avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 626 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... CONTROL DE LA I.T.M. - ore lucrate sambata
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

CONTROL DE LA I.T.M. - ore lucrate sambata

Buna ziua!
Va rog sa-mi raspundeti.
Avem control de la ITM si totul e in regula. Ne-au spus ca nu dam doua zile libere consecutive conform Codului anagajatilor.
Noi avem prevazut in Contractul Colectiv la nivel de unitate ca se lucreaza si sambata, iar pt 4 ore lucrate sambata angajatii beneficiaza de 4 ore libere luni, si un spor oferit de firma pt orele lucrate sambata.
Ne spun ca liberele nu sunt consecutive. Eu zic ca nu-i asa. Este acesta un motiv sau o inventie?
Dar cei care lucreaza de luni pana duminica nu-i vede ITM-ul?
Spuneti-mi am motive de ingrijorare pt ca nu vreau amenda, sau este doar un motiv al lor?
Va multumesc mult!
Cel mai recent răspuns: Florin Cioca , Consilier juridic 23:21, 17 Iunie 2009
In principiu , repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
Insa , acolo unde activitatea este neîntreruptă, specificul serviciului impunând desfăşurarea muncii şi în zilele de sâmbătă şi duminică, se pot stabili alte zile din săptămână ca zile de repaus săptămânal, stabilite în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor , caz în care salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv sau individual de muncă.
Chiar dacă repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbăta şi duminica, el este obligatoriu, acordarea decalată a repausului săptămânal se cumulează cu sporurile stabilite de art. 132 alin. 3 şi 5 din Codul muncii.
In ceea ce priveste munca suplimentara , ca regula : munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute de Codul muncii, se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Conform art 132 alin 1-2 CM repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive de regula sambata si duminica. In cazul in care se lucreaza in aceste zile salariatul beneficiaza de doua zile libere compensatorii.
Conform art 132 alin 3 din CM se va achita si un spor la salariu pentru fiecare ora lucrata in zilele de sambata si duminica. Sporul se stabileste prin CIM sau dupa caz prin Contr Col. de Munca la nivel de unitate.
Deci se va acorda o zi libera, chiar si pentru o singura ora lucrata sambata la care se va adauga un spor la salariu.
Programul de lucru este de 5 zile pe saptamana (zile lucratoare) si doua zile de repaus. Cele 40 de ore se lucreaza in cele 5 zile in asa fel incat sa se asigure repausul saptamanal. Saptamana lucratoare nu este egala cu saptamana calendaristica.
Conform Contr. Col. la nivel national, repausul saptamanal se acorda de regula in doua zile consecutive. De regula acestea sunt sambata si duminica, conf art 52 din CCM la nivel national.
Ce vreau sa scot in evidenta este sintagma de regula si pozitia in Codul Muncii si in Contr. col de munca la nivel national referitor la repaus. Obsevati ca in CM este dupa "doua zile consecutiva", iar in CCM la nivel national inaintea expresiei. Practic prin CCM la nivel national se ofera posibilitatea, ca exceptie de la regula, sa nu se acorde repausul saptamanal in 2 zile consecutive ci orice zile din saptamana (e vorba de repaus saptamanal). Conform art 241 alin 1 lit d CM CCM la nivel national se aplica tuturor salariatilor din tara.
De asemenea tot prin CCM la nivel national se stabileste un spor de 100% aplicabil in situatia in care se lucreaza in week-end, conf art 41 alin 3 lit c din CCM la nivel national.
In concluzie, intrucat clauzele CIM si ale CCm la nivel de unitate trebuie sa respecte CCM la nivel national, in cazul in care salariatul lucreaza 4 ore sambata, acestea vor fi platite dublu si in plus va beneficia de o zi libera compensatorie de repaus saptamanal. Aceasta zi nu trebuie sa fie neaparat consecutiva cu cealalta zi de repaus, dar obligatoriu trebuie sa fie 2 zile libere intr-o saptamana, adica de luni - duminica.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Control itm- probleme vizate andreadia andreadia Buna Am avut un control Itm si inspectorii s-au legat de urmatoarele aspecte: 1. In situatia in care avem angajati care lucreaza si la sfarsitul ... (vezi toată discuția)
Ore suplimentare Anamaria1313 Anamaria1313 Buna ziua, Intalnesc urmatoarea situatie: angajatii lucreaza 8/zi, 40/saptamana. In cazul in care este necesar sa se lucreze sambata, ceea ce ar insemna ore ... (vezi toată discuția)
Zile lucrate sambata sau duminica ana93 ana93 va rog lamuriti-ma cum se platesc sambetele lucrate...se dau recuperari in urmatoarele 30 zile(adica sta omul acasa si-l platesc ca si cum ar fi la serviciu) ... (vezi toată discuția)