Hotarare in Cauza Tovaru impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

(Cererea nr. 77.048/01)

In Cauza Tovaru impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere compuse din: domnii J. Hedigan, presedinte, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si din domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 21 septembrie 2006,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 77.048/01, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Dinu Tovaru (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 30 iulie 2001 in baza art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de catre doamna Eugenia Crangariu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de catre agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de catre doamna Beatrice Ramascanu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul invoca, in special, faptul ca vanzarea apartamentului nr. 1 din imobilul sau unor terti, vanzare care nu a fost urmata de nicio despagubire si care a fost confirmata prin hotarari definitive ale instantelor nationale, a incalcat art. 6 si 13 din Conventie si art. 1 din Primul Protocol aditional.
4. La data de 31 august 2004, presedintele Sectiei a II-a a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Prevalandu-se de art. 29 alin. 3 din Conventie, acesta a hotarat ca vor fi examinate in acelasi timp atat admisibilitatea, cat si fondul cauzei.
5. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise in ceea ce priveste fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament).
6. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compunerea sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta cerere a fost atribuita Sectiei a III-a astfel remaniate (art. 52 alin. 1). In cadrul acesteia, camera insarcinata cu examinarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita in conformitate cu art. 26 alin. 1 din Regulament.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
7. Reclamantul s-a nascut in anul 1939 si locuieste in Bucuresti.
8. In anul 1950, in baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul roman si-a apropriat bunul imobil, compus dintr-o constructie si terenul aferent, situat in Bucuresti, strada Donici nr. 11 bis, care apartinea parintilor reclamantului.
1. Actiunea in revendicare
9. In 1997, reclamantul, aratand ca, in conformitate cu Decretul nr. 92/1950, bunurile apartinand anumitor categorii sociale erau exceptate de la nationalizare si ca parintii sai faceau parte din aceste categorii, a introdus in fata Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti o actiune in revendicare imobiliara impotriva Consiliului Municipiului Bucuresti.
10. Printr-o decizie definitiva din data de 22 decembrie 1997, instanta a admis actiunea, cu motivarea ca statul intrase in posesia imobilului fara titlu valabil si, in consecinta, a obligat paratul sa-i restituie imobilul si terenul aferent.
11. Printr-o decizie din data de 25 mai 1998, primarul municipiului Bucuresti a dispus restituirea bunului imobil. Printr-un proces-verbal din data de 23 iunie 1998, reclamantul a fost pus in posesia imobilului si a terenului aferent, cu exceptia a 4 apartamente, care fusesera anterior vandute chiriasilor.
12. Prin actiuni in revendicare impotriva tertilor dobanditori, reclamantul a obtinut restituirea a 3 din cele 4 apartamente. In aceste 3 cazuri, instantele interne, luand in considerare Hotararea definitiva din 23 decembrie 1997, au considerat ca imobilul, in totalitatea sa, fusese nationalizat fara titlu valabil, cu incalcarea dispozitiilor Decretului nr. 92/1950.
2. Actiunea in revendicarea apartamentului nr. 1
13. Printr-un contract incheiat in data de 29 octombrie 1996, in baza Legii nr. 112/1995, Primaria Municipiului Bucuresti si intreprinderea care administra bunurile imobile ale statului au vandut chiriasilor C.I. si C.F. apartamentul nr. 1, compus din 3 camere si situat in imobilul litigios.
14. Printr-o actiune in revendicare introdusa la data de 2 iulie 1998 impotriva tertilor dobanditori, reclamantul a solicitat restituirea acestui apartament, aratand ca, nationalizarea si titlul de proprietate al statului fiind anulate, acest apartament nu putea fi vandut in mod legal.
15. Prin Sentinta din 14 ianuarie 2000, confirmata in apelul introdus de catre partea parata, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea, a obligat tertii la restituirea apartamentului catre reclamant si a obligat Primaria Municipiului Bucuresti sa restituie tertilor pretul pe care ea il incasase pentru acest apartament.
16. Tertii dobanditori au declarat recurs impotriva acestei hotarari. Ei au sustinut ca nationalizarea fusese legala, ca vanzarea apartamentului respectase dispozitiile Legii nr. 112/1995 si ca Sentinta din 22 decembrie 1997 nu le era opozabila, deoarece ei nu fusesera parti in acea procedura.
17. Prin Decizia din 2 martie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul si a statuat ca imobilul fusese nationalizat cu titlu valabil si ca respectivul contract de vanzare era conform Legii nr. 112/1995. Instanta a casat hotararea primei instante si, pe fond, a respins actiunea reclamantului.
