avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 174 soluții astăzi
Forum Activitate suri

Activitate suri

Buna ziua,

In urma unor probleme in reteaua electrica citeva receptoare electrice din locuinta au fost deteriorate. Unele dintre acestea s-au putut repara, altele nu. Am solicitat furnizorului despagubirea cheltuielilor de reparatie / inlocuire pe baza documentelor fiscale de la service / magazin.

Furnizorul a recunoscut evenimentele ca fiind din responsabilitatea sa si de asemenea a recunoscut faptul ca receptoarele au fost deteriorate din cauza respectivelor evenimente. Insa - prelevindu-se de prevederile Contractului-Cadru de furnizare a energiei electice, aprobat prin decizia ANRE 57/1999 - imi solicita "copia xerox a chitantelor / facturilor de achizitie a aparatelor deteriorate, pe numele furnizorului de contract" in vederea "aplicarii formulei de calcul" la aparatele electrocasnice inlocuite.

Din pacate nu mai am chitantele de achizitie originale solicitate de furnizor. Mai mult decit atit unul dintre produse nu era in proprietatea mea, insa se afla legal in posesia mea (incarcator laptop de serviciu), astfel incit apar urmatoarele intrebari:

1. in acest caz, in locul dovezilor prevazute de ANRE se poate furniza o Declaratie pe proprie raspundere care sa detalieze modul de intrare in proprietate / posesie pentru fiecare echipament? Daca da, aceasta Declaratie trebuie neaparat data in fata unui notar sau poate fi o simpla foaie semnata?
2. exista alte prevederi legale privind despagubirile care pot fi invocate in situatii de acest tip?

Va multumesc anticipat.