Parlamentul Romaniei
Lege nr. 194/2007 din 28/06/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 453 din 04/07/2007
pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 1, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Activitatea de legiferare reprezinta principala modalitate de implementare a politicilor publice, asigurand instrumentele necesare pentru punerea in aplicare a solutiilor de dezvoltare economica si sociala, precum si pentru exercitarea autoritatii publice."
2. La articolul 6, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
"(4) Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic si de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislatiei in vigoare sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Guvernul defineste tipurile si structura documentelor de politica publica."
3. Dupa articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu urmatorul cuprins:
"Evaluarea preliminara a impactului noilor reglementari
Art. 61. - (1) Evaluarea preliminara a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative si a celorlalte proiecte de acte normative reprezinta un set de activitati si proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvata a initiativelor legislative. Evaluarea preliminara a impactului presupune identificarea si analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative si bugetare pe care le produc reglementarile propuse.
(2) Evaluarea preliminara a impactului proiectelor de acte normative este considerata a fi modalitatea de fundamentare pentru solutiile legislative propuse si trebuie realizata inainte de adoptarea actelor normative.
(3) Fundamentarea noii reglementari trebuie sa aiba in vedere atat evaluarea impactului legislatiei specifice in vigoare la momentul elaborarii proiectului de act normativ, cat si evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementeaza.
(4) Evaluarea preliminara a impactului este realizata de initiatorul proiectului de act normativ. In cazul unor proiecte de acte normative complexe, evaluarea impactului poate fi realizata, pe baza unui contract de prestari de servicii, de catre institute de cercetare stiintifica, universitati societati comerciale sau organizatii neguvernamentale, in conformitate cu prevederile legale in vigoare referitoare la achizitiile publice.
(5) In vederea elaborarii evaluarii preliminare a impactului propunerilor legislative initiate de deputati si senatori, precum si in cazul celor bazate pe initiativa cetatenilor, membrii Parlamentului pot solicita Guvernului asigurarea accesului la datele si informatiile necesare realizarii acesteia.
(6) Aplicarea dispozitiilor alin. (1)-(5) nu este obligatorie in cazul initiativelor legislative ale deputatilor si senatorilor, precum si al celor bazate pe initiativa cetatenilor.
(7) In cazul elaborarii evaluarii preliminare a impactului propunerilor legislative initiate de deputati si senatori, precum si in cazul celor bazate pe initiativa cetatenilor, membrii Parlamentului pot solicita Guvernului asigurarea accesului la datele si informatiile necesare realizarii acesteia."
4. Alineatul (1) al articolului 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. - (1) In vederea intrarii lor in vigoare, legile si celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotararile si ordonantele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autoritatilor administrative autonome, precum si ordinele, instructiunile si alte acte normative emise de conducatorii organelor administratiei publice centrale de specialitate se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."
5. La articolul 10, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
"(11) Nu sunt supuse regimului de publicare in Monitorul Oficial al Romaniei:
a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum si cele cu caracter individual, emise de autoritatile administrative autonome si de organele administratiei publice centrale de specialitate."
6. La articolul 19, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Rezultatele studiilor de cercetare si referirile la sursele de informatii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie sa fie incluse in instrumentul de prezentare si motivare a proiectului de act normativ."
7. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
"Cuprinsul motivarii
Art. 30. - (1) Instrumentul de prezentare si motivare include continutul evaluarii impactului actelor normative, cuprinzand urmatoarele sectiuni:
a) motivul emiterii actului normativ-cerintele care reclama interventia normativa, cu referire speciala la insuficientele si neconcordantele reglementarilor in vigoare; principiile de baza si finalitatea reglementarilor propuse, cu evidentierea elementelor noi; concluziile studiilor, lucrarilor de cercetare, evaluarilor statistice; referirile la documente de politici publice sau la actul normativ pentru a caror implementare este elaborat respectivul proiect. Pentru ordonantele de urgenta vor fi prezentate distinct elementele obiective ale situatiei extraordinare care impune reglementarea imediata, nefiind suficienta utilizarea procedurii parlamentare de urgenta, precum si eventualele consecinte care s-ar produce in lipsa luarii masurilor legislative propuse;
b) impactul socioeconomic-efectele asupra mediului macroeconomic, de afaceri, social si asupra mediului inconjurator, inclusiv evaluarea costurilor si beneficiilor;
c) impactul financiar asupra bugetului general consolidat atat pe termen scurt, pentru anul curent, cat si pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informatii cu privire la cheltuieli si venituri;
d) impactul asupra sistemului juridic-implicatiile pe care noua reglementare le are asupra legislatiei in vigoare; compatibilitatea cu reglementarile comunitare in materie, determinarea exacta a acestora si, daca este cazul, masurile viitoare de armonizare care se impun; deciziile Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si alte documente relevante pentru transpunerea sau implementarea prevederilor legale respective; implicatiile asupra legislatiei interne, in cazul ratificarii sau aprobarii unor tratate ori acorduri internationale, precum si masurile de adaptare necesare; preocuparile in materie de armonizare legislativa;
e) consultarile derulate in vederea elaborarii proiectului de act normativ, organizatiile si specialistii consultati, esenta recomandarilor primite;
f) activitatile de informare publica privind elaborarea si implementarea proiectului de act normativ;
g) masurile de implementare-modificarile institutionale si functionale la nivelul administratiei publice centrale si locale.
(2) In situatia in care reglementarea propusa se elaboreaza in executarea unui act normativ, motivarea trebuie sa cuprinda referiri la actul pe baza si in executarea caruia se emite.
(3) Forma finala a intrumentelor de prezentare si motivare a proiectelor de acte normative trebuie sa cuprinda referiri la avizul Consiliului Legislativ si, dupa caz, al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Curtii de Conturi sau Consiliului Economic si Social.
(4) Guvernul stabileste strutura si continutul detaliat al instrumentelor de prezentare si motivare pentru actele normative initiate de Guvern."
Art. II. - Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR PRESEDINTELE SENATULUI
BOGDAN OLTEANU NICOLAE VACAROIU
Bucuresti, 28 iunie 2007.
Nr. 194.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 5 min.
Modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 5 min.
Legea nr. 194/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 453 din 04/07/2007
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)