avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 503 soluții astăzi
Forum Activitate Andrei Sa

Activitate Andrei Sa

Bună ziua!
Acum câteva luni un părinte a decedat și am început să achit din datoriile care au rămăs și să reziliez contractele rămase pe baza certificatului de deces. Totul a mers bine și am ajuns la DIGI. Odată ajuns la aceștia am făcut o cerere de reziliere și o novație, preluând din contractul acela numărul de telefon personal. La momentul acela, am achitat tot ce era de achitat, astfel novația s-a efectuat și mi s-a spus că totul este în ordine și că le pare rău pentru pierderea suferită. O lună mai târziu vine și prima factură pe numele meu de la ei, cu suma pe care trebuia să o achit pentru serviciile acestora de telefonie, am achitat și tot așa a funcționat pentru câteva luni. Ulterior, am găsit în scară, la adresa la care figura domiciliul părintelui decedat un plic de la DIGI, pe numele aceluiași părinte, am luat și era o somație de plată. Am sunat la numărul care era acolo și mi-au spus că eu trebuie să achit, deoarece sunt urmașul, nu știu ce promoții și restanțe. Le-am spus că nu se poate, doar am reziliat contractul și am achitat totul, mi-au spus că de fapt, contractul a fost reziliat pentru neplată. Le-am spus că o să plătesc doar pentru a scăpa de gura lor, însă m-am consultat cu agenți de la mai multe puncte DIGI care mi-au spus că nu trebuie să plătesc, că nu au efectuat atunci o cerere de stornare a facturii. Am ignorat de atunci apelurile repetate și mesajele cum că eu ar trebui să plătesc, până acum câteva zile când am răspuns și au spus că vor începe acțiunile în instanță pentru recuperarea creanței. De menționat: nu există masă succesorală, suntem 3 moștenitori, nu există certificat de moștenitor, iar eu sunt cel mai mic dintre aceștia și sunt student, astfel am pensia de urmaș, fiind parctic singurul venit pe care îl am și nu dețin niciun drept patrimonial, nu dețin niciun bun, practic. Întrebarea mea este dacă pot deschide acțiune în instanță, forțându-mă să plătesc cu toate că mai sunt și ceilalți 2 moștenitori? De asemenea, suma este infimă, de 160 de lei... Mulțumesc anticipat! (și îmi cer scuze pentru textul lung)