3. Actiunea in anulare partiala a vanzarii apartamentului nr. 1
18. Printr-o actiune introdusa la 18 iunie 2001, reclamantul a solicitat anularea partiala a contractului de vanzare a apartamentului nr. 1. El a sustinut ca, prin contractul in cauza, 3 dependinte ale acestui apartament, care se aflau in coproprietate comuna si fortata cu celelalte apartamente din imobil, fusesera vandute lui C.I. si C.F.
19. Prin Sentinta din 29 aprilie 2002, confirmata in apelul introdus de partile parate, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea si a anulat partea din contract care privea dependintele amintite.
20. Prin Decizia definitiva din 15 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul chiriasilor C.F. si C.I si a confirmat anularea partiala a contractului de vanzare.
II. Dreptul si practica interne pertinente
21. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, paragrafele 31-44), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, paragrafele 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, paragrafele 38-53, 1 decembrie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, paragrafele 23-25, 16 februarie 2006).

IN DREPT

I. Asupra admisibilitatii
A. Asupra capatului de cerere intemeiat pe art. 6 paragraful 1 din Conventie
22. Reclamantul se plange de lipsa de impartialitate a instantelor interne, deoarece acestea ar fi favorizat chiriasii care ocupau bunul litigios in timpul derularii procedurii, interpretand intr-o maniera eronata dispozitiile Legii nr. 112/1995.
23. Curtea aminteste ca judecatorii nu trebuie sa manifeste preferinte sau prejudecati personale si ca, in acelasi timp, o instanta de judecata trebuie sa ofere garantii suficiente pentru a exclude in aceasta privinta orice indoiala legitima (Pullar impotriva Marii Britanii, Hotararea din 10 iunie 1996, Culegere de hotarari si decizii, 1996-III, paragraful 30).
24. In speta, Curtea nu identifica niciun element subiectiv sau obiectiv de natura sa trezeasca vreo indoiala asupra impartialitatii judecatorilor. In orice caz, faptul ca judecatorii nationali interpreteaza o lege intr-un anumit mod nu ar putea fi considerat drept o ingerinta in dreptul reclamantilor de acces la un tribunal "impartial" in sensul art. 6 alin. 1.
25. Rezulta ca aceasta parte a cererii este vadit neintemeiata si, in aplicarea art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie, trebuie respinsa.
B. Asupra celorlalte capete de cerere
26. In ceea ce priveste restul cererii, Curtea constata ca acesta nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Ea observa, de altfel, ca nu exista niciun motiv de inadmisibilitate si, deci, il declara admisibil.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional
27. Reclamantul pretinde ca vanzarea apartamentului nr. 1 catre chiriasi, validata prin Decizia Curtii de Apel Bucuresti din data de 31 mai 2000, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
28. Guvernul considera ca reclamantul nu dispune de un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece dreptul sau de proprietate nu a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva inaintea vanzarii bunului catre terti. El invoca in acest sens cauzele Malhous impotriva Republicii Cehe (Decizia nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII) si Constandache impotriva Romaniei (Decizia nr. 46.312/99, 11 iunie 2002). Guvernul arata ca imobilul in chestiune fusese nationalizat in conformitate cu Decretul nr. 92/1950, astfel incat el nu se afla in patrimoniul reclamantului la momentul introducerii actiunii sale in revendicare imobiliara in fata Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti. In plus, la momentul introducerii actiunii in revendicare impotriva statului, statul insusi nu mai era proprietarul apartamentului nr. 1, deoarece il vanduse la data de 29 octombrie 1996 chiriasilor C.F. si C.I. In ceea ce priveste Hotararea definitiva din data de 22 decembrie 1997, care a constatat dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta nu era opozabila cumparatorilor C.F. si C.I. In consecinta, reclamantul avea cel mult o "speranta", iar nu un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
29. In sfarsit, Guvernul estimeaza ca reclamantul poate obtine o despagubire in baza Legii nr. 10/2001 si cere Curtii sa ia in considerare reforma instituita prin Legea nr. 247/2005, care are drept obiectiv accelerarea procedurii de restituire, iar in cazurile in care o asemenea restituire se dovedeste imposibila, sa ofere o despagubire constand intr-o participatie, in calitate de actionar, la un organism de plasament de valori mobiliare, "Proprietatea", organizat sub forma unei societati pe actiuni. In principiu, persoanele care au vocatia sa primeasca o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare care vor fi transformate in actiuni din momentul in care societatea va fi cotata la bursa.
