Va prezint o jurisprudenta prea putin cunoscuta, cu o mare insemnatate pentru desproprietaritii regimului comunist.
Primo, se clarifica aspectul fructelor civile (chirii incasate) datorate proprietarului.
In al doilea rand, se clarifica calitatea procesuala a Statului Roman prin Ministerul Finantelor, chiar daca nu este detinatorul imobilului. Atata timp cat exista o fapta ilicita (nerespectarea unei hotarari judecatoresti, in speta hotararea CEDO), iar "recurentul-pârât este titularul obligaţiei de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, corelativă dreptului reclamantului de a primi în natură imobilul", "neîndeplinirea acestei obligaţii, după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a dat naştere dreptului reclamantului de a cere plata fructelor civile (a chiriei încasate pentru imobilul în litigiu), până la data predării efective a imobilului".
Nepunerea în executarea a unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prejudiciul material cauzat proprietarului. Calitatea procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.
Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Nepunerea în executarea a unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prejudiciul material cauzat proprietarului. Calitatea procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.
Index alfabetic. Drept procesual civil
- nepunerea în executare a unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omuluiª
- calitate procesuală.
Nu se pot primi criticile recurenţilor Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, potrivit cărora nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a acestora, potrivit art. 998 – 999 Cod civil, pentru neplata chiriei pe perioada august 2007 – ianuarie 2008, întrucât fapta cauzatoare de prejudiciu a acestora constă în neexecutarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant, iar pentru această perioadă reclamantul a suferit un prejudiciu material, întrucât a fost privat de bunul său şi de orice posibilitate de a-l folosi şi de a obţine un profit, din moment ce statul a continuat să încaseze chiria plătită.
Critica formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, potrivit căreia nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că nu este deţinătorul în fapt al bunului şi nici beneficiarul chiriilor încasate, nu este întemeiată, deoarece, în raportul juridic dedus judecăţii, acesta este titularul obligaţiei de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, corelativă dreptului reclamantului de a primi în natură imobilul, iar neîndeplinirea acestei obligaţii, după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a dat naştere dreptului reclamantului de a cere plata fructelor civile ( a chiriei încasate pentru imobilul în litigiu ), până la data predării efective a imobilului.
Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 631 din 4 februarie 2010.
Prin cererea din 15 august 2002, reclamantul H.C. a chemat în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru ca instanţa să dispună obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1093 m.p. teren şi 2 corpuri de clădire în suprafaţă totală de 380 m.p., imobil situat în Bucureşti, sector 3; obligarea aceleiaşi pârâte să-i restituie fructele civile pe care le-a încasat, în numele reclamantului, începând cu data introducerii acţiunii; evacuarea pârâtei din imobil; anularea contractului de închiriere dintre fosta R.A. Locato, comasată prin absorbţie cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în baza O.G. nr. 32/2002, şi Organizaţia Corps Of Peace, ca fiind încheiat cu un neproprietar, obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat în sumă de 100.000.000 lei, precum şi a cheltuielilor de transport şi cazare ocazionate de deplasarea reclamantului în România la termenele de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 6675 din 24 iunie 1999 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, s-a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, de la autorii săi, iar Primăria municipiului Bucureşti a fost obligată să i-l predea în deplină proprietate şi posesie.
Cu ocazia punerii în posesie, executorul judecătoresc a constatat că imobilul este ocupat abuziv de către R.A. Locato, care l-a închiriat Organizaţiei Corps Of Peace.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 480, art. 483 Cod civil şi art. 6 şi art. 11 din Legea nr. 213/1998.
La data de 15 noiembrie 2002, pârâta a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, sens în care a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, cu menţiunea că proprietarul imobilului este acesta din urmă, iar ea nu este decât titulara dreptului de administrare.
Totodată, pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata contravalorii lucrărilor de investiţii şi îmbunătăţiri aduse imobilului de către fosta R.A. Locato în limita sumei de 1.559.648.922 lei.
Instanţa a admis cererea de arătare a titularului dreptului şi a introdus în proces Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 547 din 18 martie 2008, pronunţată în al doilea ciclu procesual, a respins, ca rămase fără obiect, capetele de cerere privind revendicarea şi evacuarea şi, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind restituirea fructelor civile şi anularea contractului de închiriere, cât şi cererea reconvenţională.
