Activitate ddps

Revin, pe acest topic.
Sunt intr-o noua situatie si as vrea sa-mi dati un sfat.

Sotia cere procent din veniturile lunare realizate in firma. Dar nu 50% , ea vrea de fapt sa aiba o suma de bani proprie, lunara.

Pendulez intre ideea de a fi de acord, pentru ca oricum este dreptul ei, si chiar fac eforturi pentru a-mi "infrana orgoliul de barbat parasit si jecmanit". Pana la urma pentru ea si copii am muncit.
... si faptul sa facem legal aceasta treaba, prin notar, unde sa se consemneze ca ia incepe cumva un partaj.

Desigur am protestat verbal, insa in sinea mea stiu ca nu am ce pierde.

Ce sa pierd? Ca ani de zile isi face "parte" si apoi la divort isi ia din nou?

Am incercat sa o lamuresc ca daca ii vorba de interesul copiilor nu ar trebui sa se foloseasca de asta in a obtine avantaje materiale.

Pana una alta, as vrea sa intreb pe cineva neutru ce sa fac?

Cateva mentiuni (ca fapt divers):
- noua mea normalitate este convietuirea cu copii si ma bucur zi de zi. Am acceptat faptul ca sotia nu mai este cu mine. Suntem divortati emotional.
- Ma descurc singur: de la mancare, spalat, curat. Tot. Sotia este mai rau decat o straina.
- Este influentata.
- Merg pe acelasi principiu: nu doresc sa fac rau ei sau copiilor nostri. Vreau cu tot dinadinsul sa raman o persoana verticala, nu doar ca cedez "cerintelor" ei, dar si sa-mi pastrez demnitatea. Orgoliul este sub control, dar nici sa devin pres.

Multumesc pentru raspunsuri.

Firma am pornit-o cu imprumut de la parintii mei, in spatiul detinut de parintii mei... nu stiu cum as putea evalua aportul sotiei decat ca a fost acasa cu copii, iar eu aveam venituri din salarii ca sot.
Datoriile firmei, rate, le-am platit din salarul meu si veniturile din activitati pentru care sotia doar daca este de rea credinta poate cere.

Dupa ce firma s-a pornit, am terminat de platit ratele si merge bine, taman si-a gasit sa se ataseze de altcineva.

Acum, cand firma merge bine, nu mai are nevoie de mine si este razvratita pe toata lumea. Intelegeti?

Spuneti-mi va rog daca instantele iau in considerare aceste detalii, despre CUM a pornit de fapt afacerea. Daca nu aveam imprumutul si spatiul NU aveam niciodata afacerea. Se tine cont de asta in instanta?

Pe langa dovada veniturilor mele din alte activitati, ar fi doar PROBE DE MARTORI. Cuvantul lor impotriva cuvantului sotiei.

Se cheama martori in astfel de cazuri? Da, sunt martori ca am beneficiat de imprumut. De altfel apare pe EXTRASUL DE CONT suma primita prin virament bancar.

Multumesc de raspunsuri.

Acest mod de a privi lucrurile nu l-am mai intalnit. Adica contul 4551 - [ link extern ]

care este datoria firmei catre asociati sa fie perceputa drept obligatie al sotului asociat catre alta persoana care nu este asociata. Din cate am citit, decizia de investire a banilor in firma il priveste doar pe asociat.

Nu stiu daca o obligatie a firmei poate fi bagata la partajare.

Unii sunt de parere ca doar partile sociale sunt partajabile... Am citit cum ca legea nu poate fi "alterata" in felul in care prin divortul, sotul care nu este actionar, sa devina dintr-o data cu drepturi in entitatea juridica.

Dupa cum am zis, faptul ca firma s-a indatorat prin imprumut de la sot, nu inseamna ca sotia a contribuit. Nu stiu daca poate pretinde... Poate sunt si alte pareri sau imi explicati.

Multumesc.

Am uitat un aspect important. Firma a fost infiintata DUPA casatorie.

Sunt aproximativ in aceeasi situatie, cu mentiunea ca incerc pe cat posibil sa evit divortul.
Sunt unic asociat in firma.
Profitul este mic sau nu este. Ma refer la contul 121.
Ca si active, ar fi niste utilaje despre care vreau sa stiu daca intra la partaj.

Vreau sa multumesc anticipat pentru rabdarea de care dati dovada sa-mi cititi cazul.

Nu am gasit nicaieri, din toate cazurile care le-am citit, cum se ia in calcul amortizarea utilajelor. Ce se intampla daca utilajele sunt in mare parte amortizate? Ce se partajeaza? Se face o evaluare?

Parerile sunt impartite, dar de cele mai multe ori se sustine cu tarie ca firma este o entitate separata de soti, si ca nu intra la partaj decat eventual partile sociale, care se evalueaza.

Mai apare un aspect... Fiind entitate distincta, la partaj se ia in considerare aportul fiecarui sot. Pot dovedi ca o mare parte din contributie am avut-o eu. Din salariul meu si alte venituri.

------

Tot pe firma, se realizeaza niste venituri care sunt un fel de proprietate intelectuala (dupa parerea mea). Lucrari personale publicate pe internet, la care aportul sotiei este null. Doar daca instanta nu considera, cumva... ca m-a sustinut moral??

Proprietatea unor site-uri de internet se considera bun comun din moment ce sotia are doar idee ce fac eu acolo dar nu a contribuit absolut deloc?

O buna parte din finantarea firmei s-a facut cu aceste venituri. Ca si dovezi ar fi contractul, extrasele de cont cu incasarile aferente.


Ce sa mai intre la partaj daca veniturile cred ca pot fi dovedite ca fiind proprietate intelectuala, iar firma a fost finantata cu aceste venituri + salariul meu (din nou, dovada cu veniturile lunare) iar bunurile cumparate pe firma au fost luna de luna amortizate.

Profit net mic, sau zero. Ba chiar este posibil ca soldul contului 121 sa fie debitor, adica in pierdere.

Autoturismele cumparate pe persoane fizice da, acelea cred ca intra la partaj, precum si locuinta, insa din nou, autoturismele eu le-am cumparat din banii care au rezultat din activitatea mea intelectuala. Contractul este pe firma insa doar eu am desfasurat acea activitate.

Sotia nu a fost angajata in firma, figureaza pe alta societate si a fost multi ani pe crestere copil. Sunt de acord ca ea trebuie protejata legal, iar despre copii nici nu mai zic: PENTRU EI facem tot ce facem.

Situatia mea este cu atata mai incurcata pentru mine, cu cat as vrea sa fac investitii si sunt blocat. Din nou, veniturile mele...

Mentionez un aspect important: in banca, in contul firmei nu s-a depus numerar NICIODATA din activitatea la care si ea participa. In banca s-au incasat doar bani din sursa mea de activitate intelectuala.

----------

O alta chestiune: cu ceva timp in urma, sa zicem acum 3 ani, am semnat la notar o imputernicire prin care ea ma poate reprezenta la nivel maxim. Nu mai stiu cum ii zice. Practic, sa nu mai umble dupa mine sa semnez orice hartie. Cu respectiva hartie putea merge la banca de exemplu sa se adauge pe ea ca fiind autorizata pentru operatii bancare.
Nu stiu daca asta conteaza, sau schimba cu ceva ca sunt unic asociat.
Banuiesc ca, chiar daca i-am dat "putere" nelimitata in a ma reprezenta, nu poate sa se adauge ea pe ea ca si asociat. Tot eu trebuie sa semnez o realocare se parti sociale.

-----------

Inchei prin a repeta ca NU vreau sa divortez dar de 2 ani sotia imi spune ca nu ma iubeste si ma respinge total. Motivul? Si-a gasit o persoana de care s-a atasat, tocmai la noi in firma. Se pare ca dintr-o data eu nu mai sunt potrivit pentru ea. Ba chiar i-am surprins, intr-o "colaborare" de a sustrage o parte de bani din firma. Nu vreau sa-l numesc furt... Daca aveam rabdare, le puteam organiza un flagrant, insa CHIAR ACOLO AM AJUNS? Sa ma apar cu politia de propria sotie?

Sunt extrem de dezamagit de ea, cu atat mai mult cu cat este mama copiilor nostrii.

Va rog, daca aveti intrebari, sa ma lamuresc si eu ce sa fac...
pot sa ma gandesc sa evoluez ca investitie??
Pot achizitiona ceva pe firma?

ca de 2 ani de zile astept si incerc sa sper ca-si revine, dar... se pare ca nu vrea sa depuna nici un efort minim.

Multumesc.

Am stabilit cu multa vreme in urma ca nu vrea terapie de cuplu. Eu nu mai propun. Am propus tot: terapie amandoi, pe rand, tratament, m-am aratat bine intentionat. Totul in zadar.
Este acasa de cateva zile, face treaba prin casa si pastram distanta.
Practic ma simt legat de maini si picioare. Nu vrea nimic.
Sunt si foarte nervos pe ea, dar nu.i momentul pentru ale mele.
Candva va realiza ce rau a facut.
Pt. mine oricum nu mai este acea femeie pt care bagam mana un foc si.mi dadeam viata daca era cazul. Poate ea crede ca eu sunt de piatra si nu sufar.
In fine, va mai scriy daca sunt schimbari.

@decunicoleta
Ar fi un start bun in a accepta un tratament. Dar o caracteristica a depresiei este tocmai respingerea ajutorului.
Nu pot convinge. Nu eu. Este aproape imposibil. O ia ca pe un afront personal.

Exact: un astfel de bolnav (desi nu-mi place sa se faca referire la ea in acest mod) poate fi extrem de recalcitrant. Este si "instabila", in sensul ca da dovada de duritate dar apoi pica ea insasi in stari de plansete. Nu stiu cum sa va zic... ma loveste cu tot ce are si parca sufera ca nu scapa de mine. Ma gandesc ca nu cumva sa fiu obiectul 'refularii' ei iar ea sa nu constientizeze in mod real cat de mult ma afecteaza.

Parintii ei sunt foarte amabili cu mine. Ba chiar ne intelegem bine.

Cat timp nu incepe un tratament, nu pot astepta linistire. Parca este intr-un cerc vicios de reprosuri. Si daca ati sti numai ce-mi reproseaza... cu oricine discut se exprima astfel: "ASTEA NU IS MOTIVE DE DIVORT".

Am avut multa rabdare, pana nu am fost cu copii. Nu stiu daca intelegeti sentimentul. As vrea sa spun ca pe mine, ca barbat, pot zice cu siguranta ca pierderea copiilor ma doare ca si pe ea. Sunt "doar" tata, dar unul foarte atasat de copii... Altii renunta mai usor si-si zic ca "este bine si asa, voi face parte din viata lor" si apoi pe parcurs "uita" ceea ce mi se pare ABERANT.

Sotia mi-a aruncat cuvinte jignitoare: "lasa ca-ti faci altii"... nici nu realizeaza cat de tare ma doare asemenea vorbe. Sau "lasa ca te obisnuiesti fara ei". Pur si simplu nu sunt vorbe din gura ei. Parca ii posedata (okok, nu vreau sa ajungem pe latura spirituala pe aici)

Asa cum ziceti "parca nu are ganduri reale"

"Ne-am luptat cativa ani in care l-a refuzat". Asa este, tipic acest refuz de tratament.

Similar cu incidentul public de care ziceti, si mama ei imi zicea ca ar vrea sa o ajute in acest sens, sa intervina, pentru ca se distruge.

Sper sa nu ajungem la internare... dar tare slabita este.

Dincolo de suspiciunea de a fi cu depresie, exista si posibilitatea ca aceasta femeie sa vrea in mod real sa scape pur si simplu de mine, dar se simte DOAR VINOVATA fata de copii, si atata. Poate nu este bolnava, nu are nevoie de tratament, doar de libertate. Ar vrea sa cunoasca alte personalitati, alte "variante".

Desi am practicat "pledoaria" la inceputul crizei, momentan nu ma rog de nimic: atentie, mancare, curatenie etc. De fapt ma descurc foarte bine si singur. Este vorba de ea si de copii.


@CRM2013:
- Nu vreau avantaj. Vreau protectie in caz de mai rau.
- Da am fost ignorant... din nou o regula... cand sotul nu realizeaza cat de disfunctionala este casnicia.
- Da, este eronat, dar nu-i chiar asa de rau cum ziceti. Am avut momente de cuplu autentice. Rasfaturi, cuvinte, jocuri fara tenta sexuala, rasete... etc.
- Da, asa zice si sotia ca banii sunt... zero... Pana nu ii ai... stiti?
- da, relatia sexuala este complet deteriorata de mult timp
- da, am un alt "drive" sexual. Dar nu in halul in care sa ma duc pe coclauri, evident.
- Nu sunt probleme cu copilul de asemenea natura care sa afecteze viata de cuplu. Nu-i ca si cum am avea un copil cu handicap. Doamne fereste.
- Atasarea emotionala de alt barbat implica si un defect de caractere. Pentru barbati, faptul ca femeia lui se ataseaza emotional de alt barbat, este ca si pentru femei aventura sexuala a barbatului. Ambele sunt extrem de greu de digerat.
- Da, sotia sufera.
- Mi-am asumat greselile.
- M-am pus in locul ei.
- Nu doreste consiliere psiho de cuplu

Supararea si orgoliul ma fac cateodata sa am gandire de "vultur de prada" insa nu pot sa fac rau. Pana la urma este mama copiilor mei, merita sa fie fericita si daca va fi cazul, fara mine. Dar imi este pur si simplu groaza sa stau fara copii.
Cred ca ma intelegeti.

Si daca cineva ma intreaba: "domle'.. doar de copii iti este sau iti iubesti inca si sotia".... as raspunde ca-i vreau binele, tin la ea, dar nu o mai vad ca si iubita. Nu dupa atata vreme de respingere. Stiu, am gresit, dar intotdeauna am sa o vad ca pe femeia care a tras de mine sa divortam.


Cu riscul unor mesaje prea lungi, am incercat sa fiu cat mai concis si mai ales am acordat atentie maxima fiecarui mesaj. Multumesc din nou celor care doresc sa ma ajute, legal sau cu sfaturi.
Desigur, partea legala pica atunci cand ai intelegere si poate un divort amiabil insa intelegeti ca am nevoie si de siguranta.

@AVIVL:
- nu m-ati deranjat, doar ca "sufar" si eu cu nervii acuma, sunt usor de provocat.
- am inteles ca si ei i-ati fi spus mai dur partile ei rele.
- nu se pune problema de pensie sau sustinere, pentru ca are acces total la finantele familiei.

@DianaGherea:
- in ceea ce priveste lipsa mea de habar daca mai primeste sau nu indemnizatia, explicatia este simpla: nu suntem in relatii suficient de ok, si evit orice tensiune intre noi, cu atat mai putin importanta banilor, prin faptul ca nu se mai vireaza pe card banii respectivi. Exista posibilitatea ca sotia sa fi redirectionat virarea pe un alt card. Iar eu nu o intreb pentru ca nu-mi pasa de banii aia.

Intreruperea alimentarii cardului coincide cu implinirea varstei la care copilul, PROBABIL, trebuia sa faca din nou expertiza (reevaluarea) conditiei. Posibil sau nu, sa se reia.

Repet, nu sunt cu sotia in relatii suficient de linistite incat sa aduc in discutie un subiect atat de nesemnificativ, de parca o indemnizatie de 600 si ceva de lei conteaza. Avem venituri mult peste.

Tin sa preciez ca nu ne incadram in "tiparul" cetateanului care pacaleste sistemul pentru a obtine venituri. Daca era cazul sa mentionez...

Foarte interesat raspunsul dvs. Am sa-l recitesc si am sa iau ce-i bun de acolo... adica aproape tot. Revin si cu alte precizari.


@DianaGherea

Am sa va raspund la intrebari, pe rand, in ordine... poate conteaza:
- Intotdeauna lasam treburile firmei cand cnsideram EU ca problema este reala. Da, judecam cu ceva egoism. Dupa cum vedeti, nu ezit sa ma incriminez.
- 8 ore la servici unde sunt angajat, iar apoi mergeam si la firma sa lucrez dupa-masa, iar concediile mi le lucram doar la firma.
- Nu am lipsit niciodata de acasa "din senin". Pe copilul mai mare doar eu il duc la scoala, dimineata. Cu tot dragul. Mi-ar fi dor sa nu fac asta.
- Da, seara priveam un film, sau lucram si de acasa. Este adevarat ca trebuia sa-mi rup din munca sa ma concentrez pe familie. MAI ALES cand sotia avea nevoie de prezenta mea.
- Scosul in oras era rutina. Sotia s-a declarat nemultumita si monotonie sa iesim in oras la plimbare cu copii. "Doar asta am facut"... zice ea.
- Nu am trimis-o la relaxare. Este adevarat.
- Nu am intrebat-o ce a visat, ba chiar am ignorat problemele ei, zicand ca nu-i treaba mea. Asta a generat cea mai mare parte a problemei. Da pot fi acuzat de neglijenta emotionala.
- Nu am ajutat la curatenia zilnica si da, faceam curat doar la mine in camera. Ma gandea ca si asa este super ok...
- Da, am vorbit si urat, am facut-o pisaloaga, ... da ca ma bate la cap cu probleme, dupa ce eu aveam atatea pe cap.
- Faceam surprize periodic. Aniversam relatia o data pe luna. Flori sau ciocolata, simbolic.
- Da, ii place libertatea financiara... cui nu-i place?
- "La fel ca baietii..."... M-am privat si pe mine de asta... am uitat ce-s iesirile cu prietenii. Ea nu suporta alcoolul. Deloc.
- In general lucram de la 8-16 si mergeam direct acasa. Daca nu ieseam cu copii, stateam acasa. Trec zilele si nici nu-ti dai seama...
- Preferam sa fiu cu familia. Nu am iesit cu prietenii. Cu atat mai putin cu partenerii de afaceri.
- Aventura emotionala este un motiv de divort destul de serios. Multe aventuri emotionale "degenereaza in aventuri sexuale" , iar faptul ca ai avut incredere oarba in cineva, nu se mai repara niciodata. Ma simt tradat, chiar daca nu a fost sexual.
- Familia este intotdeauna cea mai importanta. Sanatatea mai ales.
- Repet ca de 1 an si ceva nu-mi explica nimic. Tot ce fac, fac SINGUR, chiar si incercarea de a salva casnicia.
- ORGOLIU MASCULIN? Multi "barbati" m-ar critica, ca fiind slab, ca fiind batjocorit de ceea ce fac, insa eu consider ca sotia trebuie ajutata. Depresia poate "dezactiva" sentimentele si pune doi oameni ce s-au iubit la limita de a se lua la bataie. Nu doar ca EVIT lucrul asta, dar mi-am calcat in picioare tot "orgoliul" din maduva oaselor pentru a salva familia si pentru ea si pentru copii. Credeti-ma.
- Intimitatea sotilor mi se pare o placere dincolo de relaxarea cu prietenii la o bere. Cel putin astea este mentalitatea mea. M-as fi bucurat sa fie de aceeasi parere. Vad pe forumuri femei care se plang ca sotii lor se masturbeaza in loc sa faca amor cu ele... O alta ciudatenie.
- Voi face sex tantric... daca pot... cine stie...

@DianaGherea:

"4) Pot sa va asigur ca sotia dvs inca va doreste fizic. Intreg acest comportament al ei (inclusiv separarea si plecarea de acasa, fara a face pasul definitiv care este divortul) este afisat doar cu scopul ca sa va faca sa suferiti, sa va dati seama ca nu faceti ceea ce trebuie pentru familie. Ceea ce se asteapta de la dvs. Iar faptul ca nu a intentat divort dovedeste faptul ca inca are sperante sa vedeti cat greseti si ca spera sa va indreptati. Credeti-ma, vorbesc din experienta!"

Va asigur eu ca nu ma doreste fizic. Da, ma face sa sufar. Este o stare greu de dus, chiar si pentru cineva mai "detasat". As vrea sa fiu si eu mai "nepasator".

Sper sa aveti dreptate, si daca aveti aceasta experienta, si sti exact cum gandeste o femeie cu copii sau fara... sunt convins ca as readuce casnicia. Insa nu depinde doar de mine. Pentru casatorie este nevoie de 2, pentru divort doar de unul singur.


nu postati mesaje consecutive, multumesc

Am citit toate raspunsurile si va multumesc pentru ele.

Nu are rost sa dau "quote" pe rand, pentru ca fiecaruia as avea cate un raspuns, chiar pe larg, insa mai pe scurt, ideile mele sunt urmatoarele:

- Nu intentionez sa-mi despart copii de mama lor. Sub nicio forma. Mie imi este frica sa nu fiu "santajat" sau pus in situatia de a fi musafir in viata lor. M-as bucura daca sotia ar gandi similar, adica dincolo de partajari, sa nu foloseasca copii pentru a-si face fostul sot sa sufere. Sper ca m-am exprimat clar.
- Sub nicio forma nu mi-as acuza sotia, in proces, ca este bolnava psihic pentru a obtine custodia.

Pentru cine mi-a raspuns din propria experienta, cu sotul si fraze la indigo:
- As vrea sa ajut. Si eu am facut afirmatia ca un divort nu este benefic nici pentru ea in momentul de fata.

Alte idei:
- nu sunt un "vultur" care cauta avantaj in fata sotiei in caz de proces. Ce caut insa este sa ma APAR. Orice as folosi impotriva ei la proces ar genera o animozitate definitiva. As vrea ca pe viitor sa aiba sentimente mai bune fata de mine si sa traga concluzia: "ce rau am fost cu el, desi a incercat totul sa pastreze casnicia". Este incomparabil mai bine decat "da-l in .... ma-sii de magar, ca numa rau mi-a facut in viata".


Intre timp sotia a revenit acasa , cu tot cu copii. Da, insa ma ingrijoreaza vorba ei ca doreste separarea de dinainte de a se duce.

Daca am discuta aici despre metoda de a reface relatia, poate am depasi sfera juridicului, dar tare am apreciat comentariul doamnei care a trecut prin ceva similar si mi-a spus ce ar fi vrut ea, de ce are nevoie.

"Apararile" mele sunt inutile. Ca si acasa, la fel si aici, mai ales in fata femeilor. Le inteleg.

Poate acuma m-am facut mai bine inteles ce am urmarit cu acest topic. Oricine se incadreaza in a fi "om normal", mama sau tata, si-si iubeste copii se simte ca si mine cand te vezi pus in fata posibilitatii de a fi doar ocazional in viata lor.

Ma interesa FIECARE consult al copiilor. Fiecare tratament, fuga de urgenta la spital in caz de viroze cu temperatura mare, etc.
Am asistat la nasterea lor. Am tinut de mana, am fost acolo.
Fiecare zi, luna, gest al copiilor l-am trait. Am albume foto pe ani, luni, evenimente.

Desi am fost preocupat de munca, nu pot exprima aici cat am fost de prezent.

Momentan inchei acest comentariu, dar am sa RECITESC raspunsurile voastre si daca consider ca trebuie sa o fac, am sa raspund punctual.

Intre timp, ma bucur de copii ca sunt acasa.

In cat timp se poate obtine dreptul la vizita in caz ca sotia se opune? Ma refer la acel minim de un weekend la doua saptamani...

Sa zicem ca separarea nu decurge amiabil (desi intentia mea este). Ea se "izoleaza" la socrii si nu-mi deschide interfonul. Nu ma pun sa fac scandal pe la usi, mai degraba as obtine o interventie cat de rapida din partea legii ca eu sa-mi pot vizita copii.

Am inteles indrumarea tuturor spre o separare amiabila.