avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 848 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Inchiriere cu probleme
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Inchiriere cu probleme

Detinem un apartament pe care l-am inchiriat acum aproape 4 luni pe baza unui contract facut la agentia imobiliara care a venit cu chiriasul. La data semnarii contractului, chiriasul a achitat chiria pe o luna plus o garantie de inca o luna.

Apoi, cind se apropia termenul pentru a doua luna, si in perioada cind trebuia sa inregistram contractul la agentia financiara, pur si simplu nu am putut sa luam legatura cu chiriasul, acesta neraspunzind la apelurile telefonice, si nici trecind pe la apartament, pe care l-a inchiriat pentru a-si deschide un cabinet de avocatura.

Apoi, in cele din urma a aparut. Si-a cerut scuze, a invocat tot felul de motive, dar nu a mai achitat nici o chirie si nici utilitatile consumate pina acum.

Saptamina aceasta a mers la administratia financiara pentru contract, dar iarasi nu putem sa il contactam telefonic, ca sa reglementam situatia impreuna.

Am incercat sa il convingem verbal sa isi achite datoriile sau sa elibereze spatiul. Spune ca vrea sa plateasca, dar nu plateste, si a declarat ca in nici un caz nu vrea sa plece. Nu putem nici sa inregistram contractul, nu putem nici sa il evacuam pentru ca nu avem decit un contract de agentie, dupa aproape 4 luni de inchiriere.

Ce putem face? Pare o situatie fara iesire si ne temem ca daca incepem cu notificari, ne va acuza pe noi de evaziune fiscala.
Cel mai recent răspuns: Sirbu Cristina , Avocat 08:21, 16 Noiembrie 2010
Pentru a declara veniturile la Fisc, nu va trebuie niciun contract de inchiriere.
Eu spun ca este suficient contractul de la agentia imobiliara.
Puteti merge acum si sa declarati veniturile. Indiferent cum ati primit veniturile, ele trebuie declarate.
Puteti avea venituri si dintr-o intelegere scrisa pe hartie igienica. Nu glumesc.
[ link extern ]
Trebuie declarat.

De fapt, ce contract ati semnat la agentia imobiliara?
Declarati acel contract.

Nu ar fi rau sa discutati si cu baroul din care face parte avocatul.

Apoi mergeti la instanta. Urgent.

Alberto Kurtyan
In functie de clauzele din contractul acela de la agentie, puteti rezilia unilateral contractul pentru neplata chiriei si a utilitatilor, notificandu-l in scris pe chirias.
(Apropos de clauze, de regula, contractele de inchiriere date de agentii sunt nu prost, ci foarte prost facute, dar, din pacate, oamenii isi dau seama de asta prea tarziu, cand constata ca in loc sa plateasca un avocat sau orice jurist cu putina experienta ca sa le scrie un contract sigur la momentul inchirierii, vor plati cu mult mai mult pentru ca un avocat sa ii scape mai tarziu de belele...)
Apoi, faceti actiune de evacuare in instanta, pe motiv ca spatiul va este ocupat de o persoana "fara titlu".
Concomitent, faceti si plangere penala pentru tulburare de posesie.
Cereti si daune pentru lipsa de folosinta de la data rezilierii contractului si pana la momentul evacuarii propriu-zise. De regula, lipsa de folosinta are cam aceeasi valoare cu chiria practicata pe piata libera.
Singura problema este ca nu va puteti descurca fara avocat. Ori, ca sa gasiti un avocat care sa va apere impotriva altui avocat, o sa fie greu si mai ales, scump. Si asta intrucat "chiriasul" Dvs., daca este un avocat bun, poate lungi procesul vreo 4-5 ani fara probleme, mai ales ca termenele de judecata se dau acum din Craciun in Anul Nou (viitor :O), ca din Craciun in Paste tot ar fi bine, plus ca dupa proces, la faza de evacuare silita, va mai poate face contestatii peste contestatii, care pot dura si alea inca vreo 3 ani...
Teoretic, pe el nu il va costa nimic, intrucat se apara singur...
Din pacate, alta solutie nu prea aveti, decat, dupa ce reziliati contractul, sa va duceti intr-o zi cand el nu este acolo, sa schimbati yala si sa il notificati sa isi ia lucrurile sau sa le impachetati sa i le trimiteti cu posta sau cu un camion (dupa caz).
O sa va faca el plangere penala pentru tulburare de posesie, o sa va dea el in judecata sustinand ca rezilierea a fost ilegala..
Oricum ati face, tot va trebui sa cheltuiti cu avocatii, cheltuiala pe care o puteati evita daca la momentul inchirierii ati fi realizat cat e mai sigur si mai putin costisitor sa platesti, sa zicem, 100 de euro unui specialist in drept sa va redacteze contractul de inchiriere si eventual sa vi-l ateste. Singurul avantaj pe care il aveti este ca in a doua varianta, cel putin veti fi Dvs. in casa in cei 5-8 ani cat vor dura procesele, si nu el. Nu luati varianta cu schimbatul yalei ca pe un sfat, eu doar va prezint situatiile posibile. Sunt nenumarate argumente pro si contra.
S-a mai discutat pe forum un astfel de caz, aveti link-ul aici, sunt vreo 30 de pagini, cititi-le daca vreti.
www.avocatnet.ro/content/for...

