Avocatii, hartuiti sa-si toarne clientii

Alis Patlageanu, Avocat Asociat Dragomir si Asociatii Societate Civila de Avocati

Mesajul cu care un avocat ar trebui sa-si intampine clientii de acum inainte este: ?Ai dreptul sa nu spui nimic. Tot ceea ce spui va putea fi folosit impotriva ta in fata instantei?. Ceea ce pana acum o luna era doar un zvon care a produs neliniste, controverse si dezbateri in lumea avocaturii europene a devenit acum certitudine - Curtea de la Luxembourg a decis: avocatii sunt obligati sa dezvaluie orice informatie transmisa de clientii lor daca exista suspiciuni subiective ca aceasta priveste o tranzactie ce poate sau pare a avea o legatura cu spalarea banilor.

Totul a inceput cu cea de-a doua directiva asupra spalarii banilor (Directiva 2001/97/CE), care a modificat Directiva 91/308/CEE, extinzand sfera de aplicare a acesteia si asupra profesiunilor liberale, inclusiv a avocatilor. Textul neclar al directivei in ceea ce priveste aplicabilitatea ei asupra avocatilor a creat reale dificultati in transpunerea acesteia in legislatia tarilor europene, asa cum arata un studiu comparativ efectuat in sase tari membre, publicat in decembrie 2006 de City of London. Spre exemplu, in Italia, obligatia de raportare a tranzactiilor suspecte nu se extinde si in privinta procedurilor alternative de solutionare a litigiilor si a procedu-rilor arbitrale, pe cand in Polonia legea interna nu cuprinde nicio detaliere asupra activitatilor desfasurate de avocat, care pot forma obiect al raportarii, iar legea lituaniana excepteaza de la obligatia de raportare persoanele care presteaza servicii juridice si care nu sunt avocati membri ai baroului.
In toate tarile europene textul neclar al directivei si dificultatile generate de transpunerea neunitara in legislatiile interne au condus la crearea unor probleme majore legate de desfasurarea activitatii curente a membrilor profesiunilor liberale in toate aceste tari. 

Pericolul pe care aplicarea textului neclar al directivei il prefigura pentru statutul profesiei de avocat in orice societate a creat un curent unanim in randul membrilor acestei profesii din toata Europa, opinia cvasiunanima fiind in sensul ca, in privinta avocatilor, directiva nu poate si nu trebuie sa fie aplicata in aceleasi conditii cu celelalte profesii.
Concretizarea tuturor acestor preocupari si dezbateri a constituit-o sesizarea Curtii Europene de Justitie de la Luxembourg de catre barourile belgiene care au solicitat Curtii sa raspunda la urmatoarea intrebare preliminara: se incalca dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin includerea avocatilor in sfera de aplicare a persoanelor obligate sa respecte prevederile celei de-a doua directive privind spalarea banilor?

Decizia Curtii de la Luxembourg 

Decizia Curtii de la Luxembourg din 26.06.2007 (cu privire la aplicarea dispozitiilor Directivei nr. 91/308/CEE privind prevenirea folosirii sistemului financiar in scopul spalarii banilor) este categorica: "obligatiile de informare si de cooperare cu autoritatile responsabile de combaterea spalarii banilor prevazute la articolul 6 alineat 1 din cea de-a doua directiva privind spalarea banilor, tinand cont de articolul 6 alineat 3 al doilea paragraf din aceasta, nu incalca dreptul la un proces echitabil asa cum acesta este garantat de articolul 6 din CEDO si de articolul 6 alineat 2 din Tratatul UE". 

In ciuda faptului ca membrii profesiei din intreaga Europa asteptau cu sufletul la gura o dezlegare clara din partea Curtii in privinta limitelor in care aceasta directiva se aplica profesiei de avocat, Hotararea Marii Camere a Curtii din 26.06.2007 reprezinta o dezamagire sub acest aspect.
Motivarea solutiei citate nu reprezinta altceva decat reluarea textului directivei, tocmai acel text care a generat atat de multe dezbateri si a pus atat de multe probleme in practica. 

Astfel, Curtea a retinut in motivarea hotararii ca, in ceea ce priveste avocatii, directiva delimiteaza in doua moduri aplicarea obligatiilor de informare si cooperare: (i) avocatii au aceasta obligatie numai in masura in care participa la tranzactiile enumerate limitativ de directiva si (ii) statele membre nu sunt obligate sa impuna avocatilor obligatia de informare si cooperare in ce priveste informatiile primite de la client in timpul evaluarii situatiei juridice a clientului sau reprezentarii clientului respectiv in sau in legatura cu o procedura judiciara, inclusiv in cazul consilierii privind initierea sau evitarea unei proceduri, indiferent daca aceste informatii sunt obtinute inainte, in timpul sau dupa o astfel de procedura.
In contextul in care Curtea insasi a admis, prin aceeasi hotare, ca al doilea paragraf (din cele enuntate  n.n.) poate face obiectul mai multor interpretari, astfel incat intinderea exacta a obligatiilor de informare si de cooperare ce re-vin avocatilor nu este lipsita de am-biguitate?, o interpretare clarificatoare a acestor texte era mai mult decat bine-venita.

