Într-o lume tot mai conectată digital, fraudele legate de serviciile de plată sunt o preocupare majoră atât pentru instituții de plată/bănci, cât și pentru autoritățile cu putere de reglementare. În contextul procesului de adoptare a unui nou cadru legal la nivelul UE cu privire la serviciile de plată, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a publicat, în data de 29 aprilie 2024, o opinie privind noile tipuri de fraude legate de serviciile de plată și posibile măsuri de prevenire a acestora.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Jurisprudență utilă
Una scriem, alta facem: riscul înțelegerilor informale cu privire la telemuncăUn litigiu de muncă finalizat recent readuce în discuție importanța elementelor esențiale ale contractului individual de muncă și faptul că tratarea acestora cu superficialitate poate avea, în final, consecințe serioase, precum concedierea. Locul muncii este, potrivit Codului muncii, un element esențial al contractului individual de muncă (CIM), iar în cazul în care domiciliul salariatului nu este în localitatea în care se află și locul de muncă înscris în contract, o „înțelegere amicală” sau o clauză care lasă loc de interpretare în privința tipului de contract și salariatului i se impune să se prezinte la locul de muncă stabilit, în scris și de comun acord, situația devine cel puțin complicată. În procesul intentat angajatorului, salariata pretinde existența unei simulații, dar nu reușește să dovedească existența ei juridică. În realitate, era doar o înțelegere paralelă și informală cu angajatorul și nimic mai mult.
Deloc surprinzător, iată-ne șase luni mai târziu discutând despre aceeași paradigmă a majorării salariilor minime mai vechi de 24 de luni: le majorăm dincolo de 3.700 de lei?, câți lei punem în plus la cei 3.700? Cu ignorarea totală a scopului obligației de a majora aceste salarii, dar și a unei normalități ce presupune evoluție salarială odată cu dobândirea de noi competențe, experiență ș.a.m.d., se creionează aceleași planuri de bifare a unor obligații doar de dragul de a pretinde că respectăm legea.
Am ajuns din nou în situația în care salariul minim sectorial, aplicabil celor ce lucrează în zona agroalimentară, rămâne în urmă prin raportare la salariul minim stabilit prin hotărâre de Guvern. Diferența față de toamna trecută e că Guvernul nu a mai exclus expres de la aplicarea noului salariu minim angajații din „sectoarele speciale”. Conform principiului asigurării cel puțin a salariului minim garantat în plată, de la 1 iulie niciun salariu minim brut nu ar putea fi sub 3.700 de lei. Doar că netul celor plătiți cu minimul în zona agroalimentară e deja superior salariului minim net aplicabil de la 1 iulie. Înseamnă asta că nu e nevoie să le crească și acestor angajați salariul minim brut? Totodată, există compatibilitate între facilitățile fiscale sectoriale și beneficiul de netaxare pentru 300 de lei din salariul minim?
Obligația de întreținere este datorată, în general, unor persoane din familia imediată. Bineînțeles, nu este datorată oricând, ci depinde de anumite elemente. De regulă, obligația de întreținere este datorată în natură, însă poate fi dispusă, în subsidiar, și sub forma unei pensii de întreținere. De asemenea, nerespectarea obligațiilor de întreținere, cu rea-credință, este infracțiune.
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii curente.
Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 3 - 9 iunie 2024. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Un tribunal din Germania a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să clarifice aplicarea legislației privind coordonarea sistemelor de securitate socială în cazul lucrătorilor care își desfășoară activitatea și în afara Uniunii Europene (UE), nu doar în statele membre. Concret, care ar fi modul în care trebuie să fie apreciată „partea semnificativă” a activității unui lucrător: trebuie să se ia în calcul toate activitățile, inclusiv cele din țări terțe, sau numai activitățile desfășurate în statele membre ale Uniunii?
Termenul-limită pentru vânzarea produselor ambalate în ambalajele vizate de SGR, dar care nu au marcajul SGR (stocurile rămase dinainte ca mecanismul să intre în vigoare), a fost prelungit cu șase luni, potrivit deciziei Guvernului.
Procedura aferentă obținerii unui duplicat al permisului de conducere este mult simplificată începând de luna aceasta. Cei interesați pot obține documentul online, fără a mai fi necesare câteva deplasări la ghișee.
