Activitate ANamelessOne

Nu are sens să repet ceea ce am scris deja. Nu am spus niciodată că sunt dispusă să renunț oricând la ea, în favoarea celuilalt copil. Dacă nu puteți răspunde la întrebare, de ce faceți acuzații nefondate?
Credeți-mă că nu face copilul dvs așa. Am o vârstă, am văzut destui copii considerați "răi" la viața mea, dar nu erau nici pe departe așa. Repet, nu am ajuns ușor la varianta aceasta. Am cerut doar niște sfaturi dpdv legal. Nu știți prin câte am trecut cu și pentru copiii mei, ca să trageți concluzii pertinente.

ayda9988 a scris:

3 asistenti sociali si-au dat demisia, dumneavoastra nu faceti fata cu copilul dumneavoastra si atunci cine sa faca fata? O parte dintre lucrurile enumerate de dvs le face si copilul meu de 6 ani, crescut 100% de mine, am si eu momente cand as baga-o pe OLX, dar e copilul meu, asa ca nu-mi ramane decat sa o educ, sa o iubesc si sa lucrez mai mult cu rabdarea mea. E greu cu copiii, dar nu ne-au cerut ei sa-i facem. Nu putem sa-i abandonam de cate ori nu sunt cum vrem noi. Eu sunt convinsa ca veti reusi, cu si mai multa rabdare sa o ajutati sa devina un om bun. Asta e problema, iar copilul simte, sunteti dispusa sa renuntati oricand la ea, in favoarea celuilalt copil. O mama, nu va putea alege niciodata doar unul dintre copii.

Bună ziua!
Mulțumesc pentru timpul acordat dar, din păcate, tot ceea ce ați spus dvs s-a încercat deja, de aceea am ajuns să pun acea întrebare abia după 10 luni și nu imediat.
A fost dusă și la psiholog, care i-a dat o serie de reguli și pe care ea nu vrea să le respecte. I s-a oferit înțelegere din plin, mângâieri, validări, dar degeaba. Iar ce ați spus referitor la nevoia de control și lăsată să ia propriile decizii, refuză cu înverșunare. De câte ori o rog să facă ceva, începe ori să ofteze, dând ochii peste cap ori să inventeze diverse motive pentru a nu face: o doare capul, o dor picioarele, se aruncă pe jos, spunând că nu poate etc. Și nu vă gândiți că o pun la cine știe ce sarcini, că mi-am promis că nu voi face cu copiii mei ce au făcut alții cu mine și de aceea, sunt și acum singura care face curățenie, singura care spală vasele, ele stând mai mult la joacă sau la discuții cu prietenii. Nu mi-am bătut niciodată copiii pentru că, la fel cum am spus deja, mi-am promis mie însămi că nu-mi voi trata copiii cum m-au tratat pe mine alții. Încerc să-mi înțeleg copiii, să-i laud pentru orice lucru mărunt pe care-l fac, dar problema este că nu vor să facă mai nimic. Și, de fapt, mai mult ea nu vrea. De câte ori a făcut ceva bun sau a dus un lucru până la final, m-am asigurat că este recompensată, fie cu o îmbrățișare, fie cu un "bravo, mami!” fie cu vreun cadou sau am lăsat-o pe tabletă, la desene, ce a vrut ea.
Încercăm să o corectăm, deoarece vorbește groaznic de stricat, ne răspunde că ea nu are nevoie să vorbească bine, corect. La grădiniță nu a vrut, fiind singura din grupa ei, să învețe nici măcar un cântecel sau o poezioară, pentru că "este prea greu pentru mine". Dimineața este un chin să o conving să se spele pe dinți, pe față și să se pieptene.
După ce a fost luată, a fost mutată la 3 asistenți maternali diferiți. Știți cum s-a ajuns la asta? Oamenii aceia au ajuns să-și dea demisia, pentru a scăpa cât mai repede de ea, atât este de greu. (Asta mi-a explicat manager-ul de caz, eu nu aveam de unde să știu cum și de ce).
Deci, încă o dată vă rog, dacă știți, sfătuiți-mă cu privire la ce am întrebat, restul a fost încercat deja de "n" ori.
O zi cât mai bună!

