Avocatnet.ro vă prezintă, în sinteză, cele mai importante noutăți legislative publicate în Monitorul Oficial în perioada 24 - 30 iulie 2023. Ele aduc noutăți care vizează atât mediul de afaceri sau activitatea profesională, cât și viața personală. Pentru fiecare punctăm pe scurt principalele prevederi și data de la care se aplică, iar explicații detaliate găsiți accesând link-urile disponibile, care vă trimit la articolele scrise de redacția noastră despre respectivele acte normative.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Deși în 2022, România a avut una dintre cele mai creșteri din UE, structural, economia românească este departe de a performa în cadrul Uniunii Europene. Aproape la toate capitolele, de la deficite, la ponderea serviciilor sau a fondurilor alocate activității de cercetare dezvoltare ne situăm printre ultimele țări din UE, arată „tabloul de bord” al UE publicat de Eurostat.
Revista presei
CNAIR: A fost semnat contractul pentru construcţia drumului de legătură dintre Autostrada Transilvania şi DN1Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Printr-o lege publicată vineri în Monitorul Oficial a fost instituită interdicția de a mai amplasa mijloace publicitare pe clădirile cu risc seismic, dar și posibilitatea asociațiilor de proprietari de a obține credite garantate de stat în vederea reabilitării seismice a clădirilor.
Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (RICA), care se va aplica direct în toate statele membre, deci inclusiv în România. Printre altele, regulamentul impune ca, până în 2025, pe drumurile principale să fie amplasate stații de încărcare pentru autoturismele electrice la fiecare 60 km, iar până în 2030, pentru camioane. De asemenea, tot până în 2030, mașinile pe hidrogen ar trebui să aibă astfel de stații de încărcare la fiecare 200 de kilometri.
În cazul funcționarilor publici, regulile în materia telemuncii sunt dictate de Codul administrativ, iar în anul 2023 avem chiar o regulă derogatorie în ceea ce privește posibilitatea de a mai lucra și de acasă din când în când. Ca atare, noul beneficiu introdus în Codul muncii îi vizează doar pe cei cu contracte de muncă.
Proiect ANCOM
Autorizarea la ANCOM, obligatorie și pentru firmele de tip ”ridesharing” și ”food delivery”, care livrează și alte bunuri decât cele specifice obiectului lor de activitateANCOM propune un proiect de decizie pentru adaptarea regimului de autorizare generală a serviciilor poștale la schimbările aduse de comerțul online. Instituția își propune să includă o parte dintre activitățile prestate de platformele de "food delivery" și "ridesharing" în sfera serviciilor poștale, impunând obligații de notificare și autorizare pentru furnizori, atunci când aceștia livrează și alte tipuri de bunuri decât cele specifice domeniului lor principal de activitate. În plus, coletele peste 31,5 kg vor ieși din sfera de reglementare a serviciilor poștale intrând în cea a transportului de marfă. Furnizorii existenți au obligația ca până la 30 aprilie 2024 să transmită ANCOM informațiile generale actualizate referitoare la activitățile poștale pe care le desfășoară., procedura urmând să fie digitalizată complet.
Cu toate că a apărut acum aproape doi ani, Legea 4/2021, care conține mai multe măsuri gândite să ajute persoanele ce suspectează sau sunt confirmate cu alergii, nu a ajuns să se aplice nici până acum, din cauză că autoritățile nu au venit încă cu regulile pentru aplicarea ei. În schimb, printr-o lege publicată vineri în Monitorul Oficial au fost introduse clarificări și relaxări ale condițiilor în care cei alergici vor putea primi anumite echipamente medicale sau tratamente. Mai mult, instituțiile de învațământ care asigură masa preșcolarilor, școlarilor și studențiilor sunt obligate să se asigure că hrana celor cu alergii nu conține ingrediente care le sunt contraindicate. Legea impune aceleași condiții și pentru bolnavii internați.
Cele mai recente schimbări privind scutirea de impozit pe venit a IT-iștilor se aplică începând din iunie 2023, însă acestea nu sunt tocmai lipsite de probleme. Conform specialiștilor, au fost identificate patru probleme practice de care se pot lovi firmele atunci când aplică regulile actualizate de autorități. Asta înseamnă că mediul de afaceri trebuie să discute chestiunile cu autoritățile pentru a afla cum trebuie procedat concret.