30. Reclamantul contesta aceasta sustinere. In opinia sa, instantele interne au recunoscut dreptul sau de proprietate si, in acelasi timp, pe cel al tertilor dobanditori asupra aceluiasi bun, situatie care face imposibila exercitarea drepturilor sale in calitate de proprietar al bunului. Reclamantul subliniaza ca imposibilitatea de a se bucura de bunul sau reprezinta o atingere adusa principiului securitatii raporturilor juridice.
31. Curtea aminteste ca, in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei precitata (paragrafele 39 si 59), ea a considerat ca vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar cand aceasta a fost anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altei persoane, combinata cu absenta totala a despagubirilor, constituie o privare de proprietate contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
32. In plus, in Cauza Paduraru impotriva Romaniei precitata (paragraful 112) Curtea a constatat ca statul nu isi indeplinise obligatia sa pozitiva de a reactiona in timp util si in mod coerent in fata unei chestiuni de interes general ca restituirea sau vanzarea unor imobile intrate in posesia sa in baza unor decrete de nationalizare. Ea a considerat, de asemenea, ca incertitudinea generala astfel creata se repercutase asupra reclamantului, care se vazuse in imposibilitatea de a recupera in totalitate bunul sau, desi dispunea de o hotarare definitiva care condamna statul sa i-l restituie.
33. In speta, Curtea nu identifica vreun motiv pentru a se indeparta de jurisprudenta amintita, situatia de fapt fiind asemanatoare. Ca si in Cauza Paduraru impotriva Romaniei amintita, in cauza de fata tertii au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestui bun sa fie confirmat definitiv. Si, precum in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei precitata, reclamantul din speta a fost recunoscut proprietar legitim, instantele considerand incontestabil titlul sau de proprietate, avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii (paragrafele 10 si 11 de mai sus).
34. In plus, eforturile intreprinse de catre reclamant pentru a intra in posesia apartamentului nr. 1 au fost, pana in ziua de astazi, fara efect. Asupra acestui aspect, Curtea observa ca, desi Hotararea definitiva din data de 22 decembrie 1997 a stabilit ilegalitatea nationalizarii si a obligat autoritatile administrative sa restituie imobilul reclamantului, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea in revendicarea apartamentului nr. 1, estimand, cu incalcarea hotararii definitive amintite, ca nationalizarea a fost legala, privand astfel reclamantul de orice posibilitate de a intra in posesia acestui apartament. Or, trebuie observat ca reclamantul nu a fost despagubit nici pana astazi pentru aceasta privare de proprietate.
35. Curtea observa ca vanzarea apartamentului nr. 1 in baza Legii nr. 112/1995 impiedica reclamantul sa se bucure de dreptul sau de proprietate, in ciuda existentei Hotararii definitive din data de 22 decembrie 1997, care condamnase statul sa-i restituie imobilul. In plus, nicio despagubire nu i-a fost oferita pentru aceasta privare de proprietate.
36. Curtea observa ca la 22 iulie 2005 a fost adoptata Legea nr. 247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda un drept la despagubire, intr-un cuantum egal cu valoarea de piata a bunului care nu poate fi restituit persoanelor aflate in aceeasi situatie precum reclamantul. Curtea observa ca legea amintita propune, pentru persoanele care nu au posibilitatea de a obtine restituirea bunului lor in natura, sa li se ofere o despagubire sub forma unei participatii in calitate de actionari la un organism de plasament al valorilor mobiliare (OPCVM). In principiu, persoanele avand vocatia sa primeasca o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare, care vor fi transformate in actiuni, odata ce societatea va fi cotata la bursa.
37. Curtea observa ca, la data de 29 decembrie 2005, societatea pe actiuni "Proprietatea" a fost inscrisa in Registrul Comertului al Municipiului Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de catre aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie urmata procedura de aprobare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Conform calendarului previzional al Fondului "Proprietatea", operatia de conversie a titlurilor in actiuni trebuia sa intervina in martie 2006, iar cotarea efectiva la bursa in decembrie 2006.
38. In speta, presupunand ca Legea nr. 10/2001 ar fi aplicabila reclamantului si ca incalcarea dreptului sau la proprietate ar putea face obiectul unei despagubiri, Curtea observa ca Fondul "Proprietatea" nu functioneaza actualmente intr-o maniera susceptibila sa duca la acordarea efectiva a unei despagubiri. Astfel, Curtea considera ca imposibilitatea exercitarii dreptului de proprietate de catre reclamant asupra apartamentului nr. 1 din imobilul aflat in strada Donici nr. 11 bis l-a facut pe acesta sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului sau, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
39. In consecinta, a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 13 din Conventie
40. Reclamantul sustine ca nu a dispus de un recurs efectiv impotriva incalcarii dreptului sau de proprietate, ceea a condus la incalcarea art. 13 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
41. Curtea considera, tinand cont de concluziile sale, care figureaza la paragraful 34 de mai sus, ca nu este cazul sa se pronunte pe fondul acestui capat de cerere (a se vedea, mutatis mutandis si intre alte cauze, Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, paragraful 25, CEDO 1999-I, Zanghi impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, paragraful 23, si Biserica catolica din Caneea impotriva Greciei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, paragraful 50).
