avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 426 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Testament, mostenire, act donatie sau act ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Testament, mostenire, act donatie sau act vinzare-cumparare

Buna ziua,

Mama mea s-a recasatorit si apoi impreuna s-au mutat intr-un apartament la inceputul anilor 80, unde locuiesc si in prezent. Intre timp aprtamentul a fost cumparat la inceputul anilor 90 iar acum este prprietate personala.
Eu sunt singurul copil iar actualul ei sot nu are copii. Si mama si sotul ei au frati/surori cu copiii lor. Apartamentul este pe numele amindorura. Pina acum nu a fost pusa problema mostenirii, etc..dar acum sunt ambii destul de in virsta si cu totii am vorbit cum sa facem ca legal, apartamentul sa-mi ramina mie fara alte complicatii din partea surorilor/fratilor lor. Actualul sot al mamei este total de acord ca apartamentul sa-mi ramina mie. Eu sunt de acord ca ei sa lociuasca acolo pina la sfirsitul vietii lor, iar in caz ca unul din ei decedeaza, celalalt sa ramina acolo pina decedeaza. Eu voi intra in posesia apartamentului numai dupa decesul ambilor parinti. As vrea sa ma protejez impotriva unor eventuale pretentii din partea surorilor/fratilor lor, iar ei doresc acelasi lucru pt. mine.
Eu voi suporta toate cheltuielile legate de aceste acte, deci ma intereseaza varianta cea mai ieftina, dar in acelasi timp legala.

Intrebarile mele sunt:

1. Ce este mai sigur, legal, etc.. sa se faca:
a. Doar Testament ?
b. Act de mostenire ?
c. Act Donatie ?
d. Act Vinzare-Cumparare.

2. Trebeie sa fiu prezent in tara pentru incheierea acestor acte ?
Stiu ca pt. act de vz-cumparare trebuie sa fiu acolo, dar pentru celelalte ?

3. Ce este dreptul de uzufruct ?

4. Cum se aplica clauza de intretinere ?
Mentionez ca eu nu locuiesc in Romania dar le mai trimit bani din cind in cind, in rest ei se descurca destul de bine. Eu nu pot fi zilnic acolo sa am grija de ei.

Va multumesc anticipat pentru raspunsuri.

Martin
Cel mai recent răspuns: Liliana Gradinaru , Avocat 16:44, 6 Februarie 2009
Cel mai sigur ar fi act de vanzare cumparare. ca se poate face de pe acum. dar la fel de bine se poate face si donatie numai ca din punctul de vedere l costurilor este relativ similara cu cea pentru contractul de vanzare cumparare. Puteti face si testament numai ca acesta poate fi atacat de fratii si surorile supravietuitoare tatalui d-voastra vitreg. La succesiune ati mosteni numai dupa mama.
Cel mai bine este sa faceti contract de vanzare cumparare pe care il puteti incheia si printr-un imputernicit daca nu puteti veni in tara.
Fraţii şi surorile soţului mamei userului nu pot ataca testamentul decît pentru aceleaşi motive pentru care ar putea cere anularea sau constatarea nulităţii absolute a oricărui act încheiat de fratele lor. Nefiind rezervatari, ei pot fi exheredaţi de fratele lor, fără a avea posibilitatea de a invoca vreun drept succesoral.

Cel mai sigur act este cel care vă transmite proprietatea în momentul încheierii lui, fie el act de donaţie, de vînzare-cumpărare, de rentă viageră, de întreţinere.

Testamentul v-ar transmite dreptul de proprietate doar după moartea testatorului şi are dezavantajul că poate fi revocat pînă în ultima clipă de viaţă de către testator.

Contractul de întreţinere presupune prestarea zilnică, continuă, a întreţinerii. Ar trebui să fiţi în ţară pentru a presta întreţinerea.

Prin urmare, rămîn în picioare donaţia, vînzarea şi renta viageră.

recomand vanzarea-cumpararea, este cel mai sigur dintre toate si in plus sunteti proprietar de la data incheierii contractului.Puteti stabili si una sau mai multe clauza incuprinsul contractului (ex:intretinere,uzufruct viager, etc)
Multumesc frumos pentru raspunsuri.

