Activitate Walther

Aștept sprijinul românilor pentru a determina guvernul să clarifice această datorie

Stimați cetățeni,

Animat de dorința de a lămuri datoriile Germaniei fața România şi de a contribui la găsirea de soluții la ieșirea României din criză, supun atenției Dumneavoastră această problemă în speranța ca prin sprijinul popular al românilor vom reuși să sensibilizăm atenția factorilor responsabili pentru clarificarea acestei creanțe istorice de peste 18 miliarde de euro.

In 1935, România si Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plățile dintre cele doua țări, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligații de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naționala a României si Casa de Compensație Germana. Conform lucrărilor de specialitate (Kiriţescu, S., Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, vol. al II-lea, pag. 503, cercetările din cadrul Academiei Române / INCE), la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring depăşea 1 miliard mărci imperiale.

Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum: Arhiva Germaniei; numărul de registru din Berlin este: R 2/222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de Compensaţie precum şi toate tranzacțiile; Banca Reglementelor din Basel - Raportul de lucru nr.13 si 14 (p. 164 - 166). Din documentele care există, este vorba despre o datorie a Germaniei către România, care datează din perioada celui de-al Treilea Reich, şi care a ajuns în zilele noastre la fabuloasa sumă de 18 miliarde de euro. Toate datoriile pe care statul român le-a contractat în ultimii ani ar putea fi acoperite cu ușurință de o creanța uitata timp de aproape șapte decenii. Si totuși, autoritățile de la București par complet dezinteresate de acest subiect.

Aștept sprijinul românilor pentru a determina guvernul să clarifice această datorie.

Vă rog să accesați linkul de mai jos pentru a fi redirecționați la petiția "Recuperarea creanței istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro" unde poate fi semnata pe electronic. Totodată vă rog să trimiteți acest email tuturor prietenilor, cunoștințelor si rudelor pentru a obține sprijinul a cât mai multor persoane. Aștept sprijinul românilor pentru a determina guvernul să clarifice această datorie.

SEMNEAZA PETITIA: [ link extern ]

Adresa catre Domnul Guvernator Academician Profesor Doctor Mugur Isarescu: [ link extern ]

Aprecieri privind ratiunea gandirii monetare actuale: [ link extern ]

Radu Golban, despre datoria istorică a Germaniei: [ link extern ]

Recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale nerespectate cu România : [ link extern ]

Istoria unei datorii istorice: cliringul germano-roman: [ link extern ]

Datoria nemţilor către România, îngropată de Senat : [ link extern ]

Tezaurul si datoria Germaniei - întrunirea "Trilateralei" la Bucureşti?: [ link extern ]

Sistemul bancar si Mugur Isarescu : [ link extern ]

Va returna Rusia TEZAURUL românesc?: [ link extern ]

Capitalul german din Romania si rolul sovromurilor in „cooperarea” germano-rusa: [ link extern ]

Frământările în Comitetul Naţional Român au început încă din 1953 în legătură cu Fondul Naţional Român creat în Elveţia de Antoneşti pentru a sprijini pe unii diplomaţi şi intelectuali români care ar fi trebuit să se refugieze în Occident după înaintarea trupelor ruseşti. Se zice că din cei 7.000.000 de franci elveţieni trimişi pe numele lui Alexandru Creţianu, o parte au fost folosiţi de C.N.R., iar o altă parte, 3 milioane blocate în Union de Banques Suisses, a fost însuşită de Alexandru Creţianu în 1955 după ce a devenit cetăţean american, dată la care s a retras din C.N.R. Disputele asupra fondului au continuat până în 1975, când Constantin Vişoianu şi a prezentat demisia regelui Mihai, iar C.N.R. ul s a desfiinţat.

În această perioadă Securitatea îşi diversificase metodele de destrămare a activităţii exilului şi a trecut de la recrutarea de agenţi în ţările capitaliste, la răpiri şi chiar crime săvârşite cu mână proprie sau plătită, folosindu se de mafioţi. Printre actele scandaloase săvârşite se numără asasinarea celor trei directori ai „Europei Libere”, şi încercările de ucidere a lui Mihai Pacepa, Ion Iacobescu, Paul Goma, Monica Lovinescu, Nicolae Penescu, ªerban Orăscu… ajungându se până la uciderea, chiar în interiorul Ambasadei de la Paris, a lui Nicolae Iosif, pe 1 aprilie 1984.

În paralel, după Acordul de la Helsinki au început frământările în ţară pentru respectarea drepturilor omului; ele au dus la Mişcarea Paul Goma, la grevele din Valea Jiului, la înfiinţarea S.L.O.M.R. ului. În Occident au reuşit să ajungă câteva elemente active ale rezistenţei anticomuniste care au contribuit la revigorarea exilului prin înfiinţarea unui nou C.N.R., a unei Asociaţii a Deţinuţilor Politic, a P.N.Ţ. ului, cu scopuri politice, pentru a face cunoscută drama poporului român. Pe lângă acestea mai erau circa 40 de asociaţii care aveau ca scop întregirea familiilor, ajutorarea noilor veniţi şi a celor din lagăre; unele asociaţii aveau obiective culturale; iar altele, constituite în jurul bisericilor pentru conservarea spiritualităţii strămoşeşti.
***

FRAGMENTE DIN LUCRARE

Consiliul Naţional Român (CNR) …La iniţiativa lui Nicolae Penescu, în ianuarie 1976, s-au întâlnit consiliile P.N.Ţ.-ului, P.N.L.-ului şi al social-democraţilor în care au hotărât constituirea unui Consiliu Naţional Român provizoriu, solicitând să se alăture personalităţi din exil, membri ai fostelor partide politice, asociaţii, instituţii culturale.

În urma acestei iniţiative, pe 24 septembrie 1976, s-au întâlnit la Paris, într-o reuniune, constituindu-se într-un Birou de Coordonare, care să lucreze pe baza principiilor democratice exprimate în Charta Naţiunilor Unite şi în Charta Drepturilor Omului, acceptând pluralismul democratic, libertatea de exprimare a ideilor şi credinţelor religioase. Consiliu îşi asuma datoria de a exprima ceea ce nu se putea în ţară, să afirme dreptul de a-şi alege liber sistemul de organizare politică, administrativă şi socială a statului şi, de asemenea, al conducătorilor şi reprezentanţilor săi. O altă obligaţie a Consiliului era dezvăluirea represiunii poliţieneşti din ţară, instaurată cu forţa şi prin fraudă, de un regim impus de o putere străină de ocupaţie.

Trebuia evidenţiată situaţia prezentă când o putere străină a răpit teritorii din vatra strămoşească şi a deportat locuitorii acestor ţinuturi, supunându-i la exterminare, prin metode barbare.

La iniţiativa din 1976 s-au alăturat, pe lângă cele 3 partide amintite mai sus, şi partidul Totul pentru Ţară, constituindu-se pe 3 iunie 1978 C.N.R.-ul…
***

…din ţară au venit a şapte persoane, de mâna întâi, pe care le vom întâlni în acţiunile ce se vor întreprinde pentru prezentarea dramei româneşti. Toţi cei şapte purtau în ei suferinţa barbariei comuniste şi erau hotărâţi să facă cunoscut adevărul. Am amintit deja de Remus Radina; la scurt timp, a sosit Nicolae Evolceanu, care mi a adus veşti despre pregătirea formelor de plecare spre Franţa a familiei mele.