Pârâţii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Statul Român au fost obligaţi la plata sumelor de câte 3.392,6 lei cheltuieli de judecată către reclamant, proporţional cu culpa procesuală corespunzătoare capetelor de cerere principale rămase fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin hotărârea din 26 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Statul Român să restituie reclamantului imobilul ce face obiectul prezentului litigiu şi să-i plătească suma de 200.000 euro reprezentând prejudiciu material şi 10.000 euro reprezentând prejudiciu moral.
Statul Român a mandatat Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat să pună în executare hotărârea, astfel că au rămas fără obiect capetele de cerere în revendicare şi evacuare.
Cum la stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul material s-au avut în vedere inclusiv fructele civile care fac obiectul unuia din capetele de cerere ale acţiunii, acesta din urmă a fost apreciat ca neîntemeiat, ca şi capătul de cerere privind anularea contractului de închiriere pe considerentul că reclamantul nu a invocat nici un motiv de nulitate al acestuia, iar, prin art. 13-16 din Legea nr. 10/2001, contractelor de locaţiune încheiate cu privire la imobilele preluate abuziv de stat şi restituite foştilor proprietari, li s-au recunoscut efecte juridice.
Referitor la cererea reconvenţională, prima instanţă a reţinut că, de vreme ce s-a stabilit anterior, cu autoritate de lucru judecat, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, restituirea de către stat a acestuia nu este condiţionată de plata de către proprietar a investiţiilor făcute de stat în perioada cât a fost deţinut abuziv imobilul.
Cheltuielile de judecată au fost stabilite, conform art. 274 Cod procedură civilă, proporţional cu culpa procesuală a pârâţilor, determinată de capetele de cerere respinse ca rămase fără obiect.
Prin decizia nr. 123 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant; a schimbat parţial sentinţa apelată în sensul că a admis în parte capătul de cerere pentru lipsa de folosinţă a imobilului; a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 34.344 USD, pentru perioada august 2007- ianuarie 2008, şi a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, faţă de hotărârea din 26 iulie 2006 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza H.C. împotriva României, că pentru perioada dintre data introducerii acţiunii şi data pronunţării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 iulie 2007, pretenţia reclamantului de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului este soluţionată definitiv prin această hotărâre, rămasă definitivă la 26 octombrie 2007, prin care statul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 200.000 euro pentru prejudiciul material, aşa încât această cerere nu mai poate face obiectul altei judecăţi, şi că pretenţia reclamantului este, însă, justificată pentru perioada dintre data pronunţării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, 26 iulie 2007, şi data predării imobilului, 30 ianuarie 2008, perioadă în care statul a continuat să încaseze chiria.
Conform raportului de expertiză şi a completărilor acestuia, întocmite de expertul I.G., chiria stabilită de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, în baza actelor adiţionale nr. 1 şi nr. 2 la contractul de închiriere nr. 1970 A.2005, pentru perioada 1 aprilie 2006 – 31 decembrie 2007, a fost de 5.724 USD pe lună, iar prejudiciul material pe perioada de 6 luni, reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului, este de 34.344 USD.
În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată către reclamant, s-a reţinut că, deşi izvorul obligării la plata cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală a părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, art. 275 Cod procedură civilă, circumstanţiază acordarea lor de momentul în care partea în culpă a recunoscut pretenţiile reclamantului.
Or, în speţă, pârâţii nu au recunoscut în niciun moment pretenţiile reclamantului, şi chiar dacă prin sentinţa atacată capetele de cerere privind revendicarea şi evacuarea au rămas fără obiect, aceştia au căzut în pretenţii. Mai mult, prin hotărârea din 26 iulie 2007, în cauza H.C., pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul nu a beneficiat de cheltuielile de judecată, şi chiar a fost îndemnat de Curte să-şi valorifice aceste pretenţii în faţa instanţelor interne.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul şi pârâţii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive :
Prin recursul său, H.C. critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea dată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere, pentru determinarea daunelor materiale, exclusiv contractul de închiriere din anul 1999, în vreme ce expertiza întocmită de expertul I.G., care a stabilit că suma încasată cu titlul de chirie la data de 24 ianuarie 2008 este de 373.629,36 USD ( echivalentul a 256.244,11 Euro ), s-a raportat la toate contractele de închiriere încheiate de pârâţi pentru perioada avută în vedere de expert ( respectiv şi alte contracte decât acelea din anul 1999 ).
Instanţa europeană nu a putut avea în vedere şi celelalte contracte de închiriere, întrucât a fost în imposibilitatea să le depună.
