O nouă propunere legislativă de modificare a Codului Administrativ fost depusă la Senat și vizează în principal obligațiile de transparență ale aleșilor locali şi sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora. Dacă se va adopta, aleșii locali vor fi obligați să își facă publice CV-urile.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Odată ce „ordonanța-trenuleț” a apărut în Monitorul Oficial, au apărut în spațiul public mai multe întrebări legate de acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari anul viitor. În realitate, nu această ordonanță e cea care a trasat „soarta” voucherelor pentru bugetari în 2024, ci o lege venită toamna aceasta și care, într-adevăr, arată că unii bugetari nu vor mai primi vouchere de anul viitor.
În acest an au apărut mai multe măsuri ce vizează persoanele fizice și care au termen de aplicare începutul anului viitor. Printre ele se numără majorarea pensiilor, a valorii tichetelor de masă, dar și a punctului-amendă.
Cuantumul ajutorului de deces se va majora, în 2024, cu 778 de lei, după cum este prevăzut în legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, care a fost publicată chiar azi în Monitorul Oficial. În plus, tot în 2024 va intra în vigoare noua lege a pensiilor, care aduce ceva schimbări și în legătură cu ajutorul de deces.
Din rândul multor modificări aduse în legislația aferentă muncii anul acesta desprindem categoric câteva drepturi noi sau redimensionate în favoarea angajaților: în materia concediilor, în primul rând, dar și a condițiilor de muncă.
Un ordin oficializat vineri de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine cu câteva modificări de norme privind casele de marcat pentru transport alternativ și cele pentru automate comerciale.
În 2024, emiterea cărții electronice de identitate va fi extinsă la nivel național, în condițiile în care acum e posibilă doar în județul Cluj. Cărțile electronice de identitate vor putea fi folosite atât pentru legitimare, cât și ca document de călătorie, alături de pașaport, în țările care le recunosc astfel, în timp ce cărțile de identitate simple, care reprezintă alternativa la actele cu cip (pentru cine nu vrea un document de identitate electronic), vor putea fi folosite doar pentru legitimarea la nivel național. Cărțile de identitate actuale, de fapt, și cele emise până la sfârșitul anului, pot fi folosite în continuare ca document de călătorie, atâta timp cât sunt valabile. Pentru a nu îngrădi dreptul la libera circulație până la punerea în circulație, la nivel național, a cărții electronice de identitate, Guvernul a stabilit, printr-o ordonanță oficializată azi, ca, în continuare, toate cărțile de identitate să poată fi folosite ca document de călătorie, nu doar cele emise până la 31 decembrie, așa cum stabileau regulile anterioare.
Pusă în dezbatere în vară, ordonanța de urgență prin care se va modifica și completa Codul administrativ în scopul organizării concursurilor naționale pentru ocuparea unor funcții publice urmează a fost discutat săptămâna trecută la Guvern și a apărut joi în Monitorul Oficial.
Facilitățile fiscale joacă un rol vital în stimularea creșterii economice, încurajând investițiile și asigurând ocuparea, poate chiar reorientarea forței de muncă. În prezent, date fiind fluctuațiile de personal din anumite industrii, facilitățile pot ajuta și la fidelizarea angajaților și reținerea lor pe termen lung în cadrul companiilor. În actualul context economic, cu un preconizat an 2024 mai greu (a se vedea modificările fiscale recente, plus un trend european și global în care se refac trasee geoeconomice), este indicat ca managementul companiilor să treacă la nivelul următor de analiză și să aplice facilitățile fiscale disponibile în Codul Fiscal.
Achiziționarea unei locuințe este, probabil, cea mai importantă tranzacție pe care o persoană obișnuită o face în decursul vieții. Însă ce se întâmplă când dezvoltatorul imobiliar al viitorului cămin se confruntă cu insolvența? Aceasta este întrebarea care stă la baza interviului nostru de astăzi, în care vom explora complexitatea legislației și consecințele insolvenței dezvoltatorilor imobiliari asupra cumpărătorilor care au investit într-o proprietate. Discutăm cu un specialist în domeniu - Ovidiu Miheț, Avocat și Practician în insolvență.
