avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 663 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Suspendarea permisului de conducere
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Suspendarea permisului de conducere

Doresc să aflu detalii despre situația în care mi-a fost suspendat permisul de conducere.
În 02.05.2018 am fost surprins conducând cu peste 50km/h a limitei maxime admise. S-a procedat totul normal, am semnat procesul verbal, am continuat drumul cu dovada înlocuitoare a permisului cu dreptul la circulatie a 15 zile de la suspendare.
Ziua următoare am fost să-mi plătesc amenda, care avea să fie jumătate din minimul prevăzut. Am fost refuzat din cauza procesului verbal ce era întocmit greșit, numele din procesul verbal nu corespundea cu cel din actul de identitate, procesul fiind lovit de nulitate absolută. Am urmat procedura de judecată printr-o cerere de grefă, eliberată de la judecătorie și înștiințată poliției rutiere. Mi-a fost înmânat permisul până la judecare, la care am cerut să se judece în lipsa mea. După 4 luni, în 12.09.2018 mi-a fost înștiințat răspunsul judecătoresc la plăngerea mea. Mi-a fost recunoscută plângerea, în parte și din scrisoarea recomandată nu reiese nicăieri dacă permisul trebuie predat.
Practic am primit dreptul să plătesc amenda, jumătate din minimul prevăzut în termen de 15 zile dar nu reiese nicăier despre situația permisului meu. Cum ar trebui să procedez? Credeți că sunt obligat să îl predau?
Ultima modificare: Joi, 20 Decembrie 2018
Denis.DNX, utilizator
Cel mai recent răspuns: latka , moderator 05:22, 21 Decembrie 2018
Ce ati cerut in plangerea contraventionala? Ce vi s-a admis si ce nu? Numai cunoscand continutul dispozitivului sentintei se poate raspunde la problema dvs.
ing. Ioan Ciobanu
Am cerut anularea procesului verbal;
Judecătoria a admis că procesul verbal a fost întocmit greșit, a decis că recunoașterea persoanei nu era atăt de dificilă întrucat restul datelor au fost scrise corect, așa că au recunoscut greșeala agentului constatator dar nu m-au scutit de neplata amenzii. Specificând că se repune în funcțiune procesul verbal și că am dreptul să plătesc amenda în termen de 15 zile de la comunicare. Nimic despre valabilitatea permisului de conducere.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Permisul trebuie predat, pentru ca ati pierdut procesul si nici nu ati facut apel, deci trebuia predat in termen de 15 zile de la expirarea termenului de apel, adica de cind hotarirea instantei a ramas definitiva. Asta scrie in lege si nu era obligatia instantei sa va informeze. In plus va va fi majorata suspendarea cu 30 de zile.
Articolul 118 OUG 195/2002
(1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta.
(2) Plangerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor contraventionale complementare de la data inregistrarii acesteia pana la data pronuntarii hotararii judecatoresti.
(3) Dovada inregistrarii plangerii depuse la judecatorie in termenul prevazut la alin. (1) se prezinta de contravenient la unitatea de politie din care face parte agentul constatator, care va efectua mentiunile in evidente si ii va restitui permisul de conducere.
(4) In termen de 15 zile de la data pronuntarii hotararii judecatoresti prin care instanta a respins plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul este obligat sa se prezinte la serviciul politiei rutiere care il are in evidenta pentru a preda permisul de conducere.
(5) Neprezentarea contravenientului in termenul prevazut la alin. (4), in mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce.


Exista hotarirea 666/2014 a CCR care, in textul ei, vorbeste despre acest lucru:
"15. Curtea reține că obligația de predare a permisului de conducere în termen de 15 zile de pronunțarea hotărârii prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției reprezintă opțiunea legiuitorului, în scopul reducerii pericolului social rezultat din săvârșirea unei contravenții constatate prin hotărâre judecătorească definitivă.
18. În aceste condiții, Curtea reține că, în cazul exercitării căii de atac prevăzute de lege, termenul de 15 zile instituit prin normele supuse controlului de constituționalitate curge de la momentul pronunțării hotărârii de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea apelului.

Cum nu ati facut apel, momentul respectiv este expirarea termenului pentru depunerea apelului.
Ultima modificare: Vineri, 21 Decembrie 2018
latka, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Amenda TEIOSANUADI TEIOSANUADI buna seara...am si eu o intrebare...mi sa retinut permisu .aveam..0,17 la fiola..si mi sa intocmit proces verbal..in care mia dat 18 milioane amenda si ... (vezi toată discuția)
Predare permis conducere mabodan mabodan Am contestat un p.v. si am pierdut contestatia ramasa definitiva,in cat timp de la comunicare trebuie predat permisul? (vezi toată discuția)
Suspendare permis dosar din 2011 puslic puslic Am primit azi un plic cum ca in 5 zile trebuie sa predau permisul la politie. Fiind suspendat 90 de zile, plus inca 30. S-a dispus asta printr-o sentinta ... (vezi toată discuția)