Amnistia fiscală pentru tichetele cadou recalificate de Fisc se aplică în mod expres pentru situațiile în care sumele au fost reîncadrate din venituri din alte surse în venituri salariale. Din acest motiv, specialiștii de la D&B David și Baias spun că încă există riscul unor controale și recalificări în situațiile în care firmele au aplicat alt tratament fiscal decât cel vizat de amnistie, însă chestiunea este mai complexă de-atât.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunță deschiderea unei noi sesiuni de admitere în școlile de poliție, jandarmerie, poliție de frontieră și pompieri, fiind scoase la concurs aproape 2.900 de locuri. Cererile de înscriere se transmit online, până pe 5 mai.
A trecut deja puțin peste o lună de când e în vigoare noua obligație a restaurantelor, fast-food-urilor, berăriilor, ceainăriilor, organizatorilor de evenimente ce servesc mâncare sau unităților de catering să informeze consumatorii cu privire la ce conțin preparatele pe care le servesc. Pentru ca operatorii economici vizați să aplice cât mai corect noile norme, avem acum și un ghid orientativ. Printre altele, ghidul arată, de exemplu, că informațiile detaliate trebuie să se regăsească inclusiv pe panourile unităților de tip „drive-thru” sau cele afișate de fast-food-urile ce servesc mâncare la pachet.
Revista presei
Consiliul Naţional al Muntelui, întrunit în premieră la Guvern: S-a discutat și despre protejarea fermierilor şi turiştilor de urşiAvocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
În primul trimestru din anul curent, inspectorii au derulat la contribuabili mai multe verificări documentare decât inspecții fiscale, reiese dintr-un raport publicat joi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat recent în două cauze conexate ce privesc difuzarea de opere muzicale la bordul avioanelor și vagoanelor de pasageri, stabilind că simpla instalare a unui echipament de sonorizare într‑un mijloc de transport nu poate fi asimilată unor acte prin care prestatorii de servicii transmit în mod deliberat clientelei lor opere protejate.
Așa cum s-a stabilit acum câteva zile, banii pentru cazare și hrană, în cazul persoanelor ce au de suferit din cauza războiului din Ucraina, vor fi acordați, din mai, direct acestora, nu celor ce le găzduiesc, ca acum. Astfel, cei ce găzduiesc acum refugiați vor mai primi bani de la stat doar până la sfârșitul lunii. Pentru decontarea acestor sume, cei ce găzduiesc ucraineni vor trebui să depună cererile în acest sens până aproape de jumătatea lunii mai.
Conținutul situațiilor financiare anuale pentru 2022 este stabilit, de la caz la caz, în funcție de mărimea unei companii. Astfel, firmele mai mici au mai puține informații de adunat pentru bilanțuri, față de firmele mijlocii sau mari.
Legea pensiilor de stat ar putea fi modificată, potrivit unui proiect legislativ aflat, de miercuri, în dezbaterea senatorilor, astfel încât și cei ce au desfășurat activități încadrate în grupa I și/ sau a II-a de muncă în unitățile cu profil chimie și petrochimie să poată ieși mai devreme la pensie.
Pentru a stimula conformarea voluntară a contribuabililor și a le permite acestora să evite controalele fiscale, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) poate trimite periodic notificări de conformare. În acest instrument nou, autoritățile trebuie să detalieze exact ce probleme au identificat, pentru ca persoanele juridice și fizice să știe ce au de făcut în perioada de conformare de 30 de zile.
