Buna ziua!
Am o problema cu administratorul blocului de ceva vreme si as vrea sa stiu care sunt legile sa vad daca are dreptate sau nu. Eu stau cu chirie intr-un apartament cu inca o persoana. Ideea e ca el a auzit de la "anumite persoane" ca in apartament vin destul de des si alte fete si baieti ( "mai ales un baiat"). Acest "baiat" este prietenul meu. Si da, vine, in principu ca sa invatam, pt ca suntem amandoi la aceeasi facultate. Nu vine in fiecare zi, ci o data la 2-3 zile , dar nu ramane de fiecare data peste noapte. Si el sta in chirie, singur, in acelasi cartier, intr -o garsoniera, unde isi plateste chiria si toate utilitatile in fiecare luna (i-am si spus ca daca are nevoie de hartii pot sa i le dau sa ii dovedesc asta).Administratorul spune "pai daca plateste acolo, sa plateasca si aici, ca 20 lei nu e mult".
L am intrebat care e regula exacta ca sa vorbim pe ceva concret, dar eu il intrebam de mere si el imi raspundea de pere. A spus ca vizita inseamna o perioada mai scurta de timp, dar ca el vine des, dar nu mi-a spus nimic concret, sa inteleg despre ce e vorba. Am incercat sa-i explic ca nu e normal ca o persoana sa plateasca in doua locuri intretinerea, ca prietenul meu nu a venit cu geamantanul in spate la mine sa locuiasca aici. I am spus ca o sa ma interesez care e legea si vorbim dupa, pt ca asa nu ajungem nicaieri.
Am impresia ca daca nu ii duc nimic clar, eu pot sa ma cert cu el cat vreau pt ca el tot o sa faca cum vrea el (adica o sa mai treaca inca o persoana la intretinere). Am inteles ca unii spun ca 15 zile trebuie sa stai ca sa fi trecut la intretinere, dar 15 zile consecutive sau nu? Sau fiecare bloc isi face regulile?
Multumesc!