților și garantează securitatea, integritatea, confidențialitatea și calitatea transmisiunii, precum și respectarea legislației privind datele cu caracter personal, dispunând măsurile necesare în acest scop.
În cauzele de acest tip, instanțele judecătorești vor hotărâ cu privire la participarea părților și a reprezentanților acestora la ședințele de judecată prin mijloace de telecomunicație audiovizuală ținând seama de disponibilitatea unei astfel de tehnologii, opinia părților cu privire la utilizarea acestei tehnologii, precum și caracterul adecvat al utilizării acesteia în circumstanțele specifice ale cauzei.
În ceea ce privește citația, proiectul prevede că aceasta va trebui să cuprindă mențiunea că participarea părții la ședința de judecată se va desfășura prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, intervalul orar orientativ al strigării cauzei, precum și modalitatea tehnică de acces și de autentificare.
Când va fi cazul cazul, părțile vor fi înștiințate și telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înștiințării și confirmarea primirii acesteia despre participarea la ședința de judecată prin teleconferință, chiar dacă au termenul în cunoștință.
În final, proiectul menționează că cel care asistă sau reprezintă partea, traducătorul sau interpretul poate participa la ședința de judecată desfășurată prin mijloacele de telecomunicație audiovizuală, chiar fără a fi prezent fizic lângă parte.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie votat de Parlament, promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial.