Buna ziua,
In iulie 2009 am avut un accident produs din vina mea. Am lovit masina din fata mea ca urmare a unei frane bruste pusa de soferul acelui autoturism.
Am rezolvat problema amiabil cu soferul celuilalt autoturism, ne-am dus la asiguratorul meu RCA, am completat formularul, iar apoi eu m-am dus la asiguratorul meu casco pentru a intocmi dosarul de dauna. Acolo, toate bune si frumoase, inspectorul si-a facut treaba si apoi am dus masina in service.
Mentionez ca masina este achizitionata prin credit auto, credit care este asigurat prin polita casco cesionata in favoarea bancii. Banii, atat pentru rata de credit cat si pentru rata de asigurare erau depusi in acelasi cont, urmand ca mai departe banca sa vireze banii in contul asiguratorului. Mentionez deasemenea ca am beneficiat de casco gratuit in primul an, ca urmare a unei promotii DACIA in 2008, atunci cand am achizitionat masina.
Revenind la problema, dupa vreo doua saptamani primesc telefon de la service iar cei de acolo imi spun ca asiguratorul refuza plata pe motiv de polita casco expirata. Iau legatura cu asiguratorul, iar cei de acolo imi spun ca polita este expirata deoarece plata a fost facuta mai tarziu de 10 zile de la data scadentei, conform contractului si mi-au arata si un extras in care am putut sa vad ca intr-adevar banii au fost virati de banca mult mai tarziu decat cele 10 zile de gratiere prevazute in contractul de asigurare.
Ciudat este ca atat accidentul cat si intarzierea de plata din partea bancii au avut loc cam in aceeasi perioada, mai exact cam atunci cand expirase gratuitatea de un an oferita de DACIA pentru polita casco. Eu depusesem banii in contul bancii, dar banii nu au fost virati in timp util catre asigurator.
Am luat legatura cu banca, le-am explicat care este problema si i-am intrebat de ce nu au fost virati banii catre asigurator in timp util. Dupa indelungi discutii, la un moment dat primesc telefon de la ei si imi spun ca contractul dintre banca si asigurator prevede o perioada de gratiere (intarziere) de 30 de zile si ca ei legal sunt acoperiti. Le-am spus ca aceasta nu este problema mea si ca in contractul meu cu asiguratorul se prevad 10 zile maxim de intarziere, zile care au fost depasite din cauza lor, a bancii.
Intr-un final, dupa lungi discutii si dezbateri, timp in care banii se tot virau in continuare catre asigurator o data la 3 luni, desi polita era expirata (ulterior am aflat din contractul de asigurare ca incepand cu prima rata primita, de dupa expirare, din partea bancii, polita se reactiveaza automat), primesc un telefon de la banca, dupa 5 luni (prin decembrie 2009), timp in care masina a stat in service, in care acestia imi spun ca problema a fost rezolvata si ca voi fi despagubit.
Zis si facut, asiguratorul a dat acceptul de plata catre service, iar eu m-am dus intr-un sfarsit sa-mi ridic masina. Acolo la ridicarea masinii, am fost pus sa platesc o suma de 400 RON reprezentand "contravaloarea ratei nr. 3 de asigurare" (prima rata fiind in iulie, la momentul producerii acidentului). Am primit si o chitanta pe care se specifica acest lucru. Nu am inteles de ce s-au vrut acesti bani in avans de catre asigurator deoarece oricum in ianuarie urma banca sa vireze aceasta rata.
Ok, toate bune si frumoase, credeam ca totul s-a terminat cu bine, cand, dupa vreo alte 5 luni, prin iunie (cred) 2010 primesc o alta (a doua) instiintare in scris de la asigurator in care mi se spune acelasi lucru, ca si cu aproape un an in urma si anume ca in dosarul de dauna xxx/xxxx, nu pot fi despagubit pe motiv de polita casco expirata. Mi-am spus in sinea mea ca este vreo eroare, probabil datorata faptului ca asiguratorul local fuzionase intre timp cu o alta companie de asigurari mai mare din afara tarii, asadar am ignorat aceasta instiintare.
Dupa inca un an (2011), primesc o instiintare de la service in care acestia imi spun ca nu au fost nici pana la acel moment (si nici pana astazi) nu au primit contravaloarea reparatiei de la asigurator si ca atare imi cereau, ca si beneficiar al reparatiei, sa le returnez contravaloarea reparatiei, altfel ma vor actiona in instanta.
Am considerat ca aceasta problema este intre asigurator, service si banca, asadar am ignorat si instiintarea primita de la service.
Dupa inca un an si ceva, (toamna 2012) am primit citatie de la tribunal in care eram instiintat ca am fost dat in judecata de catre service pentru plata reparatiei. Prima infatisare va fi undeva prin martie.
Nu inteleg unde este vina mea, cata vreme intarzierea platii ratei de asigurare (care a dus la expirarea politei) se datoreaza bancii. Nu inteleg deasemenea, de ce asiguratorul a vrut la un moment dat sa ma despagubeasca, iar apoi nu a mai vrut, desi bani le-au tot intrat in cont de la mine in toata acea perioada, chiar si cand masina era in service.
Va rog sa ma sfatuiti ce sa fac ? Am vreo sansa in acest proces ? Cine trebuie sa plateasca reparatia service-ului ? Asiguratorul ? Banca ? Eu ?
Trebuie sa le dea banii asiguratorul, iar apoi acestia sa se judece cu banca ?
Sau trebuie sa le dau eu banii si apoi sa ma judec eu cu banca sau cu asiguratorul ?
Va rog sa ma ajutati.
Va multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns:
Ciprian Dinu , Avocat
19:25, 13 Februarie 2013