Activitate flxan_b

Indicarea a două articole din codul fiscal nu se poate constitui într-o motivare a anulării dreptului la o bonificație acordată cetățenilor al căror impozit (pe clădire/teren) este mai mic sau egal (ca valoare) cu 50 lei.
Potrivit Codului Fiscal, în Titlul IX, Capitolul II, art.462,
”(1) Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.”
Eșalonarea ratelor și stabilirea termenelor de plată nu necesită nici o discuție, totul fiind clar.
”(2) Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe clădiri, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. ”
Aici aș fi așteptat o interpretare în spiritul legii, avut în vedere de legiuitor în momentul în care s-a gândit la acordarea unei bonificații, potrivit căruia (spirtului) oricărui cetățean îi poate profita, indiferent de valoarea impozitului datorat. Altfel se instituie o discriminare care contravine art.16 din Constituția României, care menționează în mod expres că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, respectiv nimeni nu este mai presus de lege.
Odată stabilit faptul că tuturor cetățenilor li se aplică aceeași bonificație, în cadrul aceleiași unități administrativ teritoriale, indiferent de valoarea impozitului aferent fiecăruia în parte, putem trece la aliniatul (3), în care, la fel se acordă o bonificație sub forma eșalonării plății în două rate, dacă valoarea impozitului este mai mare de 50 lei.
”(3) Impozitul pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată.”
Doar o conștiință ciocoiască poate interpreta că dacă valoarea impozitului este mai mică sau egală cu 50 lei și respectiv că se va plăti într-o singură tranșă, își pierde dreptul de a fi purtătoare de bonificație.
Altfel, până și ordinea instituirii dreptului la bonificație (aliniatul 2), care precede aliniatul (3), în care se arată grija față de cetățenii care au de plată valori, ale impozitului, mai mari, sau chiar împovărătoare pentru o parte dintre ei, învederează faptul că legiuitorul nu a avut în vedere instituirea unei discriminări, ci păsuirea celor în nevoi.

Poate o hotărâre de consiliu local să anuleze dreptul la bonificația de (până la) 10% pe motiv că valoarea impozitului pe clădire/teren este mai mică de 50 lei? Și dacă ”da” care ar fi principiul de drept? Iar dacă ”nu” care ar fi pașii de urmat pentru anularea HCL?
Mulțumesc!