Profesia de avocat, in pericol 

Au ramas astfel in continuare fara raspuns intrebari esentiale legate de exercitarea profesiei: cine este abilitat sa decida unde incepe si unde se termina evaluarea situatiei juridice a clientului pentru a determina astfel daca exista sau nu obligatia de informare si cooperare?; ce inseamna procedura judiciara, in contextul in care legislatiile interne ale statelor membre recunosc o diversitate de proceduri alternative de solutionare a unui potential litigiu (a se vedea cazul Italiei)" Cu alte cuvinte, cand are avocatul obligatia de a comunica autoritatilor competente informatiile primite de la client"
Consecintele mentinerii acestei nebuloase nu sunt greu de prevazut. In primul rand, o ploaie de sesizari la autoritatile competente cu privire la operatiuni apreciate subiectiv de avocat ca avand un caracter suspect. Pe scurt, exista premisele ca tot ceea ce clientul incredinteaza avocatului sa fie transmis mai departe autoritatilor cu atributii in domeniul spalarii banilor.
Cunoscand aceste premise, clientul insusi va fi reticent in a dezvalui informatii avocatului, astfel ca unul dintre pilonii relatiei avocat-client - increderea - risca sa se prabuseasca.
Ne intrebam atunci, in contextul in care clientul isi pierde increderea in confesorul sau, cum va putea avocatul sa-i apere interesele si sa-si indeplineasca astfel misiunea?

Cum sunt hartuiti avocatii
Pentru a ilustra consecintele de care am vorbit mai sus, vom analiza in cateva cuvinte punerea in practica in Romania a dispozitiilor directivei si modul in care aceasta afecteaza relatia avocat-client si pune sub semnul indoielii insasi credibilitatea profesiei.
In Romania, dispozitiile directivei referitoare la tranzactiile cu privire la care avocatii au obligatia de informare si cooperare, cat si cele referitoare la exceptarea avocatilor de la aceasta obligatie in cazul informatiilor primite de la client in timpul evaluarii situatiei juridice a clientului sau reprezentarii clientului respectiv in sau in legatura cu o procedura judiciara au fost preluate textual in Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism. 

Neclaritatea textului preluat ca atare din directiva, lipsa unei interpretari credibile a acestuia si absenta unei practici coerente la nivel european au condus la aparitia unor situatii aberante in practica, avand drept consecinta ?hartuirea avocatilor?.
Un exemplu concret in acest sens il reprezinta obligarea avocatilor de catre organele de urmarire penala de a depune marturie impotriva propriilor clienti cu privire la informatii pe care le-au cunoscut anterior incheierii contractului de asistenta juridica in dosarul penal in care este parte clientul respectiv, chiar daca acele informatii au fost obtinute in temeiul unor alte contracte de asistenta juridica. Principiile fundamentale ale exercitarii profesiei - secretul profesional, loialitatea fata de client - sunt in mod sistematic inlaturate si nesocotite. Aceasta practica, pe care o apreciem ca vadit abuziva, conduce indubitabil la incalcarea drepturilor clientului. Ce client va dezvalui propriului avocat cu inima deschisa toate detaliile unei spete, cand este pe deplin constient ca in viitor exista riscul real ca avocatul sa se transforme in denuntatorul sau? 

Desi in mod firesc o astfel de practica periculoasa ar fi trebuit sanctionata, organele de urmarire penala au imbratisat de indata hotararea Curtii de la Luxembourg, care, nefacand lumina in ceea ce priveste limita obligatiei de informare si cooperare a avocatului, constituie un argument in plus pentru ca organele de urmarire penala amintite sa-si continue practicile abuzive. De altfel, inca din ziua pronuntarii, hotararea Curtii este constant invocata de respectivele organe de urmarire in sustinerea acestor practici. 

De altfel, studiul comparativ mai sus amintit, intocmit de City of London, ne arata ca practica organelor de urmarire penala romane nu este singulara, ci se regaseste si in practica altor tari, de exemplu in Grecia.
Toate acestea ne indreptatesc sa tragem un semnal de alarma, punandu-ne in acelasi timp intrebarea: este profesia de avocat in pericol? Se erodeaza pilonii pe care aceasta se sprijina: incredere, confidentialitate, echidistanta, loialitate fata de client? Este oare necesara avertizarea clientului inaintea initierii oricarei relatii, precum politistii americani ii avertizeaza pe suspecti inainte de a fi arestati, cu un avertisment descurajant: ?Ai grija ce spui. Tot ceea ce spui poate fi folosit impotriva ta??