IV. In privinta aplicarii art. 41 din Conventie
42. Art. 41 din Conventie prevede:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
43. Reclamantul solicita restituirea apartamentului nr. 1, vandut catre chiriasi, sau plata sumei de 60.213 euro, reprezentand valoarea sa. El prezinta un raport de expertiza in acest sens. Reclamantul solicita, de asemenea, diferenta intre scaderea valorii ansamblului imobilului ca urmare a vanzarii apartamentului nr. 1, diferenta pe care o estimeaza la 78.558 de euro, precum si 8.645 de euro, reprezentand lipsa de folosinta a apartamentului nr. 1. In sfarsit, el solicita 26.000 de euro cu titlu de daune morale pentru "traumatismele psihice" suportate timp de mai mult de 8 ani.
44. Guvernul estimeaza ca valoarea de piata a apartamentului nr. 1 este de 38.013 euro si prezinta punctul de vedere al unui expert imobiliar in acest sens. In ceea ce priveste suma reprezentand scaderea valorii imobilului, Guvernul considera ca nu este cazul sa se ofere o asemenea despagubire si ca reclamantul ar fi trebuit sa se adreseze in acest sens instantelor nationale. In ceea ce priveste chiriile nepercepute, Guvernul considera ca nu este cazul sa se ofere o asemenea despagubire si invoca Hotararea Sofletea impotriva Romaniei (nr. 48.179/99, paragraful 42, 25 noiembrie 2003). In privinta eventualului prejudiciu moral suferit de catre reclamant, Guvernul considera ca nu poate fi retinuta nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare a Conventiei si prejudiciul moral invocat.
45. Curtea aminteste ca o hotarare constatand o incalcare a Conventiei implica pentru statul parat obligatia juridica, in sensul Conventiei, sa puna capat incalcarii si sa inlature consecintele acesteia. Daca dreptul intern nu permite stergerea decat in mod imperfect a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie confera Curtii puterea de a oferi o reparatie partii vatamate prin actul sau omisiunea in legatura cu care a fost constatata o incalcare a Conventiei.
46. Printre elementele luate in considerare de catre Curte atunci cand hotaraste in aceasta privinta se afla prejudiciul material, adica pierderile suferite efectiv ca o consecinta directa a pretinsei incalcari, precum si prejudiciul moral, adica repararea de catre stat a starii de angoasa, a disconfortului si a incertitudinilor rezultand din aceasta incalcare, precum si alte daune nonmateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, paragraful 25, 10 noiembrie 2004).
47. In plus, atunci cand diversele elemente constituind prejudiciul nu pot fi stabilite exact sau cand distinctia intre daunele materiale si cele morale se dovedeste dificila, Curtea le poate determina in mod global (Comingersoll impotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, paragraful 29, CEDO 2000-IV).
48. In circumstantele cauzei, Curtea considera ca restituirea apartamentului nr. 1 situat in strada Donici nr. 11 bis, astfel cum a fost dispusa prin Hotararea definitiva din data de 22 decembrie 1997 de catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, l-ar pune pe reclamant, in masura posibilului, intr-o situatie similara cu cea in care s-ar fi aflat daca exigentele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu va proceda la o asemenea restituire intr-o perioada de 3 luni incepand cu data la care prezenta hotarare va deveni definitiva, Curtea hotaraste ca el va trebui sa plateasca reclamantului, cu titlu de prejudiciu material, o suma corespunzand valorii actuale a apartamentului.
49. Sub acest aspect, Curtea ia act cu interes de faptul ca Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 privind restituirea bunurilor nationalizate, cu titlu sau fara titlu, intrata in vigoare in data de 19 iulie 2005, aplica principiile stabilite in jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala in privinta despagubirilor datorate in cazuri de acte ilicite si confirmate chiar de catre prezenta Curte in jurisprudenta sa privind privarile de proprietate ilegale sau de facto [Papamichalopoulos impotriva Greciei (satisfactie echitabila), Hotararea din data de 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, paragrafele 36-39, Zubani impotriva Italiei, Hotararea din data de 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, p. 1.078, paragraful 49, si Brumarescu impotriva Romaniei (satisfactie echitabila) precitata, paragrafele 22 si 23].
