Daca veți fi de acord ambii cu divorțul, inclusiv cu atribuirea culpei unuia sau altuia, ori ambilor, nu se mai trece la etapa urmatoare, adică administrarea probei testimoniale (martorii).
Nu as renunța la martori, caci posibil soțul sa nu fie de acord cu desfacerea căsătoriei din culpa lui/ ambilor, ci sa dorească, de ex., din vina dvs, iar dvs sa nu fiți de acord.
Plângere contravențională la judecătoria care arondează locul unde ați fost depistat, în care sa menționati aceste aspecte și să propuneți probele pe care le considerați utile..
Soluția in dosar depinde de valoarea alcoolemiei din sânge, care va fi data de rezultatul probelor, dar și de practica procurorului care instrumentează dosarul.
Daca polițiștul a zis ceva, probabil că știe el..
Amenda administrativa nu mai exista in reglementarea actuala, insa exista posibilitatea renunțării la urmărire sau alte soluții bune. Acum, depinde și de istoricul purtărilor dvs(alte ciocniri cu legea penală)
In funcție de soluție, cazierul poate ramane curat sau nu
In drum spre Graz, venind dinspre Slovenia, după ce am trecut de vama, fara sa fie vreo benzinărie pe autostrada, am fost oprită și sancționata cu 120 euro că nu am vigneta. Degeaba am explicat că nu am avut de unde să o cumpăr.. mi s-a motivat că trebuia cumparata din alta tara.
Am platit pe loc, dar nu mi se pare ok, intrucat nu mi s-a dat posibilitatea sa respect legea, fiind știut că la intrarea într-o țară găsești ghișee pt vignete..
Ma puteți ajuta cu unele informații privind modalitatea de contestare?