Buna ziua, revin cu o mica problema. Am avut un porces de litigiu de munca pe fond si judecatorul a respins plangerea ca nefondata. La dosarul de judecata parata a depus contractul colectiv de munca in care scrie conform art X ca ma pot adresa instantei in 30 de zile si etc etc.
De asemenea, salariatul se poate adresa cu o cerere de revizuirea sanctiunii disciplinare la conducatorul societatii, termenul de solutionare fiind de 10 zile, prin decizie de admitere sau respingere ( din pacate acest aspect nu a fost mentionat in procesul de fond de avocata mea). Legat de acest aspect nu am stiut si nici nu am avut cand sa fac aceasta cerere, deoarece acestia imediat a doua zi dupa comisie mi-a incheiat contractul de munca si nici macar nu mi-a trimis decizia de incetare. A trebuit sa ma interesez eu si sa cer in scris decizia de incetare. In declaratii ei au specificat ca au trimis prin posta dar nu au facut nici o dovada ca au trimis decizia sau ca mai intai ar fi incercat sa i-a legatura cu mine. Pot folosi acest aspect pentru apel???