Filtrează articole după
Explicăm Legislația

Rezultatele filtrării tale

60074 articole se potrivesc filtrării tale

Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.

ACCES PREMIUM UPDATE: Cei cu contracte sportive vor beneficia de aceeași protecție ca salariații în cazul unor probleme financiare ale clubului, au decis senatorii. Votul final, la deputați
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
31 Mai 2023 | Timp de citire: 3 min.

O propunere legislativă votată de senatori marți ar urma să corecteze situația injustă în care se regăsesc sportivii cu contracte de activitate sportivă spre deosebire de cei care au contracte de muncă cu cluburile, atunci când acestea ajung în dificultate financiară. Creanțele din contractele de activitate sportivă nu beneficiază de aceeași prioritate în baza Legii insolvenței când vine vorba de achitarea datoriilor clubului, spre deosebire de creanțele salariale. Ca atare, se propune egalizarea tratamentului între o categorie și alta, astfel încât cei cu contracte de activitate sportivă să aibă la fel de multe șanse la recuperarea banilor de la club ca un salariat.

ACCES PREMIUM
Specialistul răspunde
Facilități recapitalizare: Dacă ratează termenul de declarare și plată din 26 iunie, firma pierde bonificațiile?
avocatnet.ro,
31 Mai 2023 | Timp de citire: 1 min.

Ne apropiem de termenul unic temporar pentru declararea și plata impozitelor pe afacerile din 2022. În acest context, există contribuabili care se întreabă dacă pierd facilitățile fiscale pentru recapitalizare (OUG 153/2020) dacă ratează termenul din 26 iunie 2023? Conform specialiștilor, n-ar trebui să se anuleze bonificațiile.

ACCES GRATUIT Exportul de servicii al României, pe excedent și în creștere pe 2022. Cum stau celelalte state din regiune
CursDeGuvernare.ro,
31 Mai 2023 | Timp de citire: 2 min.

Comerţul internaţional cu servicii al României s-a diversificat în 2022, excedentul realizat cu ţările din afara Uniunii Europene a crescut la 45% din total, de la 33% în 2021, apropiindu-se de excedentul realizat în zona euro, potrivit analizei „Macroeconomia en detail”, realizat de Ella Kállai, economist Șef Alpha Bank România.

ACCES PREMIUM Reminder: SAF-T: Finalul lunii mai, important pentru firmele mari și medii - acesta vizează atât raportarea lunară a fișierului, cât și raportarea anuală a părții de active
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef, , avocatnet.ro
30 Mai 2023 | Timp de citire: 2 min.

Finalul lunii mai 2023 este important, în primul rând, pentru marile companii care au început în ianuarie 2022 să depună fișierul SAF-T - trebuie transmisă, pentru prima oară, partea de active, odată cu situațiile financiare anuale. În al doilea rând, finalul lunii vizează raportarea lunară pe aprilie 2023 (alte informații în afară de stocuri și active), pe care o depun atât firmele mari, cât și firmele mijlocii.

ACCES PREMIUM Cine (nu) poate fi ales reprezentant al salariaților în funcție de postul pe care-l ocupă
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
30 Mai 2023 | Timp de citire: 3 min.

Persoanele care ocupă funcţii de conducere care asigură reprezentarea administraţiei în raporturile cu angajaţii/lucrătorii sau care participă la decizia conducerii întreprinderii la nivelul unităţii nu pot fi aleşi ca reprezentanţi ai angajaţilor/lucrătorilor. Plecând de la această limitare prevăzută de lege, apar în practică întrebări cu privire la X sau Y angajat, din departamentul de resurse umane, juridic ș.a.m.d., dacă poate fi ales ca reprezentant al salariaților sau nu.