avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 412 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... concediere dupa revenirea din concediu crestere copil
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

concediere dupa revenirea din concediu crestere copil

Buna ziua
Ordonanta de urgenta nr. 111/2010, ART. 25 zice:

(2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a) salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.
(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.


Daca un angajat se intoarce la munca dupa 2 ani de concediu crestere copil, timp de 6 luni angajatorul nu are voie sa-l concedieze pe motiv ca i s-a desfiintat postul?
Aveti grija ca OUG nr.111/2010 se aplica persoanelor ai caror copii s-au nascut incepand cu 01.01.2011 ....

OUG nr.111/2010 prevede ca interdictia se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate. Asadar, nu timp de 6 luni ... perioada interdictiei poate fi cuprinsa intre 0 zi - 6 luni ...
Daca perioada interdictiei este cuprinsa intre 0 si 6 luni, inseamna ca angajatorul poate sa-l dea afara pe angajatul revenit din concediu oricand, adica nimic nu-i interzice acest lucru, adica poate sa-l dea afara chiar in prima lui zi de revenire la lucru, sau poate sa-l dea afara dupa 6 luni.... si totusi vorbim despre o interdictie,.... o interdictie in care angajatorul are voie sa decida ce vrea...
Mi se pare un nonsens... nu mai inteleg nimic...
De ce se mai pomeneste despre o astfel de interdictie, cand angajatorul oricum poate a-l dea afara cand vrea?
Din cauza prevederilor legale existente ... asa cum ati citat si dvs textul de lege prevede ca, interdicţia concedierii se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.

Prin urmare , termenul prevazut de lege este reglementat ca durata maxima ... altfel era situatia daca textul de lege prevedea ca : interdictia se extinde pe o perioada de minimum 6 luni de la data revenirii definitive ...

In practica, se pare ca angajatorul merge pe varianta ca termenul este de 6 luni si nicidecum mai mic ...
Domnule Andrei Gica! Actul normativ este destul de clar! Interdictia de care vorbiti dvs. se refera in primul rand la interdictia impusa angajatorului de a concedia angajati, in perioada de concediu pentru cresterea copilului pana la 2 ani, respectiv 3 ani, precum si in perioada in care se face plata stimulentului de insertie.
Aceasta este punctul principal al legiuitorului in ceea ce priveste INTERDICTIA!!!! Cu privire la perioada de pana la 6 luni, legiuitorul lasa la latitudinea angajatorului, care prin negociere cu angajatii, pot stabili printr-un contract colectiv de munca, la nivel de ramura, sector, unitate ca aceata interdictie sa poata fi PRELUNGITA pe o perioada cuprinsa intre 0 zile si 6 luni!
Va rog sa faceti diferenta intre interdictia propriu zisa, si prelungirea duratei acesteia! Succes!!!!
Acum am inteles.
Deci, perioada de prelungire a interdictiei este clar stabilita prin negociere in CCMUN.
Asta nu intelegeam: ce anume il impiedica pe angajator sa-l dea afara pe angajat imediat dupa revenire? Si din raspunsurile dvs, mi-am dat seama ca libertatea angajatorului este limitata de acel contract colectiv de munca incheit fie la nivel de ramura fie la nivel de unitate, pt ca acolo este precizata exact perioada de prelungire a interdictiei cu pricina.
Va multumesc pentru raspunsuri si iluminare

Alte discuții în legătură

Cerere concediu crestere copil piafen piafen Buna ziua, As dori sa stiu daca pot fi concediat de catre angajator daca imi depun cerere pt Ccc. Pentru mama e obligatoriu ca angajatorul sa accepte. Dar ... (vezi toată discuția)
Concediu crestere copil crissbog11 crissbog11 Buna ziua, Am si eu o colega care este insarcinata si pana in martie a fost in somaj dupa terminarea masterului pe 6 luni, si ar vrea sa se mai angajeze inca ... (vezi toată discuția)
Concediu cresterea copilului pentru tata mariana1983 mariana1983 buna ziua ma numesc mariana si stau acasa cu un copil de clasa 1 si am dori sa mai facem un copil.Va rog sa-mi spuneti daca tatal ar avea dreptul de cresterea ... (vezi toată discuția)