Buna. As dori si eu sa stiu ceva . Am un prieten care a fost condamnat la inchisoare primind o pedeapsa de 2 ani si 4 luni pt furt calificat , acesta este recidivist iar aceasta pedeapsa i-a fost contopita cu cea de 304 zile neexecuta ,urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani de 4 luni . Dar acesta a mai primit inca o pedeapsa de 1 an pt conducere fara permis pe drumuri publice in forma continuata , aceasta pedeapsa contopindu-se tot cu pedeapsa neexecuta de 304 zile . pedepsele se contopesc toate iar ceea ce nu inteleg si nu stiu, cat va executa defapt si daca va putea beneficia si el de noul cod penal. Astept raspuns . Va multumesc.
În principiu, dacă va îndeplini condițiile prevăzute de lege, va putea beneficia de liberare condiționată.Ar trebui să execute 2/3 din totalul pedepsei aplicate , dar nu mai puțin de jumătate, în anumite condiții.
Cu privire la posibilitatea aplicării prevederilor din noul cod penal, aceasta depinde dacă este depășit maximul special al pedepsei prevăzută de legea nouă, iar dacă este așa, va fi înlăturată partea din pedeapsă care depășește acest maxim.Fiind vorba despre furt calificat , nu este depășit maximul special.Iar conducerea pe drumurile publice fără permis este sancționată de o lege specială, nefiind incident noul cod penal.
ok dar lui i se revoca beneficiul eliberarii conditionate pe durata executarii pedepsei principale , asta inseamna ca nu va putea iesi mai devreme pt buna purtare?
Ba da, va putea ieși, dacă la momentul la care se împlinește fracția de pedeapsă prevăzuta de lege, va indeplini condițiile , respectiv, sa fi prestat munca în penitenciar, sa fi dat dovezi temeinice de îndreptare,etc.