În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 29 iulie - 4 august 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Iulie 2024, luna record de căldură ca număr de zile consecutive – temperatură și secetă – readuce în atenție întinsele zone din România aflate în plină deșertificare.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat recent că, din această lună, cetățenii români pot călători în Regatul Thailandei fără să aibă nevoie de viză, cu condiția unei șederi de până la 60 de zile. Pe lângă Thailanda, în lista țărilor în care românii pot călători fără viză se numără membrele Uniunii Europene, dar și țări din America Centrală, America de Sud, Asia, Africa și Oceania.
Pentru că numărul de emigranți români în state din Uniunea Europeană (UE) este tot mai mare, ne gândim inevitabil la corelarea muncii prestate în afară cu dreptul de a primi pensie aferentă perioadelor respective de muncă. Pensia comunitară se calculează în conformitate cu metodologia de calcul reglementată la nivelul UE și stabilirea acesteia este rezultatul intersecției normelor UE cu legislațiile naționale.
Realități de pe piața muncii
Angajatorul mi-a spus că medicalul se dă doar pentru opt ore și restul de ore dintr-o zi de muncă trebuie recuperateConcediul medical se acordă pe zile, fiind irelevant că un angajat care a avut nevoie de acest concediu lucrează în mod normal patru, șase, opt sau peste zece ore într-o zi. Cu toate acestea, există și angajatori care le explică angajaților cum ziua de medical înseamnă doar opt ore, iar că restul de ore peste această normă trebuie recuperate de angajați.
Dacă o persoană a lucrat în mai multe țări din Uniunea Europeană (UE), există posibilitatea să fi dobândit drepturi de pensie în fiecare dintre ele. Astfel, orice persoană care a lucrat cu contract de muncă în afara granițelor țării are dreptul de a se bucura de pensie comunitară, aferentă totalului de ani lucrați deopotrivă în țară și în afară.
Conceptul de livrare de bunuri, specific legislației TVA, poate fi aplicabil uneori chiar și atunci când vorbim despre executări silite de bunuri mobile și imobile, sunt de părere specialiștii. Cu alte cuvinte, în anumite situații putem vorbi despre o „livrare silită de bunuri” pentru care trebuie plătit TVA la Fisc. Deoarece nu toți executorii judecătorești sunt familiarizați cu regimul de TVA, există riscul ca taxa să nu fie plătită în urma unei executări silite, astfel că pot apărea probleme deloc neglijabile.
Prestatorii casnici sunt persoane care desfășoară activități casnice de muncă necalificată, ocazional, în una sau mai multe gospodării, în schimbul unei remunerații în bonuri valorice (tichete). Legea prestatorilor casnici reglementează întreaga activitate a acestora, inclusiv serviciile pe care un prestator casnic le poate oferi persoanelor dependente. Totuși, deși legea prestatorilor casnici prevede că aceștia ar putea fi și îngrijitori informali, există câteva neclarități în lege asupra cărora merită reflectat.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a supus recent consultării publice un proiect de ordin pentru modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Măsura va elimina obligația depunerii dosarelor pentru Programul ”Casa Verde” exclusiv în format fizic.
