- Proiectul legislativ propune ca PFA și formele juridice similare să poată deduce cheltuielile pentru ochelari sau lentile de vedere, asigurări voluntare de sănătate și abonamente medicale în interes personal.
- Deducerile ar urma să fie limitate la 500 lei/an pentru ochelari sau lentile de vedere și 400 euro/an pentru asigurări voluntare de sănătate și servicii medicale sub formă de abonament.
- Inițiativa urmărește eliminarea inechității între salariați și persoanele cu activități independente, acestea din urmă neavând în prezent acces la facilități similare pentru cheltuieli medicale.
Poiectul legislativ înregistrat recent la Senat propune modificarea Codului Fiscal și a OUG nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, astfel încât persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și celelalte forme juridice echivalente să poată deduce din veniturile obținute independent cheltuielile legate de achiziția ochelarilor sau a lentilelor de vedere, precum și primele aferente asigurărilor voluntare de sănătate și serviciile medicale accesate pe bază de abonament, atunci când acestea sunt suportate în interes personal.
Pentru a intra în vigoare, inițiativa legislativă trebuie votată în Parlament, promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, dacă proiectul se va aplica, deducerea cheltuielilor menționate anterior se va aplica în limita a 500 de lei/an/persoană pentru ochelarii sau lentilele de vedere și de 400 de euro/an/persoană pentru primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament.
Util: Condițiile de decontare a cheltuielilor cu ochelarii de vedere pentru bugetariPractic, decontarea cheltuielilor aferente achiziţiei de dispozitive medicale de corecţie speciale se va aplica persoanelor care desfăşoară activităţi independente, în aceleaşi condiţii prevăzute pentru lucrătorii din cadrul autorităților şi instituțiilor publice.
Potrivit expunerii de motive, inițiatorii susțin că actualul cadru fiscal creează un tratament inechitabil între salariați și persoanele care obțin venituri din activități independente, întrucât acestea din urmă nu beneficiază de facilități similare pentru cheltuielile medicale și pentru ochelari, deși contribuie în mod comparabil la sistemul fiscal și social. În acest context, extinderea deductibilității, spun inițiatorii, este prezentată ca o măsură necesară pentru asigurarea echității fiscale, pentru sprijinirea lucrătorilor independenți în accesarea serviciilor esențiale de sănătate și pentru prevenirea unor afecțiuni asociate activităților desfășurate
Citește și: Explicațiile unui specialist - Ochelarii de vedere nu ar trebui considerate deductibile în cazul activităților independente. Judecătorii tind să dea dreptate Fiscului
Inițiatorii acestui proiect legislativ sunt mai mulți parlamentari din partea PSD, PNL ȘI UDMR.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie votat de Parlament, promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.
avocatnet.ro