avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 705 soluții astăzi
Forum Activitate RalucaMi

Activitate RalucaMi

Multumesc.. am inteles trebuie plătită. Dar mai am o intrebare. Daca casa este construita in regim propriu avand la baza autorizatia de construire cum se procedează pentru receptia finala a constructiei? Am nevoie de diriginte de santier? Cine face aceasta receptie?

Cornel Vasile a scris:

Care sunt reglementările ce prevăd prelevarea de către Casa Socială a Constructorilor (CSC), de la beneficiarii care dezvoltă imobile, a unei cote de 0,5% din valoarea devizului?

Casa Socială a Constructorilor (CSC) a fost înfiinţată şi îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 215/1997, rolul său fiind de asigurare a protecţiei sociale a salariaţilor din sectoarele de construcţii şi materiale de construcţii, în perioada timpului nefavorabil. Legiuitorul român a considerat că se impune înfiinţarea unui organism instituţional al cărui scop să constea în adoptarea şi luarea măsurilor sociale destinate protecţiei salariaţilor din domeniul construcţiilor pe perioada timpului friguros, perioadă în care întreaga activitate din construcţii este întreruptă.

Deci, tocmai raportat la scopul înfiinţării CSC, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 215/1997, sursele de constituire a fondului CSC, printre acestea fiind enumerată la lit.c. şi cota de 0,5% din valoarea devizului de construcţii, cu corespondent în devizul general al lucrării.

În aplicarea Legii nr. 215/1997, a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 600/1998 pentru modificarea şi completarea HG nr. 376/1994 privind metodologia de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiţii, care introduce în structura devizului general şi cota de 0,5% ce revine CSC. Ulterior, HG nr. 600/1998 a fost abrogată prin apariţia altor hotărâri de guvern, în prezent fiind aplicabilă HG nr. 907/2016 (în formă modificată prin HG nr. 79/2017), care menţine cota de 0,5% ca element în structura devizului general.

Toate aceste prevederi legale atribuie în sarcina titularului unei autorizaţii de construire în calitate de beneficiar de investiţii - investitor sau proprietar - obligaţia virării către CSC, pe măsura execuţiei lucrărilor, a cotei de 0,5%.

Este important de menţionat că obligaţia suportării acestui cost revine tuturor beneficiarilor de investiţii - investitori sau proprietari - titulari ai unei autorizaţii de construire (indiferent de sursa de finanţare) care are la baza obţinerii ei, printre documentele obligatorii, şi devizul general al lucrării. Iar, potrivit HG nr. 907/2016, beneficiarul investiţiei este definit ca fiind orice "entitate publică, persoană juridică sau fizică, ce are un drept de execuţie a lucrărilor de construcţii potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Sursa : [ link extern ]

Buna ziua. Pentru a obtine autorizatia de constructie a unei case mi s-a cerut sa platesc urmatoarele taxe:
0.5 din valorea acesteia la primarie
0.1 la isc
0.5 la casa constructorului
As vrea sa stiu aceasta taxa catre casa constructorului conform carei legi se plătește?
Ps: casa o construiesc sotul si socrul meu, nu este o firma care executa lucrarea.
Buna ziua. In urma cu cateva zile am cumparat o masina. Proprietarul din actele masinii facuse un contract cu un intermediar , masina este scoasa de la taxe si impozite in baza acestui contract. Eu am dat banii, am luat masina . am cartea, talonul, fiscalul proprietarului din acte si urma sa fac un contract dintre mine si noul proprietar dupa cateva zile deoarece pe contractul pe care il avea acesta din urma nu avea stampila de la primarie . ( deci masina nu figura la taxe si impozite? ) Din nefericire al doilea proprietar(intermediarul) a decedat ulterior. Ce ar trebui sa fac in cazul acesta? Am apucat sa fac si asigurare pe numele meu in vederea inmatricularii. Exista vreo cale sa mai pot trece masina pe numele meu?
Cu proprietarul din acte as putea lua legatura. La familia decedatului nu as vrea sa apelez momentan avand in vedere pierderea suferita nu as vrea sa deranjez.