Modificări importante pentru afaceri sau pe plan profesional
Legea nr. 158/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 965 din 17 octombrie 2025
- Actul normativ face parte din pachetul II de reforme pe care Guvernul și-a asumat răspunderea la început de septembrie în Parlament. Pe scurt, măsurile stabilite aduc consilii de administrație mai suple în întreprinderile publice, recrutare mai strictă, reechilibrarea indicatorilor de performanță și plafoane ferme pentru remunerații (în 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, toți membrii din consiliile de administrație / supraveghere, directorii și, după caz, membrii directoratului care depășesc noile plafoane trebuie să încheie acte adiționale pentru încadrarea remunerațiilor și pentru introducerea nivelurilor minime de ICP aprobate de AMEPIP, iar dacă părțile nu cad de acord, autoritatea tutelară/consiliul va dispune revocarea fără daune-interese).
- Detalii aici.
- În vigoare de la 20 octombrie 2025.
Modificări importante pe plan personal
Legea nr. 150/2025 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 946 din 13 octombrie 2025
- Legislația privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului a fost modificată. Printre altele, actul normativ prevede că bețișoarele de urechi, agitatoarele pentru băuturi sau paiele din plastic de unică folosință utilizate în domeniul medical sau în scopuri științifice nu vor mai putea fi introduse pe piață.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 16 octombrie 2025.
Ordinul nr. 1.226/2025 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.246/2007 privind aprobarea Listei bolilor pentru care se exceptează de la portul centurii de siguranţă ocupanţii unui autovehicul cu o capacitate mai mică de 3,5 tone şi a formularului Certificatului medical de scutire pe motiv medical grav, publicată în Monitorul Oficial nr. 964 din 17 octombrie 2025
- O nouă categorie de persoane este, de vineri, scutită de purtarea centurii de siguranță la deplasările cu un autovehicul cu o capacitate mai mică de 3,5 tone. Mai exact, vor fi scutite de purtarea acesteia persoanele care suferă de afecțiuni care au necesitat intervenții chirurgicale de stomizare (acelea prin care se fac deschideri ce permit - atunci când pe cale naturală nu mai este posibil - eliminarea fecalelor sau a urinei).
- Detalii aici.
- În vigoare de la 17 octombrie 2025.
Hotărârea Guvernului nr. 839/2025 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 537/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și etichetarea altor produse alimentare, protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic și a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 942 din 13 octombrie 2025
- Executivul a introdus noi reguli pentru protejarea băuturilor spirtoase românești cu indicație geografică, prin armonizarea legislației naționale cu normele europene. Actul normativ vizează consolidarea protecției produselor tradiționale, sporirea accesului pe piețele europene și încurajarea practicilor durabile, având beneficii economice și sociale semnificative. Ordinele care stabilesc procedurile detaliate de aplicare a acestei hotărâri trebuie elaborate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până pe 11 ianuarie 2026.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 12 noiembrie 2025.
Legea nr. 156/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum și pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 959 din 16 octombrie 2025
- Legea care prevede pedepse cu închisoare de până la șapte ani pentru mituirea funcționarilor publici străini, oficializată anul trecut, a fost aliniată cu obiectivele asumate de guvernanți pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Printre altele, modificările vizează confiscarea, pe lângă bunurile obținute direct, și a bunurilor obținute indirect din mituirea funcționarilor străini, dar și introducerea unor limite a valorii zilei-amendă, în cazul în care instanța stabilește o astfel de măsură.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 19 octombrie 2025.