Tot dintre deţinuţii politic au mai sosit Dumitru Mituş Ionescu şi George Mazilu, care s au stabilit în Elveţia şi au răspuns „prezent” la activitatea anticomunistă ce se va desfăşura, după cum vom vedea. Al treilea grup a fost format din alţi deţinuţi de excepţie care au sosit prin Italia, unde au făcut un scurt popas înainte de a se îndrepta spre Statele Unite. Este vorba de: Grigore Caraza, care a suferit 21 de ani în temniţe (intrat de la 19 ani şi executând la 19 ani în Aiud şi doi ani în Bărăgan); Virgil Badiu, care a stat peste un deceniu în temniţe, iar pentru refuzul muncii forţate de la Canal s a îmbolnăvit şi a ajuns dărâmat în Italia, de unde s a îndreptat spre Statele Unite.

Unul dintre cei mai curajoşi sosiţi în Italia a fost Ion Ovidiu Borcea, care a stat şapte din cei 15 ani executaţi singur în celula iadului de la Râmnicu Sărat. Despre Borcea am mai amintit şi vom mai avea multe de spus, pentru că a fost un titan în activităţile exilului din America, pe măsura comportării excepţionale în iadul comunist; a fost tot timpul un adversar înverşunat al abuzurilor administraţiilor din închisori.

Cicerone Ioniţoiu

…Al doilea volum al Memoriilor lui Cicerone Ionitoiu descrie efortul celor care, ramasi fideli constiintei proprii si valorilor morale, au dus din exil o lupta inegala impotriva regimului comunist din Romania. Reuniti in jurul Comitetului (Consiliului) National Roman si sustinuti de Radio „Europa Libera”, ei au facut cunoscute Occidentului situatia dramatica a Romaniei conduse de Nicolae Ceausescu si caracterul inuman al orinduirii comuniste, in incercarea de a promova valorile democratice si de a impune regimului de la Bucuresti Acordurile de la Helsinki din 1975.

Sint prezentate de asemenea actiunile Securitatii, care, prin metodele Directiei de Informatii Externe –dezinformari, santaje, atentate, racolari de agenti din rindul refugiatilor etc. –, urmarea sa compromita activitatea Consiliului National Roman si a Partidului National Taranesc din exil. Adresat atit generatiei care „n-a avut tinerete”, cit si celor care i-au urmat, volumul are o remarcabila valoare documentara, contribuind la cunoasterea particularitatilor exilului politic romanesc si a relatiilor tensionate dintre acesta si autoritatile comuniste de la Bucuresti.



DETALII PE: [ link extern ]

Memorii. Volumul I: Din tara sirmelor ghimpate: [ link extern ] /

Memorii. Volumul II: Drama Romaniei vazuta din exil : [ link extern ] /

Interviu cu Cicerone Ioniţoiu - „Sînt un om care-a jurat să spună adevărul din ţara sîrmelor ghimpate“ : [ link extern ]

Cicerone IONITOIU - lista de lucrari publicate : [ link extern ]

Colecţia Cicerone Ioniţoiu : [ link extern ] /

De unde isi extrage legea legitimitatea? Ce permite sistemului juridic sa ia unui vinovat viata, libertatea sau averea? Aceasta problema, aflata la interfata dintre drept si societate, e urmarita in Romania cu suspect de putin interes - atit din interiorul profesiei juridice cit si din exteriorul ei.

Discutiile privind golul de legitimitate produs de rasturnarea din 1989 sint evitate. Nu e bine sa afle publicul, potential anarhic, ca la radacinile dreptului se afla paradoxuri, scoase in evidenta de raportarea la drept a incercarii de revolutie din 1990.

Un sistem juridic este bun pentru ca e acceptat sau e acceptat pentru ca e bun? E bun in sine, sau doar prin comparatie cu altele, mai putin adecvate unei anume realitati sociale? De la anarhism pina la legalism, pozitia fata de legitimitatea legii e determinata de ipoteze (optiuni) si nu de concluzii.

Survolind teritoriul ocultat al temeiurilor legii, gasim si o idee greu de contestat: legea isi trage legitimitatea din nevoia de aparare a tesutului social.

Infractorii nu sint pedepsiti in numele razbunarii (cum par a crede promotorii impunitatii "crestinesti"), a vreuni imperativ formal, sau a intereselor partizane (cum se fac a crede criticii "vinatorii de vrajitoare", amintindu-si de macelul pe care l-au facut protejatii lor) . Ci pentru ca fapta nedreapta si pagubitoare pune in pericol contractul social, sudura societatii, plasa de reguli care coaguleaza comunitatea si da garantii de participare acceptabila la jocul colectiv.

Sint infruntate, prin pedepsirea legala, doua fenomene nocive: dauna injusta produsa unui membru al comunitatii si cascada de agresiuni declansate de razbunarea personala. Pedeapsa penala, chiar cind se face in numele unei victime, este justificata de interesul societatii. Reparatia civila - asigura increderea generala in contract.

Legitimitatea legii nu e deci o dogma operind automat (fara temeiuri verificabile) ci un criteriu care decurge din necesitatea apararii societatii de degenerari - cu diverse grade de nocivitate.

Prezumtia legitimitatii nu poate lucra decit pina la proba contrara, ea depinde de verificarea temeiurilor sale. Daca nu confundam scopul (sanatatea sociala) cu mijlocul (respectarea legalitatii) si nu stam cu spatele la istorie, vom vedea nenumarate situatii in care societatea nu e aparata de lege ci dimpotriva, distrusa cu ajutorul ei.

Legile (premeditat) antisociale nu sint legitime - in viziunea dreptului natural. Iar abordarea dreptului conventional nu poate pretinde ca regimurile de ocupatie, care captureaza institutiile statului - si prin ele populatia, dau legi care ar reprezenta reale conventii sociale.

Dincolo de consideratiile savante, dispunem de repere de bun simt, pe care agentii impunitatii nu le pot ataca frontal, trebuind sa recurga la tertipuri sofistice pentru a le conturna.

E clar ca marele scop al sudurii sociale, este grav compromis in cazul in care legea e folosita impotriva dreptatii si institutiile uzurpate ale statului sint instrumente de aservire. Ca folosirea legii pentru protejarea vinovatilor produce disolutie. Ca deraierea legalitati are efecte mai profunde decit incalcarea legii de catre un om sau un grup organizat.

Genocidul este pedepsit mai aspru decit uciderea citorva oameni si aceasta decit uciderea unui om - nu numai din motive cantitative.

Urcind scara delictului, se amplifica gravitatea calitativa a destabilizarii sociale. Ce fel de societate se plamadeste acolo unde asasinatul in masa este lasat fara pedeaspsa iar asasinii se imbogatesc sfidator? Invitatia respectarii legii devine o evidenta capcana pentru "fraierii" ramasi sub lege - care "se prind"… si actioneaza in consecinta.

Intreaga temelie a legalitatii se prabuseste. Farsa justitiara, drapata cu aparente formale, compromite acordul de constiinta necesar jocului social reglementat.