Bună ziua!

A fost dusă și la psiholog, dar fără vreun rezultat. Cum am spus, au trecut 10 luni, timp în care s-au încercat toate variantele. De aceea, întrebarea mea era alta.


Cabinet individual de avocat „Petrescu C.” a scris:

Buna ziua,
Ar trebui sa consultati un psiholog pediatru.
Si cred ca niste sedinte de terapie cu un psiholog specialist in acest domeniu, ar ajuta foarte mult.

Bună seara!
Am o întrebare care ar putea părea cel puțin insensibilă. Din păcate, nu este. Acum aproape 3 ani, de la domiciliul tatălui, mi-a fost luată, în plasament de urgență, fetița (atunci în vârstă de 2 ani). M-am luptat cu sistemul timp de 2 ani și jumătate, ca s-o iau înapoi și, acum aproximativ 10 luni am reușit. Problema este că nu reușim să ne înțelegem cu ea, oricum ne-am purta și oricum am vorbi cu ea. La 6 ani nu ascultă de nimeni, răspunde și vorbește foarte urât oricui și în orice circumstanță. De aproape 10 luni, de când am reușit s-o iau înapoi, nu a fost o singură zi fără vreun incident. Mai am un copil, căruia i-a spus "nu am nevoie de tine, decât până vine mami de la magazin", "nu te suport" etc. Până și de la grădiniță am fost sunați de către educatoare, deoarece și acolo se poartă la fel, țipând și reacționând urât dacă i se refuză ceva sau i se spune că nu are voie anumite lucruri, speriind ceilalți copii. Orice este rugată să facă, în cel mai frumos mod posibil, refuză sau face numai invers. Dacă i se ia tableta, pe motiv că a stat suficient pentru vârsta ei, țipă și trântește lucruri. Își face nevoile pe unde o apucă, deși avem mai mult decât lucrurile necesare pentru a nu face asta, nu se șterge sau spală după ce face treaba mare, ba chiar se ridică, trage hainele pe ea așa și se întoarce la joacă, deși am învățat-o și am rugat-o să nu mai facă asa. Când o întrebăm diverse lucruri (ce faci, ce ai văzut, ce vrei de la magazin, ce ai făcut în bucătărie etc) răspunde, absolut de fiecare dată, cu "Nu știu." Nu pot, în scris, să exprim adevărata gravitate a lucrurilor. Am încercat, cu pedepse gen luat tableta câte o săptămână, luat o jucărie care-i place mai mult, nimic nu o mișcă...
Întrebarea mea este, dacă aș duce-o înapoi, la asistența maternală, cât mi-ar afecta această decizie celălalt copil? Când mi-a spus managerul de caz că se întâmplă des să fie aduși copiii înapoi, de către părinți, prima mea reacție a fost instantă, fiind uimită de ceea ce mi s-a spus. Din păcate, după 10 luni de chin, am ajuns și eu să iau în calcul varianta aceasta. Credeți-mă că nu am ajuns ușor la decizia de a pune această întrebare. Dar, neavând nici un ajutor, având și niște probleme serioase de sănătate și încă un copil care are nevoie de mine, îmi este greu să lupt cu celălalt care nu vrea să se adapteze deloc. Situația în casă este tensionată la maxim, noi fiind deja ca niste bombe cu ceas. Stăm de mai bine de 3 ani aici și nu au fost certuri, până acum 10 luni...
Deci, în concluzie, cer niște sfaturi, deoarece nu vreau să iau o decizie pripită care să-mi afecteze și celălalt copil. Vreau s-o ajut, este tot a mea, dar nici nu pot să lupt, la nesfârșit, cu morile de vânt...