Reclamantul a arătat, că are dreptul la acoperirea prejudiciului suferit, în integralitatea sa, astfel cum a fost stabilit prin expertiza instanţei de fond, numai după ce pârâţii au fost obligaţi să depună la dosarul cauzei toate contractele de închiriere.
În aceste condiţii, s-a arătat că este eronată motivarea instanţei de apel potrivit căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-ar fi pronunţat şi asupra aspectelor ce fac obiectul prezentei cereri.
A concluzionat, că se impune să primească despăgubiri, reprezentând lipsa de folosinţă, pentru perioada dintre data introducerii acţiunii şi data pronunţării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin recursul său, arată că, nelegal, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu material pe perioada celor 6 luni, de 34.344 USD, pentru lipsa de folosinţă a imobilului aflat în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, proprietar fiind, însă, Statul Român.
Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat are obligaţia să apere integritatea bunurilor care i-au fost date în administrare, ceea ce nu se poate considera ca fiind o faptă cauzatoare de prejudicii.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiţii, printre care şi existenţa unei fapte ilicite.
Or, în speţă, neexistând fapta ilicită nu poate fi declanşată răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998 Cod civil, a pârâţilor.
S-a mai arătat, că până la data de 30 ianuarie 2008, data punerii în posesie, pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a fost prezumată de lege ca folosind cu titlu imobilul, iar dreptul de folosinţă al reclamantului nu era născut anterior intervalului august 2007 – ianuarie 2008, pentru care s-a solicitat restituirea fructelor civile şi că dreptul de folosinţă a fost prorogat legal în favoarea recurentei până la punerea efectivă în posesie şi îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
S-a concluzionat, că, nefiind îndeplinită condiţia premisă şi anume aceea a existenţei dreptului de folosinţă a bunului în patrimoniul reclamantului, cererea acestuia, cercetată din perspectiva dispoziţiilor art. 998 – 999 Cod civil, apare ca neîntemeiată, astfel că, legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut faptul că prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului i-au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul suferit, iar în stabilirea cuantumului acestui prejudiciu au fost luate în calcul inclusiv fructele civile care fac obiectul prezentei cauze.
Prin recursul său, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că atât pentru perioada august 2007 – ianuarie 2008, cât şi anterior, chiria a fost stabilită şi încasată de către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, iar prin obligarea în solidar la plata acestei sume şi a Ministerului Finanţelor Publice, se creează un prejudiciu acestei instituţii şi o îmbogăţire fără justă cauză în patrimoniul mandatarului, care a beneficiat de chiriile încasate.
Faţă de cele arătate, se solicită admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive a statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că acesta nu este deţinătorul în fapt al lucrului, nefiind nici beneficiarul chiriilor încasate de către mandatar.
S-a mai arătat, că hotărârea este criticabilă şi în ceea ce priveşte admiterea cererii de despăgubiri, având în vedere faptul că intimatului-reclamant, aşa cum a reţinut prima instanţă, i-au fost acordate despăgubiri prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care au fost luate în calcul inclusiv fructele civile din acţiune, şi că în mod greşit s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată, deoarece Statul Român a mandatat Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în vederea punerii în executare a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că acesta nu a dat dovada de rea-credinţă, neglijenţă şi nu se face vinovat de declanşarea litigiului, şi nici nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa a constatat recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea din 26 iulie 2007, rămasă definitivă la data de 26 octombrie 2007, pronunţată în cauza H.C. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 6 (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale în privinţa neexecutării sentinţei nr. 6675 din 24 iunie 1999, prin care judecătoria a stabilit că statul a pus stăpânire pe imobilul în litigiu în lipsa unui titlu valabil şi a ordonat Primăriei municipiului Bucureşti şi Intreprinderii de Stat Titan să restituie imobilul către reclamant.
S-a reţinut, că prin aceeaşi inacţiune, de punere în executare a sentinţei nr. 6675 din 24 iunie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă, a fost încălcat şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
În consecinţă, Statul Român a fost obligat să restituie reclamantului imobilul în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în caz de nerestituire să-i plătească suma de 1.900.000 euro.
De asemenea, statul a fost obligat să plătească reclamantului 10.000 euro pentru prejudiciu moral şi 200.000 euro prejudiciu material, având în vedere pretenţia reclamantului de a i se plăti chiriile încasate din noiembrie 2000.