Cei ce invoca "vinatoarea de vrajitoare" pentru a apara interese partizane criminale, profita de neintelegerea ideii de legalitate.

Pentru ca sa nu se reia spirala razbunarilor personale (infruntarilor anarhice) intervine legea - ca intermediar regulator intre reclamant si acuzat. Si nu pentru a asigura impunitatea vinovatilor, in numele "iertarii" si "uitarii". Aceste "renuntari la ura/pedeapsa/razbunare" se pot practica sufleteste, ca o curatire/distantare/transcedere, in timpul rugaciunii, in fata icoanei - dar nu trebuie sa intareasca pozitia Raului "in lume".

Nici cind victima iarta, nu dispare gravitatea faptei anti-sociale. O fi iertind parintele copilului violat, rudele celui ucis, sufletul celui inchis pe nedrept, mintea celui pradat - dar societatea nu-si poate permite incurajarea faptei criminale, prin nepedepsire.

Fostii detinuti politici isi pot trata cum vor asupritorii, pot negocia armistitii, ii pot imbratisa melancolic, dar nici macar ei nu au dreptul sa expuna noua generatie pericolului nedreptatii nepedepsite. Cine ne garanteaza ca infractorii PCR/FSN iertati nu vor mai face rau tarii si crimele nepedepsite nu vor degrada cadrul social, instituind impunitatea la scara mare si corodind temeiurile legitimitatii legii?

Regimul comunist a comis cea mai mare crima impotriva societatii: A PEDEPSIT IN MASA OAMENI NEVINOVATI. Atentie, nu numai ca a ucis, chinuit, spoliat si alienat generatii. Si asta ar fi fost o lovitura extrema data tesutului social si conditiei umane. Dar comunismul a distrus in numele legii, el A PEDEPSIT UCIGAS, dind si legalitatii lovitura de gratie.

Partasii la acest legicid ne tin cu spatele la el, facindu-se ca nu observa consecintele utilizarii legii ca instrument al crimei de stat.

Dar efectele acestei profunde lovituri anti-sociale se simt pregnant in societatea romaneasca si nu vor dispare multe decenii. Daca nu cumva… vor rapune natiunea romana.

E in joc reabilitarea legalitatii. Fara de care, observind coruperea fatala a conventiei sociale, victima poate inceta sa respecte codul delegitimat, incalcind legile (in masura in care poate evita pedeapsa), sau facindu-si singur dreptate. Nu mai putem acuza "smecherii" ca se descurca (in legitima aparare, pentru a-si putea hrani copii), nu putem acuza anarhistii de subminarea puterii in stat (destabilizare) - cit timp toleram crima deturnarii statului si coruperii legalitatii, de catre parazitii societatii.

Cind statul ocupat de protectorii criminalilor protejeaza hotia la scara mare si anunta ca nu are de gind sa repare nedreptatile, este relegitimata mica hotie si razbunarea, plasa conventiilor formale (care operationalizeaza pe cele morale) fiind destramata fatal.

In acest cadru trebuie observata tehnica invocarii prescriptiei pentru protejarea infractiunii.

Detalii: [ link extern ]

Macar sa nu desconsideram adincimea problemei. Sa alocam energia corespunzatoare cautarii unei iesiri pentru o criza mult mai grava decit un moment de slabiciune colectiva.

Sa evadam din plasa pseudo-solutiilor si a diversiunilor ideologice. Faptul ca un stat functioneaza corect sau este uzurpat de un organism parazit care fagociteaza societatea nu e tratabil prin prisma "stinga/dreapta" (orice sens s-ar da acestor notiuni tocite) ci pe verticala sus-jos (cei ce profita de uzurparea statului si cei ce sint exploatati astfel).

Am vazut ca se poate inlantui cetateanul si in numele clasei muncitoare, nu numai a aristocratiei. Ca pledoaria pentru elita si contra ei - duc la acelasi rezultat.

Am vazut ca poti fi distrus sau jefuit de promotorii oricarei ideologii. De ce ne-am mai lasa ametiti de infruntarea dintre cei ce declara egoismul fast - sub actiunea regulatoare a "miinii invizibile"- si cei care proclama solidarismul - doar pentru a ne baga o mina invizibila in buzunar….. De ce nu s-ar alia victimele "stingii" si ale "dreptei"?

Sa cautam moduri ca triangulatia supusi - putere - forte externe sa lucreze si in folosul nostru. Analiza spectrului socio-politic : [ link extern ]

Politica externa a sclavilor nu trebuie sa coincida cu a stapinilor lor. Au vrut europenii sa-si mareasca teritoriul si forta inghitind cangrena romaneasca? Sa nu ii lasam sa o faca lasindu-ne in ghearele uzurpatorilor statului roman. Daca nu gasim sprijin la liderii occidentali - inseamna ca ei sint omologii sau partasii liderilor nostri. Trebuie sa ne cautam atunci omologii, nemultumitii democratiilor aparente sau oamenii sensibili la dreptate, din democratiile mai sanatoase.

Sa iesim din infundatura in care ne-au adus intelectualii de serviciu de pe ambele parti ale capcanei: cei din occident - care, pentru ca au sustinut "alternativa comunista" nu doresc sa se afle realitatea - si cei de la noi - care, in mod simetric, considera capitalismul amoral fast pentru Romania.

Analiza socio-economica : [ link extern ]

Avem deci probleme comune cu alti revoltati pentru degradarea conditiei umane, de care ar trebui sa ne apropiem. "Progresul" ne vine de hac la toti. Sintem parazitati multilateral. Fiecare picatura muncita de cineva e sifonata in multe directii, pindita de multiple sisteme de captare. Pot trai decent cei care contraataca, jefuind/profitind/speculind. Mercantilismul perfid distruge humusul social si opreste transfigurarea spirituala. Clocaiala oamenilor de prada nu are cum forma un organism colectiv.

Aparentele nu vor mai amorti agresivitatea potentiala mult timp ci se va trece la anarhie, violenta generalizata, tiranie sau domesticire totala. Tehnicile de acaparare intre state, intre stat si cetateni, intre diversele grupari (asociatii) au rafinat doar competitia biologica, fara a-i schimba esenta.

Generozitatea si corectitudinea nu sint atuuri stimulate ci slabiciuni care scot din cursa pe cei care le practica. Nu se trateaza patologia omenescului prin cirpelile cu care depasim "crizele periodice". Nu vom putea hrani parazitii inmultiti insuportabil, escrescenta institutiilor chemate sa compenseze atrofierea omeniei noastre (relatiei interumane organice, contrapusa instinctelor de acaparare).

Cel mai grav este ca sintem tot mai putini, cei care dorim sa rezistam noii inginerii sociale. Majoritatea fratilor nostri captivi cedeaza in fata realitatii crude, intoxicarii mediatice si necesitatilor fiziologice. Nu ne putem face iluzii privind setea de bine, frumos si echitate a romanilor formati in ultimii ani. Analiza cauzelor : [ link extern ]


Nu e greu sa te reduci la animalitatea individualista pe care e cladit fiecare. Traim sub gravitatia ei, pe care a incercat sa o invinga ratiunea, instinctul speciei si aspiratia spirituala. Daca nu gasim o cale noua de a ne trata foamea, vom darima florile care au crescut in ogorul constiintei noastre. Tropaind dupa hrana, liberi sau inhamati, nici nu vom observa ca a disparut cerul interior. Nelinistea : [ link extern ]

Am scris atit de mult si eu, ca si atitia altii, despre degenerarea Romaniei, fara a o combate, incit meritam apostrofarile pentru smiorcaiala, vorbarie si eschibitionism, etc.
Nu ma voi apara contra unor reprosuri cu care sint de acord.

