avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 662 soluții astăzi
Forum Activitate Caramela80

Activitate Caramela80

Bună ziua. Mama mea se chinuie de aproape 1 an și jumatate să se înțeleagă cu asociația de proprietari pentru repararea acoperisului. Ea stă la ultimul etaj iar ceilalți locatari nu vor sub nici o formă să contribuie la reparația acoperisului. Administratorul asociației face pe naivul de fiecare dată (ca să fiu amabilă) spunând că nu poate obliga pe nimeni să contribuie cu bani dacă oamenii nu vor. Știe că legea prevede că acestea sunt cheltuieli comune dar spune că efectiv nu are ce să facă, mai ales că sint locatari care vin o dată pe an sa plătească întreținerea și nu poate da de ei în rest. Acum câteva zile m-am dus eu peste domnul administrator spunându-i că în blocul nostru toate aceste cheltuieli se bagă în factura lunară de întreținere, așa nemaiavând nimeni cum să refuze plata. Cheltuielile de modernizare pentru lift, de reparație acoperiș, de zugravit pe scară, cu toate ne-am trezit afișare de plată fără să ne intrebe nimeni dacă suntem de acord sau nu. Acum a venit cu alt motiv, ca trebuie să pună în discuție dacă poate proceda așa la următoarea ședință, ședințe care chipurile se fac la 3 luni sau mai rar. Pana la urmatoarea ședință vine toamna, vin ploile și uite așa mai trece un an fără sa se facă nimic. Vă rog să îmi dați un sfat despre cum aș putea proceda ca să grăbim putin lucrurile și ce variante legale am de rezolvare a problemei. Mama este cam disperată, ea a platit de un an de zile împreună cu alte cateva persoane o suma destul de mare către asociație, sumă destinată reparației. Nu mi se pare corect, ei se folosesc de banii aceștia dați de cateva persoane de bună credință iar celor de la ultimul etaj va începe să le plouă în casă în curand. Mă gândeam să fac o cerere scrisă către asociație, cu număr de înregistrare, în ideea că ar fi obligați să dea un răspuns. Că așa prin vorbe pot tărăgăna oricât. Mulțumesc anticipat pentru orice sfat.
Răspuns la discuția Interdictie de a merge la mormant
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Multumesc frumos.

BarbuMonica a scris:

Buna ziua, parerea mea, din ceea ce relatati dvs, este ca femeia are probleme psihice. Alta solutie, decat sa o ignorati, nu cred ca exista si sa ii explicati mamei sa nu isi bata capul cu ea. Ma gandesc ca nu vine chiar atat de des la mormant si dupa ce pleaca puteti sa aruncati ceea ce a adus ea. Nu are rost sa va stresati pentru astfel de oameni, va inteleg ca este suparator, dar daca legal nu puteti face nimic, sfatul meu ar fi sa ii dati pace. pana la urma o sa renunte singura, mai ales daca vede ca e ignorata. Acele pomeni nu va afecteaza nici pe dvs nici pe decedat nici in bine nici in rau, nu au nici o valoare.

Răspuns la discuția Interdictie de a merge la mormant



"Nu ar fi exclus sa o fi rugat chiar el.sa.faca pomenile"



