O persoană a fost dusă la bancă si pusa sa semneze un contract într-un hol, fără a i se menționa ce scrie în contract. I s-a spus ca e pentru ‘a ajuta firma sa obțină fonduri mai repede’. A fost grăbită să semneze cât mai repede. Totul făcut pe repede înainte, nici măcar o dată menționat ca e un credit si persoana semnează drept garant fidejusor.
La 2 ani după, primește în poștă scrisoare cu executare silită. Doamna din spatele acestei escrocherii e de negăsit si e în mai multe procese cu diferite persoane si companii, dar din câte am înțeles în cazul acesta ea ar avea cea mai mare datorie. De asemenea firma ei a intrat în insolvență vara aceasta, dar ea are niște terenuri si un apartment pe numele ei.
Pana acum nu s-a primit nici o scrisoare la domiciliu despre acest credit, decât această informare cu executarea silită(deși printre foile primite se numără si niște copiii după scrisori care aparent au fost trimise către adresa). S-a umblat pe la avocați si toți au spus ca nu se poate face nimic(unul a sugerat sa se meargă la o expertiză pentru semnături deoarece nu se asemăna între ele, dar a fost semnat în grabă si pe un hol deci nu știu câte șanse exista asa …).
Exista un contrat scris de mână și semnat de ambele persoane în care se stipulează ca prin acesta ambele părți își încheie colaborarea si ca de acum încolo persoana ce a primit somația nu mai e responsabilă de firma si persoana ce a făcut aceasta escrocherie.
Oare există orice căi de atac? E vorba de o sumă mare, aproape de 6 cifre, e o mașina si un apartament în joc … orice mod prin care se pot proteja bunurile? De exemplu apartamentul nu apărea în somație, se poate dona? Exista orice căi prin care se poate scăpa de datoria asta? Orice idee e binevenită si mult apreciată