Dar daca "oamenii de actiune" ne semnaleaza esuarea si ne provoaca la concretizare, sa le intoarcem si noi serviciul, denuntindu-le debusolarea si provocindu-i la luciditate.

Cei ce-si imagineaza ca lupta oarba cu patologia sociala e mai fertila decit critica ei strict teoretica - se leagana intr-o iluzie (se arunca intr-o capcana) simetrica celei a intelegerii sterile.

Efectele sociale ale perplexitatii intelectuale nu sint mai putin tragice decit risipirea energiilor contestatare, in actiuni fara semnificatii. Activistii care se agita fara directie si meditativii care nu se implica - formeaza cuplul de inamici ideal pentru uzurpatorii puterii.


Ca sa iesim din "alternativa" isterie - pasivitate, trebuie sa vedem realitatea limpede si in profunzime.

1. Tabara "adevarului" trebuie sa se supuna… unui dus de adevar, observind fresca acestor 20 de ani de infringeri, structura labirintului de infundaturi, fiziologia cortegiului de iluzii. Ca sa evit diluarea pledoariilor lungi, nu voi mai explica, nu voi mai argumenta (am facut-o in alte texte si o voi mai face) - ci voi face un bilant "comemorativ".


Iata ce ar fi trebuit/ar fi fost bine sa se intimple… dar nu s-a intimplat:
- Diversiunile ucigase din 1989 si 1990 trebuiau pedepsite. Anchetele aminate 20 de ani au fost trase pe linie moarta.
- Revolutia trebuia finalizata. A fost invinsa de Contrarevolutia camuflata.
- Criminalii securicomunisti trebuiau condamnati. Au fost transformati - prin "tranzitie" - in oligarhie.
- Economia trebuia restructurata si modernizata. A fost facuta praf - in numele "decomunizarii", care nu s-a atins de stapini.
- Proprietatea comuna a fostilor prizonieri trebuia aparata si distribuita echitabil/fast. A fost acaparata de nomenclatura.
- Trebuiau reparate pagubele existentiale, morale si materiale ale victimelor. Acestea au fost umilite si jefuite ireparabil.
- Rezistentii trebuiau omagiati prin fapte. Au fost inmormintati de vii intr-o istorie dubioasa.
- Sustinatorii sistemului opresiv trebuiau penalizati. Au primit pensii uriase.
- Arhivele trebuiau folosite in probarea crimelor. Au fost incuiate, dezorganizate si distruse.
- "Ingineriile" retelei parazite trebuiau demascate. Au fost protejate, in numele secretelor clasificate si personale.
- Justitia trebuia curatita de injustitie. A ramas la cheremul fostilor judecatori, procurori, avocati.
- Fosta nomenclatura trebuia smulsa de la putere. A fost legitimata prin inselaciune electorala.
- Opozitia trebuia sa dea jos uzurpatorii. A fost satelizata de ei.
- Politica "partidului unic" trebuia schimbata cu democratia reala. A fost inlocuita cu farsa politica a rotativei FSN1-FSN2.
- Informatorii trebuiau deconspirati si eliberati. Au fost folositi mai departe ca provocatori si agenti de influenta.
- Ilegalitatile nenumarate trebuiau dezvaluite si condamnate. Au tesut o plasa uriasa de santaj reciproc.
- Romania trebuia emancipata de "protectoratul" sovietic. A fost transformata in neocolonie internationala.
- Agricultura si viata la tara trebuiau insanatosite. Au fost distruse pentru a se putea face acaparari si speculatii ilicite.
- Fostii cooperatori trebuiau rasplatiti pentru munca de sclav. Au fost "pensionati" - cu citeva piini pe luna.
- Competenta si probitatea trebuiau sa inlocuiasca antiselectia. S-au ridicat deasupra toate gunoaile fara scrupule.
- Coerenta natiunii trebuia refacuta. Romanii au fost impinsi la exilare in masa, lucrind ca sclavi ieftini prin intreaga lume.
- Boala si mortalitatea de mizerie trebuiau reduse. S-a distrus si ce era bun in sistemul medical si de protectie sociala.
- Invatamintul si cercetarea aveau cale libera. Au fost distruse metodic, fara nici un fel de scuza.
- Media (televiziunea, etc.) trebuia eliberata de propagandisti jalnici. A fost acaparata de manipulatori profesionisti.
- Constiintele trebuiau emancipate. Au fost degradate de nevoia de a se descurca, adaptindu-se la amoralitatea generalizata
- Realitatea trebuia inteleasa de toti prizonierii lagarului comunist. Majoritatea lor a ramas in capcana falsificarilor.
- Venise vremea increderii in bine, adevar, dreptate. Astfel de valori au fost compromise cu desavirsire.
- etc. (lista poate continua pina produce turbare)

2. Dar nici tabara "sperantei " nu sta mai bine, daca priveste viitorul visat (sperat, asteptat, propovaduit) prin prisma sanselor conditiei umane actuale, de a naste schimbarea dorita. Investigarea istorica, memoria nazuintelor emancipatoare compromise in trecut- transforma necrutator alternativele in "utopii".

Analizind raportul dintre ce ar trebui/ar fi bine… si ce stim ca se poate, ajungem la concluzii descurajante:

- Ar trebui sa fie luminata populatia, sa fie cistigat razboiul pentru sens. Dar adversarul detine armele mediatice si pirghiile de formare a omului nou prin "scoala vietii".

- Sa fie anulate privatizarile ilegitime si ilicite. Dar prada a fost risipita, dosita, albita, scoasa din tara, investita, transformata in capital pe care se bazeaza "dezvoltarea economica a tarii".

- Sa fie pedepsita distrugerea economiei si avutiei nationale. Dar din fierul vechi in care a fost transformata industria - pentru a putea fi cumparata la solduri - nu mai poti reface un sistem productiv.

- Sa se curete partidele de veleitari, fatarnici, cupizi si vinduti. Dar tocmai egoismul, lipsa de scrupule, setea de catarare, spiritul de banda, prada disponibila pentru cumparea complicitatilor - dau forta taberei adverse.

- Sa fie cercetate ilegalitatile, pedepsite abuzurile, confiscate averile ilicite. Dar din ce strat poate proveni acum armata de justitiari implicabili in asta?

- Sa fie inlocuiti nevrednicii, escrocii si raufacatorii din pozitiile de conducere si decizie, epurat aparatul de stat. Care fiind institutiile decontaminate care ar putea sustine un astfel de proces?

- Sa creasca solidaritatea justitiara. Dar romanii au dovedit consecvent incapacitatea de asociere dezinteresata, de aceeasi proportii cu forta lor de adaptare (prin compromisuri) la orice conditii de viata.

