O serie de măsuri destinate reducerii cheltuielilor bugetare au fost stabilite, la final de 2023, prin OUG 115. Printre măsurile apărute atunci se numără și una ce vizează transportul profesorilor. Mai exact, profesorii vor putea beneficia de finanțarea cheltuielilor cu naveta din anul școlar 2025-2026.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Bursa pe Bune
Săptămâna bursieră, pe scurt: Despre primele tranzacții la BVB, debutul slab de pe Wall Street și cotațiile petrolului în 2024Vești bune pentru românii care au credite: purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), Dan Suciu, spune într-un interviu acordat postului Radio România Actualități că ratele se vor reduce, anul acesta, însă nu foarte mult. După ce, către final de 2023, scăderea dobânzilor părea o certitudine, în primele zile din 2024, lucrurile s-au mai nuanțat. Piața muncii nu dă semne că economia ar avea de suferit, deci Federal Reserve nu ar avea un imbold imediat să treacă la acțiune. Despre aceste subiecte multe altele, în sinteza bursieră a săptămânii, oferită de partenerii noștri de la Investimental.
Clarificare
e-Factura B2B: Termenul de transmitere este de cinci zile calendaristice de la 1 iulieDupă ce a stabilit un termen de raportare a facturilor electronice în sistemul e-Factura de cinci zile lucrătoare, Guvernul a venit la scurt timp și cu un termen de cinci zile calendaristice, măsură care a generat confuzie în spațiul public. În aceste condiții, e necesară o clarificare.
Pentru a reduce cheltuielile bugetare, Ministerul Apărării Naționale (MApN) propune, printr-un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică, introducerea în legislația specifică a unor condiții și criterii suplimentare de acordare a drepturilor de transport atunci când vine vorba despre militari și polițiști. Astfel, se introduce o condiție legată de locuirea împreună cu membrii de familie în localitatea aflată la distanță față de locul de muncă.
Începând din ianuarie 2024, contribuțiile pentru pensii (CAS), sănătate (CASS) și muncă (CAM) trebuie achitate și atunci când vorbim de venituri în bani și/sau în natură acordate salariaților de către terți, nu doar atunci când vorbim de avantaje în bani și/sau în natură. Practic, tratamentul fiscal actual este extins pentru a acoperi și alte venituri în afară de avantaje.
Într-un anunț făcut azi de dimineață, Ministerul Educației arată că toate unitățile de învățământ din Iași sunt închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, precum și mai multe școli din Brăila, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava, Buzău și Galați. În contextul în care școlile sunt închise temporar din diverse motive, precum condițiile meteorologice nefavorabile sau alte situații de urgență, legea vine în sprijinul părinților, oferindu-le posibilitatea de a obține zile libere pentru a avea grijă de copiii lor. Sunt prevăzute însă unele condiții.
România a adoptat, la finalul anului trecut, legislația privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (Legea nr. 414/2023) prin transpunerea Directivei Uniunii Europene 2020/1828, care are potențialul de a schimba paradigma derulării litigiilor dintre consumatori şi companii. În esenţă, noua reglementare permite posibilitatea ca un număr foarte mare (teoretic, nelimitat) de consumatori să formuleze în același litigiu, în mod colectiv şi coordonat, pretenții identice sau similare față de aceeaşi companie. Acest tip de litigii este inspirat de celebrul model american al acţiunilor colective, astfel că poate genera îngrijorare cu privire la impactul pe care noua reglementare l-ar putea avea asupra companiilor active în comerţul către consumatori (B2C). Însă, prin comparație cu modelul american, UE a optat pentru un model care să pună în echilibru încurajarea gestionării colective, în instanţă, a intereselor consumatorilor cu protejarea companiilor faţă de demersuri judiciare abuzive.
Hotărârile asociațiilor de proprietari din clădirile cu risc seismic, prin care aceștia își exprimă acordul privind participarea la programul de consolidare, se pot adopta acum mai ușor, potrivit unor modificări apărute relativ recent la legislația pentru reducerea riscului seismic al clădirilor. Astfel, în prezent, aceste hotărâri pot fi adoptate cu acordul a doar jumătate plus unu din numărul proprietarilor, nu cu unanimitate, ca înainte. Suplimentar, și unitățile de cult pot fi incluse în programul de consolidare, ele având obligația, potrivit unei legi apărute acum câteva zile, de a finaliza expertizele tehnice în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic până în vara lui 2026.
Mecanismul de redresare și reziliență european (PNRR) finanțează reforme și investiții realizate în statele membre ale UE până la data 31 decembrie 2026. Cum nu există posibilitatea de extindere a acestui termen-limită, lansat oficial la data de 19 februarie 2021, mecanismul intră în a doua jumătate a ciclului de implementare.
Un ordin cu normele pentru sistemul e-Sigiliu a fost oficializat recent de către Autoritatea Vamală Română (AVR) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Actul normativ stabilește exact ce transporturi rutiere de bunuri pot fi monitorizate cu sigilii inteligente și detaliază cum se derulează efectiv operațiunile de acest fel. Teoretic, însă, e-Sigiliu nu este funcțional încă, pentru că sunt necesare unele achiziții publice.
