avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 460 soluții astăzi
Forum Activitate darkgenius1987

Activitate darkgenius1987

Dupa formularea unei solicitari de prezentare a stadiului rezolvarii dosarului depus in vederea retrocedarii drepturilor cuvenite in baza legii 290/2003 referitoare la Cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a Celui de al II-lea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recoltele neculese din anul 1940, am primit o notificare in care:
- mi s-au cerut "documente din care să rezulte refugiul proprietarului - bunicului refugiat din Rep. Moldova, decedat, respectiv: adeverinţa de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităţilor unde s-au stabilit iniţial refugiaţii, carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, emis de Comisariatul Naţional pentru Evidenţa Populaţiei venite din Basarabia şi Bucovina de Nord, foi de călătorie eliberate de statul român pentru persoanele respective, şi carnet de muncă în situaţia în care refugiaţii erau funcţionari de stat"-bunicul a fost primar al Niscaniului, Rep. Moldova, deci si carnet de munca imi este necesar.
Si toate acestea trebuie trimise inapoi comisiei de aplicare a legii in termen de 90 de zile:(...

Nedumerirea mea este: cum poate fi contactat acest Comisariat National pentru Evidenta Populatiei venite din Basarabia, Bucovina de Nord? Se afla in subordinea vreunei institutii a statului roman sau este un organ independent?

Daca ati mai fost intr-o asemenea situatie, unde trebuie mers pentru carnetul de munca al refugiatului sau pentru foile de calatorie?

Multumesc anticipat.:)