avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1489 soluții astăzi
Forum Activitate costicristian@icloud.com

Activitate costicristian@icloud.com

Bună ziua
În anul 2022 am avut o poprire pentru o datorie mai veche la banca. Am primit înștiințarea de la executorul judecătoresc, apoi am achitat suma integral și am primit acasă încheierea. În luna mai sau iunie 2025, am deschis un cont la banca, iar la câteva zile am realizat ca am o poprire. Am luat legătura cu banca, iar aceasta mi-a comunicat executorul. Am luat legătura și cu executorul, acesta dându-mi prin e-mail câteva detalii despre dosar. Am observat ca era vorba despre același contract de credit pe care îl achitasem anterior, în 2022, doar ca numărul dosarului era diferit și data din 2016. După ce i-am trimis încheierea, executorul mi-a transmis ca de fapt e vorba de o diferență de cheltuieli de 1500 RON, ca de fapt el a fost primul și nu al doilea executor căruia i-am plătit toată suma și cheltuielile. Ce să fac în acest caz?.. El îmi spune de 1500 RON cheltuieli de judecată, dar poprirea e de 12000 RON. Încheierea mea specifică clar ca totul a fost achitat. L-am rugat să-mi trimită documentele și nu le-am primit nici până acum. Ba mai mult, nu răspunde nici la telefon și nici pe e-mail.