- Sa fie rasturnata capusa de la putere, pentru ca populatia parazitata sa poata trai mai bine. Dar transformati in vietuitoare domesticite, infometate, obtuze, lase si dezorietate - majoritatea romanilor se tem de infruntari si de "instabilitate".

- Sa se primeasca sprijinul Europei. Dar cei care conduc Europa nu au nici un interes in eliberarea noastra, temindu-se de nesupunere, sau fiind partenerii jefuitorilor nostri, sau protejind unditele investitiilor in care si-au pus momeala.

- Sa se faca reforma (politica) reala, insanatosire non-violenta, nu chirurgie distrugatoare. Dar cum s-ar putea aduna masa critica necesara schimbarii directiei evolutiei societatii, daca toate pirghiile utilizabile sint in miinile celor ce vor sa o evite?

- Sa se provoace o revolutie adevarata, care sa nu mai poata fi deturnata, ca revolta '89-'90. Dar cite incercari de revolutie reusesc si, dintre ele, care nu s-au terminat cu tradarea idealurilor pentru care s-a platit marele pret, cu reluarea uzurparii?

- Sa se organizeze o miscare de rezistenta, care sa opuna un front organizat benzii infractionale. Mai putem insa crede ca statul perfectionat nu ofera uzurpatorilor sai controlul total al societatii, facind posibila deturnarea oricarui izvor de revolta?

- Sa angajeze ciini pentru a apara oceanul pacifist al oilor impotriva lupilor ce nu se caiesc, raminind lipsiti de mila, caracter, sportivitate. Numai ca lupii moderni stiu sa cumpere ciinii, sa-i infiltreze cu lupi, sa le stirneasca vechi reflexe.

- etc. (lista poate continua pina produce disperare)

Multi dintre cei care au renuntat la lupta si ne recomanda sa ne supunem, au trecut prin focul acestor observatii. Intra in joc medicatia pentru suportarea infringerii. Intoarcerea spre natura, cultivarea ZEN-ului, trairea micilor bucurii, apolistismul intelept, acceptarea raului mai mic, armistitiul prezentat ca salvare, revenirea la cariera personala, metafizica nihilista, invocarea iertarii crestine, etc. Dar justificarea profunda a resemnarii este convingerea ca nu se poate face nimic.

Exista insa o fisura in acest rationament nemarturist (sau refulat). O voi expune pentru a provoca o ruptura (trezire) si nu pentru a propovadui anarhismul, in forma extrema a razboiului individual. Dar cei care folosesc termenii "pragmatism", "relativitate" si "utopie"- ca forma perfida de descurajare a vointei de schimbare spre o conditie umana nedomesticita - merita contrati. Sa le aratam scepticilor corozivi ca sistemul ar putea fi rasturnat si societatea indreptata in alta directie, in ciuda tuturor impedimentelor enumerate mai sus.

3. Sint convins ca scenariul schitat mai jos ar prinde daunatorii parazitari ai societatii romanesti pe picior gresit, ca i-ar lasa fara aparare. Aplicat suficient timp, tratamentul imaginat i-ar obliga pe "baietii destepti" sa ia gheara de pe putere, sa elibereze institutiile, sa deblocheze justitia, sa incerce compromisuri, sa-si schimbe atitudinea fata de semenii lor.

Deci exista "utopii" realizabile …. chiar daca nu sint dorite (de dorit). Ceea ce nu inseamna ca ar mai dormi linistit ciocoii, daca s-ar raspindi (dupa modelul virusiilor medicali, mediatici sau informatici) o reteta de "piramida justitiara" ca:

- Nu se folosesc tehnicile reformiste (ridicari de partide), revolutionare (ridicari de mase), complotiste (lovituri de stat) sau teroriste (organizatii secrete) - care si-au dovedit ineficienta in fata masinariei represive a unui stat ocupat de paraziti.

- Se promoveaza apararea directa a cetatii de catre cetatenii actionind individual, benevol si autonom, ca niste anticorpi, impotriva microbilor care au cotropit institutiile ce ar trebui sa apere sanatatea sociala.

- Fiecare justitiar actioneaza ca procuror, judecator si executor, auto-incorporindu-se in razboiul de eliberare, pe care nu-l poate declara puterea (acaparata de inamic) si nici o grupare de opozitie (controlabila prin metode oficiale si subterane).

- Fiecare celula anticorp hotareste singura cind si cum sa loveasca o celula parazitara- de a carei nocivitate nu are indoiala si care nu poate fi combatuta legal. Evita confesiunile, neinformindu-si de intentii familia sau prietenii cei mai apropiati.

- Fluxul eliberator foloseste un manifest neschimbat. O singura pagina, care invita la lupta si enunta regulile, precizind modul prin care o actiune individula se inscrie in curent. Raspindirea mesajului fix nu poate fi evitata, sau aspru pedepsita.

- Daca represiunea sau nedreptatea cresc, manifestul cere intensificarea reactiei. Daca fiziologia politica se amelioreaza - se cere diminuarea corectiei. Daca situatia devine acceptabila, se recomanda oprirea ostilitatilor civice. Raminind de veghe.

- Un kamikaze civic considera ca pierderea morala, jertfa proprie, victima colaterala sau riscul erorii trebuie asumate pentru a stavili cancerul care e pe cale de a distruge iremediabil conditia umana, pentru a combate eficace raul institutionalizat.

- Un combatant justitiar evita razbunarea personala dar lichideaza - inainte de a fi prins- cit mai multi dusmani ai societatii - asa cum fac cei medaliati in razboaiele duse in slujba puterii; el nu are pe cine si ce trada - in clipa capturarii.

- Febra justitiara se raspindeste fara nici un fel de organizare, de asociere, de program, de declaratii, de preveniri - pe baza manifestului incitator si a efectelor produse de actiunile precedente.

- etc. (lista poate continua pina produce scandalizare)

Sa recapitulam aceasta incursiune telegrafica.
Ne-am zbatut sa fie mai bine, de doua decenii, fara nici un alt efect decit infundarea tot mai adinca in nisipul miscator al Tranzitiei Criminale.

Cautind strategii care sa poata redresa situatia, printre formulele deja folosite, constatam ca s-a ajuns intr-un punct mort, puterea uzurpata stiind intre timp cum se anihileze formele perimate de rezistenta.

Neputind accepta resemnarea unei infringeri desavirsite, disparitia sperantei si batjocora taxarii ca "utopic", justitiarul ireductibil poate trece la solutii violente - ajungindu-se la o libertate insingerata…. sau la catastrofa finala.

Intr-o astfel de intersectie, eu ma simt obligat sa caut o alta cale. Nu singur, ci alaturi de cei care considera, ca si mine, ca specia noastra a ajuns intr-o infundatura profunda, pe toate nivelele fiintarii (de la practica, la teorie si metateorie) si ca are nevoie de o izbucnire colectiva de creativitate (sociala, politica, intelectuala) - pentru a gasi o iesire.

Daca…
- va revolta propozitiile din paragraful 1
- va nemultumesc propozitiile din paragraful 2
- va repugna solutia din paragraful 3

… atunci ati ramas singur cu intrebarea ce trebuie infruntata, macar o data la 20 de ani :

"Care este ultima solutie?"

