Printr-un nou regulament european sunt făcute ajustări importante ale unor reguli mai vechi aplicabile transportului rutier de călători efectuat în mod ocazional în Uniunea Europeană (UE). Astfel, prin flexibilizarea pauzelor și perioadelor de repaus, se urmărește îmbunătățirea calității serviciilor de transport și a condițiilor de muncă ale șoferilor, fără a afecta siguranța rutieră.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
O ordonanță de urgență cu o serie de modificări fiscale a fost adoptată și oficializată recent de către Executiv, la doar câteva zile de la apariția în dezbatere publică. Aceasta face referire la casele de marcat, sistemul e-Transport, impozitul pe profit, impozitul special pentru case de mare valoare și accizele nearmonizate și deja produce efecte.
Posibilitatea deducerii TVA pentru facturile din deplasări emise pe numele salariaților sau administratorilor a fost eliminată, conform unei hotătâri oficializate recent de Executiv. Prin urmare, așa cum avertizau specialiștii, angajatorii trebuie să-și schimbe procedurile interne astfel încât aceste facturi să fie emise direct pe firmă și transmise în e-Factura.
Alături de femeile însărcinate sau persoanele însoțite de copii, și persoanele cu dizabilități ori însoțitorii acestora vor avea prioritate la ghișeele sau casele de marcat ale instituțiilor publice sau magazinelor, conform unui proiect legislativ adoptat recent la Senat.
Cadrul legal pentru implementarea unui portofel digital european securizat, destinat să asigure o identitate digitală tuturor cetățenilor Uniunii Europene, a fost publicat în această săptămână în Jurnalul Oficial al UE. Măsura vine la trei ani de la lansarea proiectului, în 2021. După introducerea portofelului digital, firmelor sau cetăţenilor din UE li se va permite să acceseze servicii online fără a mai fi nevoiţi să utilizeze metode clasice de identificare, cum ar fi cartea de identitate, permisul de conducere sau codul de înregistrare, în situaţii precum efectuarea check-in-ului într-un aeroport sau închirierea unui autoturism. Utilizarea acestui instrument va fi opționala, nu obligatorie.
Realități de pe piața muncii
Angajatorul ne-a obligat să păstrăm secretul asupra statutului de angajat la firma sa, cu riscul unor sancțiuni disciplinareRealitățile din piața muncii ne apropie uneori chiar de scenariile unor filme sau seriale, precum în exemplul peste care am dat recent și care ar putea să șocheze în contextul în care nu este o poveste imaginată. Oricât de intrigant ar putea fi că angajatorul îți spune să ții secretul muncii tale pentru el, cu riscul unei sancțiuni disciplinare chiar, absurdul situației ne face să ne întrebăm ce alte abuzuri mai comite angajatorul în raport cu salariații săi.
Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se desfășoară în baza unor fișe pe care instituția a decis să le facă publice, dând astfel comercianților șansa de a se conforma prevederilor legale care se aplică domeniului lor de activitate. Inițiativa se poate dovedi de un real folos, în condițiile în care amenzile pe care le poate aplica ANPC sunt substanțiale.
Un proiect de lege recent depus la Senat propune modificarea legii pensiilor. De această dată, schimbările îi vizează pe cei mai defavorizați dintre beneficiarii sistemului public de pensii, agricultorii. Conform documentului, pensiile pe care le vor încasa aceștia ar putea fi de aproape două ori mai mari decât în momentul de față.
Luna mai 2024 aduce termene fiscale importante pentru contribuabili. Dincolo de obișnuitul termen pentru situațiile financiare pe anul precedent și obișnuitul termen pentru declarația unică, anul acesta contribuabilii mijlocii trebuie să înceapă depunerea anuală a fișierului SAF-T (pentru active). Iată reperele lunii:
Realități de pe piața muncii (best of)
Ziua internațională a muncii: povestiri cu angajați universali, buni la toate și neodihniți1 mai este zi liberă în România - asta înseamnă că angajații nu lucrează azi, iar dacă e neapărat necesar ca activitatea să nu fie întreruptă și un angajat sau altul dintr-o structură să vină la muncă azi, el trebuie recompensat în mod corespunzător. Cu toate acestea, e o realitate din piața muncii la noi faptul că unii angajați nu profită niciodată de dreptul la liberele din Codul muncii. O altă realitate este a oamenilor care se confruntă cu rezultatul unei proaste interpretări a legii în firmele sau instituțiile în care lucrează - cum se întâmplă în cazul celor care încă mai cred că liberele legale sunt întotdeauna neplătite. Vara trecută ne-am propus să dedicăm o parte din conținutul pe zona relațiilor de muncă povestirilor din piață - pentru că aducând în față realitățile pieței muncii e un alt mod de a vorbi despre lege și de a explica conținutul său. Azi, ne uităm în spate ca să aducem laolaltă câteva povești care ne-au uimit:
