avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 704 soluții astăzi
Forum Activitate pinteaadrianmarian

Activitate pinteaadrianmarian

Bună seara.
O sa încerc sa rezum speța.
In data de 15.11.2018(ultima zi în termen) am depus la AJOFM Sălaj documentele pentru alocarea primei de relocare conform art 76 din L76/2002. Aceștia mi-au comunicat ca sunt în afara termenului de depunere și au refuzat sa îmi dea o decizie în această privința. Ulterior i-am acționat în instanța și aceasta mi-a dat câștig de cauza și ii obliga la alocarea acestei prime de relocare, în data de 08.11.2019, azi primind și motivarea. Întrebarea mea este urmatoarea: Având în vedere ca din acesta prima de relocare, pe lângă drepturile mele, am și anumite obligații timp de 3 ani, așadar pot cere obligarea acestora la plata retroactiva de la data de 15.11.2018 de când eram în drept de a primi acea prima și sa mi se recunoască acest prim an din cei 3? Totofata pot cere și penalități? Mulțumesc anticipat
Buna seara! Vreau sa prezint urmatoarea speta:

In noaptea dinspre 6 spre 7 ianurie 2017 iesind dintr-un local impreuna cu niste amici cu scopul de a pleca acasa, am traversast strada pentru a urca in taxiul de peste drum. In momentul traversarii, grabind pasul am scapat sticla din mana. Dupa ce am urcat in taxi in fata acestuia a oprit masina de la Politia Locala. In acel moment am coborat si am urcat de buna voie in masina politiei, recunoscand ca sticla a fost a mea. Am fost transportat la sediul Primariei un agentul a inceput redactarea procesului verbal. La un momendat agentul m-a intrebat daca recunosc fapta si daca semnez procesul-verbal. I-am raspuns ca inainte doresc sa citesc procesul verbal si sa i-au la cunostinta cuprinsul acestuia. Agentul mi-a raspuns ca mai intai trebuie sa recunosc fapta si sa semnez procesul verbal. I-am spus ca nu pot sa recunosc si sa semnez in aceste conditii iar acesta mi-a spus ca in acest caz procesul imi va fi trimis prin posta. La iesire eram asteptat de amicii mei, avand o discutie contradictorie cu cel de al doilea agent care nu a intrat in acest timp in sediul Primariei. Le-am reprosat acestora ca nu cunosc procedura de intocmire a PV si ca ar trebui sa existe *o scoala pentru politistii locali la fel cum este si pentru Politistii din cadrul M.A.I. apoi am urcat in masina. In urmatoarea saptamana, SURPRIZA, am primit acasa intr-un plic doua procese verbale. Primul PV pentru fapta savasita de aruncare a sticlei pe alee publica, iar in cazul acestuia este precizat ca nu a fost niciun martor de fata deoarece eram eu de fata, iar la alte mentiuni este precizat doar ca: *recunoaste fapta*, cu toate ca eu nu am recunoscut niciodata acest lucru, apoi precizaeaza ca am revuzat sa semnez. La al doilea PV este o amenda de 800 de lei in care precizeaza ca am savarsit, citez, in public fapta si gesturi obscene, injurii si amenintari la aderesa politisitilor. Din nou nu exista martor pentru ca *PVCC a fost intocmit in lipsa contravenientului*. In aceste conditii mai ales pentru al doilea PV este legal indeplinita procedura de intocmire. Exista sansa de castig in instanta si de anulare? Multumesc anticipat!