Pentru că, atunci când vine vorba despre produsele vândute online, clienții nu pot afla toate informațiile legate de produsele pe care vor să le cumpere astfel, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) propune, printr-un proiect de ordin pus joi în dezbatere publică, modificarea legislației din domeniu, astfel încât pe site-uri să apară, în detaliu, toate etichetele și informațiile prezente pe ambalajul fiecărui produs în parte.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Dacă în 2024 există un impact al impozitului minim global asupra lor, multinaționalele și grupurile naționale mari trebuie să-l reflecte în situațiile financiare aferente acestui an, atrag atenția specialiștii de la PwC România. Asta înseamnă, automat, că entitățile vizate trebuie să facă analize preliminare încă de pe acum pentru a vedea dacă vor fi afectate sau nu, ca să știe ce să facă în privința bilanțurilor la început de 2025.
Întreprinderi legate pot fi considerate, conform legislației, inclusiv persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II), ONG-urile cu activitate economică sau cabinetele individuale. Astfel, pentru a vedea ce venituri trebuie cumulate pentru a verifica, din 2024, plafonul de 500.000 euro de la impozit micro, trebuie luate în calcul și alte entități în afară de societăți. Însă aici există și unele neclarități semnalate de Camera Consultanților Fiscali (CCF).
Obligația de a majora salariile minime după 24 de luni în care au fost „înghețate” trebuie respectată și nu există sancțiuni imediate pentru nerespectarea acestei obligații, ci doar sancțiuni pentru nerespectarea dispozițiilor date de inspectori. Aceștia pot dispune măsuri și amenzi ulterior, în cazul în care angajatorii nu respectă obligația de majorare salarială, dar măsurile vor dispune raportat la momentul constatării neconformității, explică Inspecția Muncii.
Dacă un candidat îți spune că vrea să vină însoțit în procesul de recrutare, cel puțin când e vorba de discutarea elementelor esențiale ale raportului de muncă, primul impuls n-ar trebui să fie acela de a-l refuza, ci de a întreba de calitatea însoțitorului. Legea îi dădea dreptul candidatului să vină chiar și cu mama sau cu tata la interviurile de angajare, dar acum câțiva ani a fost modificată pentru a înlocui „terțul oarecare” cu „un terț cât de cât calificat”.
Salariații feroviari beneficiază, începând din 2023, pe lângă liberele legale de care se bucură toți angajații din țara noastră pe parcursul unui an, de o zi liberă suplimentară în februarie, respectiv în data de 16. Legea care cuprinde această măsură, apărută în 2020, a fost amânată de mai multe ori și a intrat în vigoare în 2023, astfel că acesta este al doilea an în care se acordă liberul suplimentar din februarie.
Comisia Europeană, în prognoza de iarnă publicată joi, a revizuit în scădere avansul economic al României în 2023 la 1,8%, cu 0,4 puncte procentuale sub prognoza de toamnă și mai puțin decât prima estimare semnal a PIB-ului de 2%, anunțată miercuri de INS.
Pentru a operaționaliza sistemul e-Sigiliu, autoritățile trebuie să pună la punct o întreagă infrastructură care să permită monitorizarea non stop a transporturilor rutiere pe care se aplică sigilii inteligente. Totodată, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română (AVR) vor dispune de echipe mobile pentru situațiile în care e nevoie de intervenții rapide.
Realități de pe piața muncii
Greșita înțelegere a normei de lucru sau când angajatorul scoate zilele de sărbătoare legală lucrate din norma lunarăNormele de muncă sunt elaborate de angajator conform normativelor în vigoare, iar în lipsa acestora, ele se elaborează după consultarea sindicatului reprezentativ sau a reprezentanților salariaților. Firește că sunt situații - și nu puține la număr - în care nu se întâmplă nici una, nici cealaltă. În ceea ce privește zilele de sărbătoare legală, în care uneori, excepțional, se și muncește, acestea nu se scad din norma lunară de lucru, iar munca în aceste zile trebuie compensată prin acordarea de timp liber corespunzător sau prin acordarea unui spor negociat de cel puțin 100% din salariul de bază. Ce rezultă din raportarea greșită la normele legale este, desigur, tot în dezavantajul lucrătorului, ca în exemplul de azi.
Așa cum apare în mai multe ghiduri de finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiții în managementul deșeurilor, peste nu multă vreme vom avea sute de centre de colectare deșeuri prin aport voluntar, ce vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi luate acum, în mod curent, de firmele de salubritate. Astfel, se vor putea duce la aceste centre diverse deșeuri de care este dificil să scăpăm în prezent, precum echipamente electrice și electronice, baterii uzate sau cele provenite din construcții și demolări. În plus, în orașe vor apărea și insule ecologice digitalizate, ce vor fi, de fapt, seturi de containere subterane sau supraterane, la care gunoiul va putea fi aruncat doar de locuitorii din respectiva zonă, în baza unui card electronic. Primele centre municipale de colectare a deșeurilor prin aport voluntar vor apărea în acest an.
