avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 617 soluții astăzi
Forum Activitate Haci

Activitate Haci

Mulțumesc pentru răspuns. Știți cumva și procedura, cum obțin sau aplic pentru acest ajutor din partea statului? Citind Ordonanța n-am înțeles care dintre cele 3 Anexe trebuie s-o depun: Anexa 1, Anexa 2, Anexa 3, sau un alt act?

Cornel Vasile a scris:

OUG 30/2020
Art. XV
(1) Alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, beneficiază din bugetul general consolidat de o indemnizație egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020.

(2) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din inițiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a) -c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de o indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020. Indemnizația se suportă din bugetul general consolidat.

(3) Indemnizația prevăzută la alin. (1) este supusă impozitării și plății contribuțiilor în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Am o Întreprindere Individuala, legea nu mi-a dat voi sa fiu angajat in propria-mi întreprindere individuală, cu criza asta și starea de urgență activitatea este pe butuci, pe zero, nu mă pot trece în șomaj tehnic pentru că n-am putut fi angajat, cine și cum mă ajută în situația asta cu zero activitate, zero venit?