Ioan Rosca
Preluat din: [ link extern ] /
Analize conexe:
Memoriu adresat Procurorului General - : [ link extern ] /
Repertoriu de lucrari, studii, analize, articole: [ link extern ]
Istoria necunoscuta a ultimului secol : [ link extern ]

O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica

De doua decenii "alegem" intre ciuma si holera - legitimind neputincios sistemul care exploateaza, aserveste si distruge. A fost suficent ca grupul de interese criminale coagulat in FSN sa se "rupa" in aripi, distribuite pe fabulatoria axa "dreapta-stinga", pentru ca "democratia" sa fie curatita de continut, devenind o crasa inselaciune.

Ce e mai putin rau intre FSN1 (PSD), FSN2 (PD)… FSNn ? Iata problema falsa in care a fost impotmolita demnitatea civica. Sa-l votezi pe cel care, capitalizind nemultumirea, pretinde a apara populatia de "tagma jefuitorilor" (dar nu face nimic in acest sens, pentru ca apartine acestei tagme) sau pe aceia care, denuntind "populismul" , sustin ca parazitii (pseudo-elitele de tranzitie) sint respectabili (pentru ca nu au fost condamnati de o justitie putreda) si ca trebuie lasati sa conduca "masa"?

Sa alegi un agent al benzii Iliescu-Roman folosit din 1990 in cele mai urite operatii, sau un inlocuitor echivalent al lui, ales tot din pepiniera de cadre securi-comuniste? Feciorasul securigeneralului Geoana, instruit de cirmaciul Iliescu in evitarea "vinatorii de vrajitoare" se va opune fatis "procesul comunismului".

Trebuie atunci sa realegi pe fatarnicul Basescu, care a "condamnat" comunismul… din gura, dar a facut orice (in culise) ca sa blocheze achetele si procesele, folosindu-le numai ca pirghii de presiune (un boicot parsiv, care m-a costat ultimii patru ani, irosti pentru a sprijini anchete menite nereusitei)? E mai bine sa ti se spuna pe sleau ca nu se va face dreptate (ca in epoca Iliescu) sau sa fii mintit ca se doreste asta (ca in epocile Constantinescu sau Basescu)?


Cum de nu apare o adevarata alternativa, dupa 20 de ani? Nici un singur candidat fatis anticomunist. Cum de sint romanii siliti, din nou, a nu stiu cita oara, sa aleaga intre Ei si Ei?

Cine avea datoria sa lupte cu farsa? Uzurpatorii civismului (auto-proclamati "elita"), vinatori de capital moral, plini de vanitati si pofte, total lipsiti de capacitati, au pretins, la fiecare patru ani, ca nu a fost timp pentru organizarea unei forte de combatere a cangrenei.


Ne-au invitat sa-l alegem pe Iliescu…. ca sa nu iasa Vadim, pe Basescu… ca sa nu iasa Nastase, pe Geoana… ca sa nu iasa Basescu. Sa alegem securitatea ca sa combatem securitatea, hotii ca sa scapam de hoti, mincinosii ca sa denuntam mincinosii..


Cu astfel de "vectori de opinie", nu putem ajunge departe. Dezertarea "intelectualitatii" este numai una dintre cauzele (interferente) care au produs evolutia patologica a Romaniei. Adaugati manipularea publicului prin media controlata, "progresul" modern al falsificabilitatii.


Dar cel mai grav proces este compromiterea in masa a romanilor care, ca sa se "descurce", au facut (si in acesti ani, ca si in timpul comunismului) suficente mini sau macro-murdarii ca sa nu mai aiba pretentii civice excesive.



Nu intimplator, nici un partid nu are in platforma confiscarea bunurilor jefuite in tranzitie si pedepsirea celor ce au distrus economia nationala. Metoda "Pitesti" a functionat, producind amoralitate in lant si vinovatie difuzata canceros.

Este bine sa realizam degenersecenta morala generalizata produsa de Tranzitia Criminala, pentru a nu ne face iluzii privind sansele justitiarismului. Dar de aici, pina la resemnarea in fata proceselor dezagregante, pina la reducerea activismului cetatenesc la sustinerea cincinala a cite unui pion al jocului distructiv, e un salt pe care-l putem numi dezertare.


Nesimtirea politica (tradarea/uitarea idelurilor de emancipare ale miscarii din 1990) devine jalnica cind este prezentata ca "responsabilitate". Indivizi care-si vad numai de interesele lor, timp de patru ani, se agita penibil cu ocazia "alegerilor hotaritoare"… care nu pot schimba nimic.

Este aici o menajata ipocrizie, din gama tehnicilor folosite de om pentru a se uita favorabil in oglinda. Ca un pacatos care plateste duminica (eventual in avans) "greselile" pe care le-a facut si intentioneaza sa le faca, isi cumpara si "alegatorul" respectabilitatea civica. Iata isi spune el, nu sint indiferent, intervin in viata cetatii, votind unul dintre cei doi actori (ai unei cacialmale).


Ce-ar putea face mai mult? Ar putea sa munceasca pe ogorul politic, sa samene si sa praseasca, sa asude luptind cu cangrena, nu sa se repeada in recolta, la ziua culesului electoral. Sa puna umarul pentru ca sa se ridice si formatii neaservite paturii parazitare, care sa ofere populatiei o reala alternativa.


Sa lupte pentru ca glasul fortelor de eliberare sa sparga zidul mediatic. Sa denunte pseudoalegerea periodica, fruct important al manipularii politice. Sa lupte pentru ca cetatenii sa nu fie siliti (de lipsa de alternativa) sa legitimeze un agent sau altul al structurii parazite care uzurpa puterea in statul roman, cu justificarea ca bareaza drumul…. unui alt agent al aceleiasi structuri.

Nu stiu citi mai sintem nedomesticiti, neinregimentati, neresemnati, necomplezenti, necolaborationisti. Poate ca sintem mai multi decit ne face media sa credem. Ca sa iesim din conul de umbra care ne izoleaza, paralizeaza, anihileaza - ar trebui sa gasim o maniera eficace de a denunta farsa "alegerilor".


A nu vota -discret- nu e suficient. Avem nevoie de mijloace adecvate, pentru a produce un bulgare contestatar crescator. Daca nu, revolta potentiala va fi "reprezentata", confiscata, deturnata si compromisa, mai departe, de alde' Vadim, Becali, Basescu. Care ne-au furat steagurile, ca sa ne scoata din joc.


Nu putem cistiga razboiul intre Ei si Ei. A valida diversiunea "justitiarismului" pretins de Basescu e la fel de nociv cu a-i sustine pseudo-adversarii, carora li s-a alocat rolul combaterii justitiarismului.

Cea mai robusta reactie ar fi ridicarea unor formatiuni civice si politice anti-mafie autentice. Fie si numai pentru a sparge hipnoza/apatia politica. Nu ma indoiesc ca, in fata unei miscari realmente contestatare, care sa lupte, de exemplu, pentru anchetarea faradelegilor savirsite in acesti 20 de ani, reteaua intereselor oculte si-ar da jos masca si ar trece la represalii edificatoare.