Tatal meu a murit in 2 saptamani se la diagnosticul de leucemie.
Nu stia nimeni ca se va sfarsi atat de repede, nici măcar el. Pana in ultima clipa a crezut ca se va întoarce acasa, a murit in spital in Bucuresti. De la internare nu a mai tinut legatura cu ea pentru ca mama a fost cu el tot timpul. Nu locuiau împreună, suntem chiar din orase diferite, nu stiu ce relatie au avut si chiar nu mai conteaza. Nici nu ar fi aflat ca tata a murit daca nu as fi postat eu pe pagina lui de facebook. Nu imi doresc un proces, nu am nervi de asa ceva. Nu e ceva ce tine doar de gura lumii, va rog sa intelegeti. A fost un șoc pentru mine când am aflat despre ea, il retraiesc de cate ori mergem la cimitir su mai gasim acolo declaratii de dragoste (cu toate ca ea sustine ca a fost o relatie pur platonica), aranjamente cu flori criogenate si alte asemenea lucruri. Vreau doar sa inceteze si sa isi planga durerea, daca e asa cum zice, cu discretie, fara sa o amplifice pe a noastra rasucind cutitul in rana de fiecare data. Nu cred ca e absurd ceea ce cer.
Răspuns la discuția Interdictie de a merge la mormant
Sunt de acord ca oricine poate face pomeni. Dar nu poate sa le faca la ea acasa? Tot susține ca nu au avut o relație ci ca a fost pentru ea ca tatăl care i-a murit când era tanara. Nu poate sa faca asta pentru tatăl ei si sa nu mai bata jumătate din țara doar ca sa vina la mormantul unui om de care ea sustine că nu a legat-o decat respectul? Mi se pare ca a facut o obsesie pentru noi, la aproape in an de la moartea tatalui ea inca ma urmarea pe facebook si imi dadea sfaturi si povețe de parca ar fi fost cineva apropiat. Nu atiam atunci cine este si pana la inmormantare nu ma vazuse in viata ei. Este de bun simt sa nu intri atat in intimitatea unei familii si asa incercate. Poti sa faci pomeni si sa dai acatiste pe la toate bisericile din țară fara sa afectezi cu nimic familia defunctului. Mi se pare ireal ceea ce imi spuneti.
Locul de inhumare din cate stiu eu este proprietate personala. Nu i se poate interzice accesul?
Buna ziua,
Va cer sfatul intr-o problema putin mai delicata.
La moartea tatalui meu am descoperit ca acesta comunica prin mesaje pe telefon si pe PC cu o alta femeie. Cand spun "comunica" nu vreau sa spun ca dezlega integrame. Nu am avut atunci timpul sau dispoziția sa investighez pentru moartea tatalui meu si inmormantarea au cazut exclusiv pe umerii mei, totul s-a petrecut fulgerător si ne-a bulversat pe toti. Inmormantarea a avut loc in alta localitate decat cea de domiciliu. Este un sat unde mama mea sta din martie pana in decembrie iar iarna revine in locitatea de domiciliu. La inmormantare a venit o femeie necunoscuta care s-a recomandat ca fiind o clienta pe care tata a ajutat-o foarte mult. Am primit-o cu bratele deschise mai ales ca ne-a spus ca a venit din Spania special pentru inmormantare, am pus-o la masa, am tratat-o cu prietenie si recunoștință. Dupa cateva luni, in anumite circumstanțe am aflat ca ea era cea cu care tatal meu avea o relatie. As putea sa ii spun amanta dar ea a negat tot timpul acest lucru sustinand ca l-a respectat si la pretuit doar ca pe un prieten. Problema este urmatoarea. Ea se duce de cateva ori pe an la cimitir, face pomeni acolo, ii aduce coroane de flori, trandafiri negri si alte chestii simbolice pe care nu ai cum sa le faci pentru cineva cu care ai avut o relatie platonica. Mai ales ca drumul pana in satul unde este inmormantat tatal meu dureaza cam 2 zile dus intors fiind undeva in Delta. Cum pot sa o impiedic legal sa mai faca asta, mama este destul de rascolita. Data trecută la aniversarea mortii, mama a ajuns la cimitir cu o ora dupa ce fusese si individa. Mi se pare stupida si enervanta situatia. Am incercat sa vorbesc cu ea sa ne lase in pace dar m-a blocat pe toate canalele posibile.
Ma gandeam sa ii trimit un mesaj prin care sa ii spun ca daca mai vine la mormant voi face plangere la politie, ma gandeam chiar la un ordin de restrictie dar nu stiu daca exista baza legala.
Ne simtim hartuite. Indiferent ce a fost intre ei mi se pare normal acum sa respecte intimitatea familiei.
Va multumesc pentru orice sugestie, nu imi doresc decat sa se termine tot circul asta de prost gust. Va dati seama intr-un sat mic unde toti se cunosc intre ei, ce discutii se starnesc atunci cand se intampla asa ceva. Vreau sa o scutesc pe mama de tot stresul asta.
Multumesc anticipat.