Ne-am hotarit va vom face contract de vinzare-cumparare. Asa rezulta din raspunsurile dvs. ca este cel mai bine pentru toata lumea.

As mai avea citeva intrebari:

1. Ce inseamna "uzufruct viager" ?

2. Daca eu nu pot veni in tara, care este procedura pentru mine ca sa ma reprezinte cineva la semnarea contractului ?

3. Unde trebuie sa fac procura ? In tara unde locuiesc, la consulatul romanesc, sau exista si alte variante ?

4. Am un prieten care este dispus sa semneze pentru mine. Pe contract va fi si numele celui ce ma reprezinta sau numai numele meu iar numele lui va fi pe procura ?

Multumesc din nou anticipat
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
1. usus + fructus ...pe viata. = dreptul de a uza de /de a se folosi de bun si de a-i culege fructele (in cazul imobilelor fructele sunt chirii, bunaoara). In cazul contractului de vanzare cumparare cu o astfel de clauza, cumparatorul primeste numai nuda proprietate (proprietatea "dezbracata" de atributele uzus+frusctus) iar posesia bunului o dobandeste numai dupa decesul celui din urma uzufructuar. In timpul vietii lor, uzufructuarii pot, bunoara, sa inchirieze bunul unei alte persoane/adica pot sa transmita folosinta bunului, fara sa ceara acordul nudului proprietar pentru ca acesta din urma nu are nici un drept de folosinta asupra bunului pe timpul vietii uzufructuarilor, altfel decat cu ingaduinta acestora din urma.

Contractul de vanzare cumparare cu rezerva uzufructului facut unui succesibil in linie dreapta este prezumat de lege a fi o DONATIE DEGHIZATA. (adica, in lipsa dovezilor ca banii s-au dat cu adevarat, partea de casa pe care mama dvs. v-o "vinde" ascunde de fapt o donatie... chiar daca titlul actului zice altceva).
Cum dvs. nu aveti frati n-ar fi, zic eu, vreo problema cu acesta calificare. Totusi, eu as folosi as clauza de ABITATIE VIAGERA in loc de uzufruct. E ceva mai putin decat un uzufruct. Pe scurt...reprezinta doar dreptul de a locui in casa pana la moarte, fara ca titularul dreptului de abitatie sa poata inchiria bunul.

2. Sa trimiteti cuiva o procura speciala pentru inchierea contractului proiectat

3. In tara in care locuiti si preferabil la Consulat. Se poate face si la un notar, dar va trebui, in plus, ca acesta procura sa poarte Apostila, daca tara cu pricina este membra a Conventiei de la Haga din 1961... Repet, e preferabil la Consulat (e ca si cum ati fi facut procura pe teritoriul Romaniei si nu mai are nevoie de nicio stampila suplimentara).

4. Numele dvs. va fi pe contract ... X, in calitate de cumparator, reprezentat de Y in baza procurii nr....
Ultima modificare: Miercuri, 4 Februarie 2009
romascanu, moderator

Alte discuții în legătură

In ce conditii se poate ataca de catre mostenitori un contract de vinzare cu clauza de uzufruct viager catre unul din copii? denisb denisb Buna ziua, Am urmatoarea situatie: In anul 2001 parintii mei si cu mine am semnat un contract de vinzare cumparare a apartamentului lor cu clauza viagera. ... (vezi toată discuția)
Mostenire/donatie - care e pentru mine? CristianC2010 CristianC2010 Am o matusa (sora bunicului meu) si ar vrea sa imi lase un apartament in schimbul intretinerii ei (practic parintii mei o sa o intretina dar se va face pe ... (vezi toată discuția)
Mostenire proprietate Kentanos Kentanos Am un contract de vanzare-cumparare pentru o mostenire cu uzufruct viager. Ma intereseaza daca dupa decesul parintilor acest testament (act) se poate ataca in ... (vezi toată discuția)