"Democratiile" renunta la aparente cind apar miscari periculoase pentru clica uzurpatoare ascunsa in spatele formalismelor imprumutate de aiurea. Cu cita nonsalanta anuleaza ele victoria electorala a unei formatiuni autentic reformatoare, cu cita usurinta isi amintesc polimilitienii de rolul de ciini de paza bine hraniti ai benzii parazitare ce a cucerit institutiile.


Ce repede devine "populism periculos" o orientare autentic populara, menita sa scoata tele-electoratul din jug sau miraj. O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.

În prezentarea conceptului de "capitalism de cadou", domnul analist porneşte de la Fondurile Proprietăţii Private (FPP-uri), transformate, ulterior, în Societăţi de Investiţii Financiare (SIF-uri). Acestea, ne spune domnul ex-ministru reformator, ar fi fost nişte "structuri inventate pentru intermedierea transferurilor către populaţie a proprietăţii prevăzute a intra gratuit înposesia acesteia (a populaţiei - nota mea), prin înlocuirea cupoanelor primite cu acţiuni la întreprinderile de stat".

Trecerea capitalului din proprietatea comună în proprietatea privată a cetăţenilor ţării, prin intermediul acestor "structuri inventate", ar fi reprezentat, nici mai mult nici mai puţin, decât apariţia capitalismului de cadou în România postdecembristă, "ceva mai rău decât capitalismul de furat, pentru că cei care au furat măcar s-au străduit cu ceva, dar cei are au devenit capitalişti din cadou de la stat n-au făcut nimic altceva decât să le bage cineva în gură şi în buzunare".
Detalii aici : [ link extern ]

În continuarea articolului amintit, uitând de deosebirea pe care o face între "capitalismul de furat" şi "capitalismul de cadou", deosebire pe care tocmai am prezentat-o, prin citare, domnul ex-ministru pune alături de proprietarii SIF-urilor şi pe miliardarii care şi-au însuşit banii Băncii Agricole şi Bancorex-ului, şi pe cei care şi-au însuşit banii din conturile întreprinderilor de comerţ exterior, şi pe cei care au cumpărat pe nimic fabrici, uzine şi bănci de la stat, şi pe cei care s-au îmbogăţit vânzând instituţiilor statului bunuri şi servicii la preţuri de sute de ori mai mari decât cele ale pieţei, şi pe cei care au făcut schimb de terenuri cu statul, dându-i statului terenuri de 10 euro pe mp şi luând de la stat terenuri de 1000 de euro pe mp, etc.

Toţi aceştia sunt, ca şi proprietarii SIF-urilor, capitalişti de cadou. Ei au devenit capitalişti, adică proprietari de capital, primind cadouri de la stat. Asta afirmă un fost ministru al "reformei".

Ne aflăm în faţa unei erori regretabile sau în faţa unei manipulări grosolane?

Îl las pe cititor să-şi răspundă singur la această întrebare, aducându-i, totuşi, în atenţie, câteva precizări.

Întregul capital - uzine, fabrici, spaţii comerciale, bănci, etc. - acumulat până în 1989 de către cetăţenii României se afla în proprietatea "comună" a întregului popor, a tuturor cetăţenilor ţării, conform Constituţiei României, în vigoare până în decembrie 1991. Cea mai mare parte a acestui capital, peste 95%, fusese acumulată în perioada 1948-1989.

Prin Legea 15/1990, fostele întreprinderi socialiste de stat, în patrimoniul cărora se afla capitalul menţionat mai sus, au fost "reorganizate" ca societăţi comerciale şi regii autonome.

Prin această lege, încălcând prevederile Constituţiei în vigoare, statul român s-a auto-împroprietărit cu 100% din capitalul regiilor şi cu 70% din capitalul societăţilor comerciale, restul de 30% din capitalul societăţilor comerciale urmând să fie distribuit către cele 6 milioane de familii de români.

Până la urmă, în patrimoniul regiilor a ajuns 52% din capital, iar în cel al societăţilor comerciale 48%, deci cetăţenilor le-a rămas 14,4% din totalul capitalului acumulat până în 1989 (30% x 48%).

Prin conceperea şi aplicarea premeditat defectuoasă a sistemului de schimbare a cupoanelor pe acţiuni, în final, în proprietatea cetăţenilor - la SIF-uri - a ajuns circa 3% din capitalul de care cetăţenii au fost deposedaţi prin Legea 15/1990.
Deci, cele 6 milioane de familii de români nu au primit cadou nici un fel de capital. Lor li s-a recunoscut dreptul de proprietate numai asupra a 3% din capitalul acumulat din munca lor şi din veniturile create de ei. Ei au fost deposedaţi de restul de 97% din capitalul lor.
Pentru ca cele 97 de procente să poată fi "făcute cadou", adică să poată intra în proprietatea străinilor şi a guvernanţilor, a fost necesară aplicarea "reformei", adică a sistemului legislativ, administrativ şi financiar de sărăcire a celor 6 milioane de familii de români, de falimentare a întreprinderilor de stat şi de "vânzare" a lor la preţuri de nimic.
Dacă în 1990, tot capitalul acumulat de români ar fi fost trecut din proprietatea lor comună în proprietatea lor privată, statul român nu ar fi avut de unde să dea capitaluri cadou. El nu ar mai fi avut nevoie de inflaţie ca să-şi falimenteze propriile întreprinderi. Fără inflaţie, PIB-ul ar fi crescut continuu, la fel şi salariile şi pensiile, ca şi profiturile pe care le-am fi încasat noi, cele 6 milioane de familii de români.
Aceste profituri n-ar fi fost cadouri, ci recompense legitime pentru capitalul aflat, tot legitim, în proprietatea noastră privată. În ultimii 17 ani, nu am fi trăit în capitalismul sălbatic. Nici în cel de cadou, sau de cumetrie, sau de furat, sau oligarhic. Am fi trăit, bine, în capitalismul democratic, acolo unde, mai devreme sau mai târziu, tot o să ajungem.

În pofida tuturor erorilor şi/sau manipulărilor de care am avut şi vom avea parte în legătură cu drepturile noastre de proprietate asupra resurselor naturale ale ţării şi asupra capitalurilor acumulate din munca noastră.

Privatizarea postdecembrista-o crima abominabila

Excelentă ideea conducerii ziarului "zzzzzzzzzz" de a declanşa, acum, o amplă dezbatere pe tema rezultatelor celor 16 ani de "privatizări" sub titlul "A devenit România o colonie?"

În mod foarte inspirat, dezbaterea începe chiar cu textul definiţiei coloniei, care desemnează o ţara în care a fost, printre altele, instaurată şi "privarea, totală sau parţială, a populaţiei autohtone de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, însuşirea de catre metropolă (străini - a.n.) a celei mai mari părţi a venitului naţional".

În 1990, am elaborat un program de reformă economică în centrul căruia se afla propunerea ca întreg capitalul acumulat din veniturile create de români în perioada 1948-1989 să fie privatizat, imediat şi integral, prin trecerea acestui capital din proprietatea comună a tuturor cetăţenilor ţării în proprietatea privată a acestor cetăţeni.

Programul, cunoscut sub numele de "Varianta Cojocaru", a fost publicat în lucrarea "Privatizarea: de ce? cum? pentru cine?".

Programul arăta că este necesară privatizarea propusă deoarece numai o economie democratică, în care capitalul se află în proprietatea marii majorităţi a populaţiei, poate fi una concurenţială, performantă, eficientă.