În această situaţie, nu se pot primi criticile recurenţilor Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, potrivit cărora nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală acestora, potrivit art. 998 – 999 Cod civil, pentru neplata chiriei pe perioada august 2007 – ianuarie 2008, întrucât nu ar exista fapta lor ilicită. Aceste critici sunt nefondate, întrucât fapta cauzatoare de prejudiciu a acestora constă în neexecutarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant, iar pentru această perioadă reclamantul a suferit un prejudiciu material, întrucât a fost privat de bunul său şi de orice posibilitate de a-l folosi şi de a obţine un profit, din moment ce statul a continuat să încaseze chiria plătită de Organizaţia U.S. – Corps of Peace.
Critica formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, potrivit căreia nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că nu este deţinătorul în fapt al bunului şi nici beneficiarul chiriilor încasate, nu este întemeiată, deoarece, în raportul juridic dedus judecăţii, recurentul-pârât este titularul obligaţiei de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, corelativă dreptului reclamantului de a primi în natură imobilul, iar neîndeplinirea acestei obligaţii, după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a dat naştere dreptului reclamantului de a cere plata fructelor civile ( a chiriei încasate pentru imobilul în litigiu ), până la data predării efective a imobilului, care s-a realizat la 31 ianuarie 2008.
De asemenea, şi critica potrivit căreia Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a mandatat Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în vederea punerii în executare a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi, prin urmare, nu a dat dovadă de rea-credinţă, neglijenţă şi nu se face vinovat de declanşarea litigiului, astfel că nu poate fi sancţionat procedural, prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, este nefondată, deoarece Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a fost mandatată să pună în executare hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza H.C. împotriva României, prin H.G. nr. 66/2008, deşi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului fusese pronunţată la 26 iulie 2007, astfel că pentru perioada august 2007 - ianuarie 2008, recurentul-pârât a încasat chiria pentru imobilul în litigiu fără temei legal.
Prin urmare, culpa procesuală a pârâţilor, corect a fost circumstanţiată dispoziţiilor art. 275 Cod procedură civilă, de către prima instanţă, având în vedere că aceştia nu au recunoscut pretenţiile reclamantului nici după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Celelalte critici formulate de recurenţii-pârâţi şi recurentul-reclamant, potrivit cărora pârâţii nu pot fi obligaţi la plata chiriei, pe perioada august 2007 – ianuarie 2008, către reclamant, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că reclamantul este îndreptăţit să primească despăgubirile, reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului, pentru perioada dintre data introducerii acţiunii şi data pronunţării Curţii Europene a Drepturilor Omului, li se va răspunde prin următoarele considerente comune.
Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 iulie 2007, reclamantului i s-au acordat despăgubiri materiale în sumă de 200.000 Euro, având în vedere pretenţia reclamantului de a i se plăti chiriile încasate din noiembrie 2000 până la data pronunţării acestei hotărâri.
Prin urmare, suma de 200.000 Euro acordată reclamantului cu titlu de prejudiciu material reprezintă chiriile încasate de Statul Român, prin Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru imobilul în litigiu, pe perioada noiembrie 2000 - iulie 2007.
Cum predarea imobilului către reclamant s-a realizat la 31 ianuarie 2008, în mod corect instanţa de apel, urmare a admiterii apelului reclamantului, a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 34.344 U.S.D. pentru lipsa de folosinţă a imobilului pe perioada august 2007– ianuarie 2008.
Pentru aceleaşi considerente şi critica formulată de reclamant, în sensul că este îndreptăţit la acordarea fructelor civile începând cu data introducerii acţiunii şi până la data pronunţării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului este nefondată, întrucât, aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel, pentru această perioadă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 200.000 euro, având în vedere pretenţia reclamantului de a i se plăti chiriile încasate de stat începând cu luna noiembrie 2000.
Celelalte critici formulate de recurentul-reclamant, privind greşita stabilire a cuantumului chiriei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, pentru că nu se pot formula critici cu privire la o hotărâre pronunţată într-un alt dosar, decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege pentru acea hotărâre şi nu într-un alt proces, ceea ce este inadmisibil.
Criticile formulate de recurentul-reclamant, privind greşita stabilire a cuantumului lunar al chiriei, prin nesocotirea concluziilor raportului de expertiză întocmit în primă instanţă, privesc greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză şi nu se pot încadra în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, a respins recursurile declarate de recurentul-reclamant şi recurenţii-pârâţi.
[
[ link extern ] ]
avocatnet.ro explicăm legislația
