avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 782 soluții astăzi
Forum Activitate Edvach

Activitate Edvach

Stimă! Am întâmpinat o problema în blocul în care locuiesc. De mai exact 3 luni, la întreținere ni s-au mai adăugat 3 persoane într-un apartament de 60mp².
În apartament locuiesc, cu chirie, doar eu cu prietena mea în urma unui contract bine structurat. S-a ajuns să fim 5 persoane din cauza "mi-a zis vecina că în apartament locuiesc mai multe persoane, iar conform consumului ar fi un nr. de 5 persoane", ca să fie totul clar, avem centrală termică în apartament (așa au toate ap. din bloc, fiind unul relativ nou), consumul despre care vorbește administratorul face referire doar la apa rece care într-adevăr a fost în medie de 14,3 mc de apă (media a 3 luni), suntem tineri nu prea am ținut cont de câtă apă consumăm, dar fără vreo verificare în prealabil, acesta ne-a trecut 5 persoane la întreținere și este incorect și nedrept. Au fost multe vorbe între proprietar și administrator pe acest aspect, dar administratorul o ține tot pe a lui. De la o întreținere în care plăteam între 220-260 de lei, s-a ajuns la 310-340 de lei, aproape 100 de lei în plus.
Vă rog să-mi spuneți, există vreun act normativ în baza căruia aș putea acționa juridic împotriva asociației sau aveți vreo soluție la această problemă?
Mulțumesc!