El prezenta mai departe mecanismul concret prin care capitalul naţional ar fi trebuit să intre şi să rămână în proprietatea majorităţii cetăţenilor. În sfârşit, programul preciza că de procesul de privatizare trebuie să beneficieze marea majoritate a cetăţenilor şi nu numai o mică minoritate, de aici decurgând importante consecinţe sociale - formarea unei clase mijlocii numeroase şi puternice - politice - construirea unui stat cu adevărat democraric pus în slujba clasei mijlocii majoritare - şi morale - impunerea muncii, cinstei, spiritului de economisire, de coeziune şi solidaritate naţională şi socială, ca valori călăuzitoare ale noii societăţi româneşti postcomuniste.

"Varianta Cojocaru" a fost respinsă de guvernanţii României anilor 1990-1992, guvernanţi care se află şi acum la conducerea ţării.

A fost adoptată "Varianta anti-Cojocaru" care, în esenţă, a însemnat:

1 -deposedarea cetăţenilor de întregul capital acumulat din veniturile lor în perioada 1948-1989, prin legea 15/1990, care a trecut tot acest capital din proprietatea "comună" a tuturor cetăţenilor ţării în proprietatea "privată" a statului român postdecembrist;

2 - declanşarea şi întreţinerea hiperinflaţiei postdecembriste prin aruncarea pe piaţă a unei uriaşe mase monetare, invers proporţionale cu dinamica PIB-ului, prin care s-a devalorizat capitalul naţional şi munca naţională;

3 - vânzarea capitalului naţional astfel devalorizat la preţuri de nimic, în principal străinilor, cetăţenii autohotni fiind, deja, deposedaţi de capitalul acumulat din veniturile lor capitalizate până în 1989;

4 - scoaterea, prin lege, a procesului de vânzare, adică de "privatizare", de sub controlul cetăţenilor, capitalul fiind lăsat la cheremul guvernanţilor, care şi-au cerut "plata" pentru vânzarea capitalului la preţuri de nimic, adică mita, şpaga, declanşându-se, astfel, cea mai înspăimântătoare corupţie din istoria naţională;

5 - utilizarea sumelor încasate din vânzarea capitalului naţional nu pentru investiţii, pentru înnoirea şi sporirea acestui capital, ci pentru consum, pentru salarii şi alte cheltuieli curente ale bugetului de stat, ceea ce a dus la reducerea ponderii capitalului aflat în proprietatea românilor, la reducerea capacităţilor de producţie, a PIB-ului, a salariilor, a pensiilor, la împingerea naţiunii române în cea mai neagră perioada a istoriei sale, la transformarea României într-una dintre cele mai sărace şi umilite colonii ale lumii moderne.

Sigur, coloniile lumii moderne sunt diferite de cele ale secolelor XV-XIX, dar cele două trăsături esenţiale ale aservirii rămân: lipsa drepturilor cetăţenilor, în primul rând a drepturilor de proprietate şi însuşirea de către străini a celei mai mari părţi a venitului naţional.

Privatizarea capitalului românesc acumulat până în 1989 nu este o simplă mare hoţie, o simplă mare fraudă, un simplu mare furt. Este o crimă abominabilă, prin care naţiunea română a fost aruncată în urmă cu cel puţin un secol. Ea a adus naţiunii române prejudicii mai mari decât cele suferite în ambele războaie mondiale ale secolului XX: economice, politice, sociale, morale.

Tema merită mult mai multă atenţie.
[ link extern ]

Cadrul politic lipseste. Partidele politice aparute dupa 1989 sunt toate forme fara fond, cochilii adapostind parazitismul cleptocratiei comuniste, a nomeclaturii si politiei politice reciclate in capitalism asocial, sub pulpana noii burghezii compradore.

Haosul actual se datoreaza indiferentei si resemnarii, cautionam prin atitudinea noastra aceasta stare . Trecutul si prezentul sunt realitati intrinseci , suntem ostatecii unui model perenizat , nu ne putem permite sa mai acceptam compromisul , trebuie sa ne implicam la construirea societatii de maine . Daca nu noi , atunci cine ? Daca nu acum , atunci cind ?

Viitorul depinde de noi prin atitudinea pe care o vom adopta.
Ignorarind trecutul , contemplind realitatea cu indiferenta, vom ramine in aceiasi situatie de dependenta , tributari demagogilor uzurpatori .
Cum vom determina ca viitorul sa ne apartina , sa putem decide ce este bine si ce nu , sa putem alege pe cei mai demni si de nadejde cetateni sa ne reprezinte ?
Solutia este una singura : Implicarea
Pentru a ne implica trebuie sa cream instrumentele necesare de unitate , numai asa vom putea sa ne exercitam drepturile si indatoririle , uniti putem determina sfirsitul haosului intretinut , trebuie sa fim solidari .
Revendicam reforma institutiilor reprezentative pentru a permite societatii sa evolueze armonios spre viitor .
Haosul actual este intretinut de coalitia de interese obscure ce a acaparat controlul si stapineste asupra a milioane de cetateni .

Implicarea politica a Diasporei este legata intrinsec de indeplinirea unor conditii esentiale : viziune , vointa , determinare , indrazneala ,unitate .

Reactia in lant nu va putea fi stavilita din momentul in care se creaza unitatea de idei necesara (masa critica initiala)
Mai multe veti afla aici : [ link extern ]

Principiile si cadrul necesar exista , situatia impune iesirea din conventionalisme si apatie , inceputul este greu , inspaiminta prin anvergura , secretul reusitei este credinta si organizarea .

Sistemul politico-mafiot este o realitate, cauzele care au permis implantarea si hegemonia asupra statului si a intregii societati de catre clica speculantilor, tradatorilor, uzurpatorilor, sunt multiple.
Conspiratia antinationala si antistatala a fost initiata in 1987 de catre anumite cercuri ce detineau controlul unor pirgii de comanda in vechiul regim, revolutia din ’89 a insemnat doar rasturnarea REGIMULUI Ceausescu [ caderea era previzibila, oricum regimul era la agonie], victimele erau necesare pentru a da credibilitate loviturii de palat.

Nu se urmarea rasturnarea regimului de dragul poporului, scopul exact consta in a preintimpina o schimbare a sistemului declansata de forte novatoare, toate evenimentele ce s-au desfasurat in 89-90 s-au derulat conform unui plan bine definit, manipularea, prin instrumente specifice a maselor a permis conspiratorilor sa-si desavirseasca planurile, controlul total.

La prima vedere situatia actuala permite o radiografie sumara, cercul vicios nu permite o reforma a sistemului, se cauta banalizarea si obosirea opiniei publice, abandonul oricarei revendicari.

Elementele insurgente au declansat actiuni de desconspirare, cutremurul este previzibil in viitorul apropiat, seismul va permite reconstruirea societatii pe baza valorilor.
Mai multe veti afla aici : [ link extern ]

Resursele, capitalul poporului au fost acaparate de o minoritate ce interfereaza cu toate institutiile statului, partide, parlament, puteri, prin intermediul cozilor de topor, asa zisii politicieni, controleaza legislativul, executivul, puterea judecatoreasca.