Buna ziua,
Vineri am avut o discutie cu angajatorul prin care il notificam ca vreau sa imi depun demisia din motive medicale incepand din ziua urmatoare si sa ma ajute sa gasim o varianta fara preaviz. Mi-a zis ca pot sa plec din ziua respectiva si ca pe el nu il intereseaza, sa trec in demisie ce data vreau. Am intocmit demisia in care am specificat ca doresc incetarea activitatii cu acordul partilor conform articolului 55, litera b, din legea nr. 53. Azi m-a sunat sa ma apostrofeze ca nu trec eu ce vreau in demisie si ca nu mi-o accepta asa. Trebuie sa o refac dar ma gandesc ca daca nu trec nimic este posibil sa imi faca sicane si sa imi incheie cartea de munca într-o variantă care sa ma afecteze. Este legala cererea mea in forma initiala si are sens sa insist sa o primească asa?
Multumesc
Buna ziua.
In urma decesului tatalui meu am mostenit printre altele si o bucata de teren intravilan care a fost folosit pana acum ca gradina. Dupa primirea certificatului de mostenitor am fost indrumata de notar catre biroul de taxe si impozite locale Galati (localitatea de domiciliu) impreuna cu toate actele dobandite, pentru luarea in evidenta de catre acestia daca am inteles eu bine. M-am prezentat la ghiseu cu toate formularele completate insa am fost informata ca nu mi se poate inregistra terenul pana nu ajung la Registrul Agricol pentru o stampila. La Registrul Agricol m-au expediat de urgenta motivand ca nu imi pot face nimic pana nu obtin numar la teren. Ca sa obtin numar imi trebuie o serie de acte printre care si documentatia cadastrala refacuta, impreuna cu planul topografic pentru ca cele existente sunt din 1999 si sunt prea vechi. Nu inteleg de ce sunt obligata sa platesc o noua documentatie cadastrala atata timp cat eu nu am dorit decat sa depun actele pentru a putea plati impozitul in mod corect. Mentionez ca tatal meu a mostenit la randul lui acest teren in anul 2006 si nu a fost fortat sa treaca prin aceasta procedura. Am inteles ca legea s-a schimbat in 1999. Sa inteleg ca el a fost ilegal pana anul trecu cand a murit? Cum a putut sa plateasca impozitul fara sa il oblige nimeni sa treaca prin aceasta procedura. Este un cerc vicios din care iesi vorbind singur. Sa nu uit ca termenul de depunere a fomularelor dupa mostenire catre primarie este de 30 de zile iar documentatia cadastrala dureaza 60 de zile. Practic este imposibil sa te incadrezi in termenele lor si ajungi sa platesti penalitati oricat de buna credinta esti tu ca si contribuabil. Pentru planul cadastral mi s-a cerut o suma deloc neglijabila, suma de care nu dispun avand in vedere ca tocmai am finalizat succesiunea. Odata cu certificatul de mostenitor am achitat si un extras de carte funciara care inca nu a fost eliberat, se pare ca dureaza pana la 2 luni si acesta. Nu este suficient, de ce trebuie sa il platesc din nou? Notarul meu este in ceata, da din umeri si imi zice ca nu stie si sa ma adresez unei persoane autorizate care sa faca planul topografic si restul documentelor. Doar ca tariful pentru toata nebunia asta este foarte mare.

Ce rezolvare exista la situatie, a mai trecut cineva prin asta? Ce se intampla daca nu platesc acum o alta dcumentatie cadastrala? Cineva mi-a spus ca se poate ajunge la blocarea contului bancar. La ei apar in evidente ca si proprietar deci ar trebui sa imi poata calcula impozitul pe care il am de plata. Am inteles ca fara aceste acte nu pot sa vand, nici nu vreau sa vad terenul doar ca m-am saturat sa platesc sume imense pentru nimic.
Multumesc anticipat pentru orice raspuns!
Discuție Succesiune
Buna ziua,
Tatal meu a murit anul trecut in luna octombrie. In urma lui a ramas in apartament in care locuieste acum mama mea, o gradina de 500 m2, un teren agricol si jumatate din casa bunicilor, casa pentru care are certificat de mostenitor.
Eu nu am pretentii asupra apartamentului in care locuieste acum mama dar ne gandeam sa vindem terenurile. As vrea sa stiu daca acest lucru este posibil fara sa mai dezbatem mostenirea, urmand sa ne intelegem intre noi asupra banilor obtinuti in urma vanzarii.
As mai vrea sa stiu cum se procedeaza cu apartamentul ramas de la bunici din care tata are jumatate conform actelor. Unchiul meu, fratele tatalui, locuieste in prezent in apartament si nu suntem in relatii prea bune. Trebuie sa mergem impreuna cu el la notar pentru iesirea de sub indiviziune? El ne sugerase ca ar prefera sa ne de o parte din bani si sa ramama el in apartament dar cine reglementeaza aceasta actiune, presupun ca trebuie semmat un document ca dovada ca s-a facut o plata in acest sens. Din nou, este necesara succesiunea intre mine si mama pentru acest lucru? Taxele notariale pot sa fie destul de mari si in avest moment poate sa ne puna in dificultate pentru ca mama nu dispune de banii si toate cheltuielile cu succesiunea imi vor reveni mie, de aceea incerc sa evit acest lucru daca nu este absolut necesar.
Multumesc frumos!