50. Intr-adevar, noua lege califica drept abuzive nationalizarile realizate de catre regimul comunist si prevede obligatia de restituire in natura a unui bun iesit din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei asemenea privari. In cazul imposibilitatii de restituire, ca urmare a, de exemplu, vanzarii bunului catre un tert de buna-credinta, legea acorda o despagubire intr-un cuantum egal cu valoarea de piata a bunului la momentul stabilirii platii (titlul I sectiunea I art. 1, 16 si 43 din lege).
51. In speta, fiind vorba de determinarea cuantumului acestei sume, Curtea observa ca atat reclamantul, cat si Guvernul au depus rapoarte de expertiza care permit determinarea valorii apartamentului. Ea remarca diferenta semnificativa care separa metodele de calcul folosite in acest scop de catre expertii desemnati de partile in litigiu. Tinand cont de informatiile de care dispune privind piata imobiliara locala, Curtea estimeaza valoarea de piata actuala a apartamentului in chestiune la 50.000 de euro.
52. In plus, Curtea considera ca evenimentele in cauza au implicat atingeri grave aduse dreptului reclamantului la respectarea bunului sau, pentru care suma de 3.000 de euro reprezinta o reparatie echitabila pentru prejudiciul moral suferit.
53. In privinta sumelor pretinse cu titlu de chirii neprimite si de scadere a valorii imobilului ca urmare a vanzarii apartamentului nr. 1, Curtea nu ar putea specula asupra posibilitatii si randamentului unei inchirieri a apartamentului in chestiune sau asupra scaderii de valoare a imobilului (Buzatu impotriva Romaniei, nr. 34.642/97, paragraful 18, 27 ianuarie 2005).
B. Cheltuieli de judecata
54. Reclamantul solicita, de asemenea, 1.500 de euro cu titlu de cheltuieli de judecata realizate in fata jurisdictiilor interne si in fata Curtii. El a depus la dosar mai multe facturi, intr-un cuantum total de 870 de euro, pentru onorariile de avocat platite intre 1998 si 2005. El apreciaza onorariul expertului imobiliar si taxele judiciare platite la 500 de euro.
55. Guvernul nu se opune ca o suma corespunzand cheltuielilor de judecata legate de procedura judiciara interna sa fie acordata reclamantului, cu conditia ca aceasta sa nu fie excesiva.
56. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate primi rambursarea cheltuielilor de judecata realizate decat in masura in care au fost stabilite ca fiind reale, necesare si intr-un cuantum rezonabil. In speta, Curtea retine ca reclamantul a prezentat mai multe chitante privind onorariul avocatului, chitante al caror cuantum total se ridica la 870 de euro.
In ceea ce priveste celelalte cheltuieli, ele nu sunt sustinute decat partial, reclamantul neprezentand in mod detaliat toate sumele cheltuite drept taxe judiciare si onorarii ale expertului. Curtea va stabili deci in mod echitabil o suma in aceasta privinta.
57. Tinand cont de elementele aflate la dispozitia sa si de criteriile amintite, Curtea estimeaza drept rezonabila suma de 1.300 de euro cu titlu de cheltuieli de judecata in fata instantelor interne si a Curtii si o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
58. Curtea considera adecvat sa fixeze nivelul dobanzilor moratorii la cel al dobanzii imprumutului marginal practicat de Banca Centrala Europeana, majorat cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in privinta capatului de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila pentru rest;
2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste ca nu este cazul sa examineze capatul de cerere intemeiat pe art. 13 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa restituie reclamantului apartamentul nr. 1 din imobilul aflat in municipiul Bucuresti, strada Donici nr. 11 bis, in termen de 3 luni incepand de la data la care hotararea va deveni definitiva conform art. 44 alin. 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa unei asemenea restituiri, statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 50.000 de euro (cincizeci de mii de euro) cu titlu de prejudiciu material, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
5. hotaraste ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 3.000 de euro (trei mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral;
6. hotaraste ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 1.300 de euro (o mie trei sute de euro), cu titlu de cheltuieli de judecata;
7. hotaraste ca sumele mentionate vor fi convertite in moneda statului parat, conform ratei de schimb aplicabile la data efectuarii platii;
8. hotaraste ca, incepand de la expirarea termenului de mai sus si pana la plata efectiva, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla egala cu rata dobanzii la imprumutul marginal practicata de Banca Centrala Europeana in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
9. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2006, conform art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


John Hedigan, Vincent Berger,
presedinte grefier