Puteti sa ii faceti plangere si la Barou, dar Baroul nu o sa il scoata din casa..
Cat despre declaratia la Fisc, urmati sfatul colegului Kurtyan. Adaug doar ca atunci cand mergeti sa declarati contractul, atasati si notificarea de reziliere, si copia chitantei de plata pentru prima luna, specificand, intr-un memoriu detaliat, ca singurii bani pe care i-ati incasat sunt pentru prima luna. Data rezilierii contractului o stabiliti in functie de clauzele din contract.
Repet, daca exista o astfel de clauza de reziliere.. Daca nu, e mai complicat....Va trebui sa obtineti rezilierea contractului tot printr-un proces si abia dupa ce veti avea hotararea irevocabila veti putea sa mergeti la Fisc sa va recuperati impozitul achitat..
Un avocat va va putea lamuri in detaliu dupa ce se va uita pe acte.
Cu stima,

Av.Niculescu-Gorpin

Ps: Pana ajungeti la o concluzie, mergeti si platiti Dvs. intretinerea si facturile de utilitati, ca sa nu va treziti ca va taie, de exemplu, curentul (am un client care sta pe intuneric de 2 ani si jumatate dupa ce chiriasul n-a platit facturile vreo 6 luni si a acumulat peste 100 de milioane penalitati si restante la Enel si acum probabil va trebui sa vanda apt. ca sa nu i-l scoata la licitatie).
Indicat este sa platiti facturile la banca, pentru ca acolo vi se cere buletinul si pe chitante va aparea clar ca Dvs. ati platit, si nu chiriasul. Deasemenea, rugati administratorul de bloc sa mentioneze pe chitanta ca Dvs. ati achitat intretinerea.

Multa Bafta !
Multumesc tuturor celor care mi-au dat sugestii pina cum!

Redau mai jos contractul pe care l-am semnat la agentie. Contractul contine la punctul 6) conditiile de reziliere iar la punctul 5e) chiar o clauza de eliberare a spatiului de catre chirias in caz de reziliere.

Dilema mea este in ce masura se poate folosi acest contract in instanta, pentru a obtine un ordin de evacuare, fara ca sa trebuiasca sa il mai inregistrez la Fisc pe un an de zile, dar totusi sa ma achit de obligatiile mele fiscale.

Subliniez ca vreau sa imi platesc impozitul pentru chiria incasata pina acum, adica 2 luni ( 1 luna + depozit 1 luna), dar as prefera sa nu mai continui sa oficiez un contract cu cineva care pina acum s-a dovedit de rea credinta si care nu isi achita obligatiile.

===============================================================
CONTRACT DE INCHIRIERE Nr.. din..

Incheiat intre:
a). ... identificat cu .. si denumit in continuare proprietar si
b). ... identificat cu .. si denumit in continuare chirias

1. OBIECTUL CONTRACTULUI DE INCHIRIERE:
Proprietarul ofera spre inchiriere si chiriasii accepta inchirierea in
scopul ..BIROU.. situat la adresa ...

2. DURATA DE VALABILITATE A CONTRACTULUI:
Termenul de inchiriere este de ..2 ani.., cu clauza de prelungire cu
acordul partilor, incepind cu data de ...

3. CONDITII DE PLATA:
A. Chiriasii vor plati proprietarului suma de ..., reprezentind chiria
pentru ..1 luna.. de inchiriere.
In plus proprietarul solicita plata unei garantii reprezentind ..1 luna..
de inchiriere, garantie ce va fi returnata chiriasului la incetarea
contractului.
B. Suma de plata convenita pentru o luna este de ... lei.
C. Chiria se achita anticipat pe ..1 luna..
D. Astazi ... chiriasul a platit proprietarului in avans suma de ...
reprezentind ..1 luna chirie + 1 luna garantie.. urmatoarele plati efectuindu-se
la fiecare 20a zi a lunii.
E. Agentia imobiliara percepe pentru serviciul efectuat catre parti un comision
reprezenting chiria pentru prima luna, incasata in cote de cite 1/2 de la
proprietar si de la chiriasi.

4. OBLIGATIILE SI DREPTURILE PROPRIETARULUI:
OBLIGATII:
a) Proprietarul isi asuma raspunderea ca imobilul este liber in momentul
in care acest contract intra in valabilitate.
b) Proprietarul se obliga sa puna la dispozitia chiriasilor imobilul in
stare buna, inminind cheile la data de ...
c) Proprietarul se obliga sa suporte cheltuielile de reparatii pentru partile
comune ale blocului in care se afla imobilul inchiriat.

DREPTURI:
a) Sa viziteze imobilul, lunar, cu instiintarea prealabila a chiriasilor,
si numai in prezenta acestora.
b) Sa accepte sau sa respinga propunerile de modificare in cadrul imobilului
inchiriat.

5. OBLIGATIILE SI DREPTURILE CHIRIASILOR:
OBLIGATII:
a) sa mentina in stare buna imobilul si bunurile din cadrul acestuia
b) sa accepte vizitarea imobilului de catre proprietari
c) sa nu faca modificari in cadrul imobilului inchiriat fara acordul proprietarului
d) sa suporte cheltuielile pentru degradarile imobilului si bunurilor din
cadrul acestuia, degradari produse din vina sa exclusiva.
e) sa elibereze imobilul in cauza, in termen de maxim sapte zile lucratoare
de la rezilierea prezentului contract.

DREPTURI:
a) sa utilizeze in exclusivitate imobilul, conform scopului cuvenit cu
proprietarul pe toata durata derularii contractului.

6. CONDITII DE REZILIERE A CONTRACTULUI:

a) nerespectarea clauzelor contractuale de catre una din parti;
b) la cererea uneia dintre parti, cu un preaviz de 30 zile.

SEMNATURI

PROPRIETAR SC IMBOBILIARA CHIRIASI

===============================================================
colegii de mai sus v-au sfatuit f bine insa eu am sa vin cu o completare:notificati-l urgent cu privire la reziliere prin executor judecatoresc altfel lungiti problema
E ok. Puteti rezilia contractul in baza art. 6.a, invocand neplata chiriei. Nu va puteti lega de neplata facturilor, pentru ca nu scrie nicaieri in contract ca el are obligatia sa le plateasca !!!!!:P
Mentionati in notificarea de reziliere ca veti reintra in posesia apt. in termenul de 7 zile lucratoare prevazut de art. 5.e.
Singura problema este ca rezilierea are efect de la data comunicarii, astfel incat aveti grija cujm calculati cele 7 zile.
Cu stima,
Av. Niculescu-Gorpin

Alte discuții în legătură

Reziliere contract de inchiriere bf03 bf03 Sunt proprietarul unui imobil pe care am dat in chirie unei firme care are in prezent si sediul social pe adresa respectiva. De 4 luni nu si-a achitat ... (vezi toată discuția)
Incetarea unui contract de inchiriere spatiu comercial silvia1502 silvia1502 Buna ziua, puteti sa imi spuneti daca am un contract de inchiriere intre persoana fizica si persoana juridica inregistrat la administratia financiara,si care ... (vezi toată discuția)
Intrebare, contract de inchiriere alina240 alina240 Buna ziua, Am o intrebare daca ma poate ajuta cineva. In calitate de proprietar am dat in chirie un spatiu in baza unui contract de inchiriere. In ultima ... (vezi toată discuția)